Jurnalistul Liviu Alexa a discutat în cadrul emisiunii Ziua de Cluj Live, moderată de Mihai Moga, despre cartea pe care a lansat-o recent: „Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”. În noua sa carte Liviu Alexa face o radiografie a presei tradiționale și a necesității acesteia de a se adapta schimbărilor, în special generate de social media.
În cartea mea propun sub pretextul că mă ocup de jurnalism să vă prezint perspectiva mea asupra industriei noastre, dar de fapt analizez aspectele social-culturale care au nevoie de această adaptare. Nu doar presa are probleme, ci și industria cinematografică are probleme. Toate canalele de distribuție, precum Netflix, nu doar distribuie filme ci au ajuns să producă filme, producții speciale care nu vor mai ieși în cinematografe. Industria cărții s-a adaptat cel mai bine. Magazinele online au explodat și librăriile au început să aibă o problemă de existență. Actul culturii, religia, noi trăim în ultimul an o tranziție incredibilă, aproape de digitalizare a lui Dumnezeu. Bisericile din întreaga lume s-au adaptat și au difuzat slujbe pe Facebook. Trebuie să ne adaptăm pentru că cel puțin 70% dintre oamenii din întreaga lume se mai uită ultima oară pe mobil, în pat, înainte de a-și săruta soția sau partenerul de viață.
Liviu Alexa consideră că fiecare jurnalist ar putea să scrie o carte, provocarea este de a și reuși să o vândă, mai ales că librăriile nu susțin deloc promovarea scriitorilor români.
Orice jurnalist adevărat poate să scrie carte. Mulți alții din generația noastră au făcut-o deja. Presa a rămas aceeași industrie dificilă și dificil de manageriat. E mai ușor pentru un jurnalist să scrie o carte, mai greu este pentru toți autorii din România să și vândă cartea. Se spune că în România nu se citește, dar nu se citește din multe alte motive. Industria librăriilor este pe spongi. Editurile sunt falimentare aproape toate. Oferta de cărți internaționale este foarte slabă pentru că costă foarte mult să iei un titlu de genul Harari, să plătești drepturi de autor pentru un asemenea nume. Toate acestea, cumulate cu democratizarea accesului la a scrie și la a publica, fac ca oricine să poată scoate cărți. Eu mai am o provocare: să vedem dacă voi și vinde.
În stilul său caracteristic, Liviu Alexa șochează încă de la început: coperta cărții reprezentând o metaforă vizuală care îl înfățișează pe jurnalist îmbrăcat în sutană, având în mâini simbolurile Facebook și Instagram și pe piept simbolul Twitter.
Dumnezeu a ajuns să aibă pagini pe Facebook. Cartea este o metaforă, inclusiv coperta. Pare agresivă, pare că eu m-am îmbrăcat într-o haină de preot și țin în mână în loc de semnul crucii, semnul Facebook. Am un colier cu semnul Twitter și în loc de Biblie am semnul Instagram. O metaforă vizuală care poate să pară controversată și vreau să fie controversată, dar vreau să releve un adevăr. Noi am ajuns extrem de dependenți de mediile sociale. Aceste instrumente de social media sunt folosite zilnic de trei miliarde de oameni.
Unul dintre subiectele abordate în carte este apocalipsa post media, în care Alexa analizează modul în care social media a schimbat tot ceea ce se știa despre consumul de știri și informații.
Mă consider un tip adaptat cât de cât la realitățile social media. În acest moment producem la NCN știri pentru TikTok, pentru că părerea mea este că tinerii sub 30 de ani citesc în continuare și vor știri, dar nu știrile pe care le prezintă Alexa sau Moga. S-ar putea ca noi să avem o problemă, cei mai maturi din această branșă, să nu știm să ne racordăm la nevoile lor de știri. Știri mai scurte și știri cu alte tematici decât vrea Alexa sau Moga. Dau în cartea mea exemple extrem de interesante și ciudate, aproape de neacceptat pentru mine și pentru tine. Dar pe ei îi interesează mai tare că, de exemplu, un gamer și-a luat mașină Ferrari săptămâna trecută. Sau că o YouTube-riță vinde apă din cada în care a făcut baie cu 25 de lei unor fraieri. Un tip face 5000 de lire sterline pe noapte că el doarme și oricine dintre urmăritorii care plătesc are posibilitatea să îl trezească. Noi discutăm acum despre Bitcoin, despre faptul că Biden se ceartă cu Putin, dar nu cred că acestea mai sunt temele tinerilor și dorințele lor de a fi informați în sensul ăsta. Sau pot deveni dacă noi începem să îi educăm. Dacă nu, s-ar putea să nu mai avem cititori și telespectatori în 20 de ani pe mediile clasice.
Din nefericire, sau din fericire am ajuns toți dependenți de Facebook. New York Times, Ziar de Cluj sau Le Parisien, păstrând proporțiile, dacă ne scoate Facebook mâine de pe rețea, pierdem 70% din audiență. Acesta este marele nostru pericol, pentru că noi nu am fost ca industrie în stare să ne adaptăm la timp, sau să ținem la respect social media. Noi suntem reglementați, social media nu este reglementată, nu o poate face nimeni. Și asistăm la niște șmecherii foarte interesante în care un tool ca Facebook practic a omorât președintele Statele Unite. L-a ucis în timpul mandatului. Nu e vorba de o ucidere fizică, dar Donald Trump a fost împușcat mediatic. Social media devine, așa cum spun în carte, mai puternică ca și Guvernele și asta trebuie să ne dea de gândit. Dacă e bine, sau rău.
Într-un alt capitol al cărții intitulat „Homofilie digitală”, jurnalistul Liviu Alexa explică motivele pentru care rețelele de socializare au avut atât de mult succes.
Aceste rețele de socializare au prins foarte tare pentru că ele speculează niște nevoi de-ale noastre. Noi ne naștem cu un soi de narcisism media, cu nevoia de a fi validați. De exemplu, și eu cred asta, și eu am mașina asta, și eu am fost în vacanță în Maldive, sau și eu cred că homosexualii trebuie uciși (cu ghilimelele de rigoare). Și această idee greșită își găsește validare într-un grup și mă simt ca și cum ideea ar fi validă. Acesta este un mare pericol, de asemenea. Aceste grupuri de Facebook sunt tot felul de adunări de orătănii imorale care pornesc la drum și publică ceea ce eu numesc Internet Public Shaming. Adică distrug personalități sau distrug destine, așa pur și simplu, dintr-un click sau dintr-un comentariu. Este partea nasoală a social media. Încetul cu încetul avem și legi. Dacă mă ameninți acum pe Facebook riști închisoarea, ceea ce era de neconceput acum 5 sau 10 ani. Te gândeai că nu se va putea întâmpla. Acum pe Facebook putem avea dovada unei crime, dacă poliția nu are camere din momentul crimei. Aici ei se transformă în jurnaliști și noi am pierdut un pas.
Poate fi o oportunitate pentru jurnaliști, singura chestie care mă sperie e ceea ce s-a întâmplat cu Trump. Dacă ditamai președintele american poate fi suspendat din viața Facebook, înseamnă că Facebook poate decide într-o zi că televiziunile și ziarele să iasă afară de pe rețea. Nu întâmplător vorbesc despre Facebook foarte tare și mai puțin despre Twitter care, singur, în România nu a prea prins. Facebook a devenit o piscină foarte mare în care fac baie foarte mulți oameni, în România vreo 10 milioane. De noi depinde, și noi suntem proști dacă nu știm să le atragem atenția. Un live face în două ore reach cât un punct de audiență la PRO TV.
Social media ne oferă șansa extraordinară de a avea un alter ego, o altă identitate acolo. Dacă noi în viața reală suntem niște ratați, niște sociopați sau niște singuratici, acolo putem să părem cum vrem. Ne construim niște avataruri. Și ce fain e că dacă îți faci un alt cont de Facebook, ai un alt avatar. Poți să-ți inventezi o personalitate total opusă ție și să intri în contact cu restul lumii. Facebook ne oferă posibilitatea de a ne spune părerea, și asta poate să fie și de bine. Ne mai oferă, în sens pozitiv, și posibilitatea de a învăța mai multe lucruri și mai rapid. Dintr-o dată mai multe probleme morale sau sociale ni se pun în față și asistăm la un soi de dezbateri. Pe de altă parte este și nociv și trebuie să avem grijă în acest echilibru dacă nu cumva îl punem de cealaltă parte a gemandurii, pentru că poate să însemne adunarea unor armate ale urii sau ale prostiei. Este un semn de întrebare pe care trebuie să ni-l punem și noi. Cui acordăm microfonul ca jurnaliști? Când vorbim despre vaccin lăsăm pe orice tractorist să vorbească, sau ascultăm intervenția unui medic sau a unui virusolog?
Facebook, datorită acestui reach imens va deveni foarte, foarte important. Marea întrebare este când va deveni Facebook Media. Aceste două-trei nume mari din Social Media ar trebui reglementate, poate chiar toată Social Media. Discutăm și de o lașitate și de lipsă de unitate a mass media. În Franța cu o media foarte acidă și cu politicieni mai hotărâți au pus în genunchi Facebook și Twitter și i-au pus să plătească. Nemaidiscutând că acolo presa este subvenționată de stat fără să aibă influență asupra independenței jurnaliștilor. Presa nu a fost niciodată o afacere profitabilă, dar mă mir că noi am trăit 32 de ani după revoluție și că încă mai rezistăm. Nu știu până când.
Un alt subiect foarte important abordat în carte este modul în care presa poate manipula cetățenii prin faptul că își întoarece privirea de la subiectele importante.
Le ignoră pentru că au o agendă și lor impusă. Cea mai mare jignire pentru noi e să ne zică cineva, bă, ziariști cumpărați! Adeseori nu despre asta este vorba, dar cu siguranță marii patroni, marii moguli au agendele lor. Când presa întoarce capul o face și pentru că vrea să ne manipuleze, pe noi cetățenii. Mai puțin pe noi jurnaliștii care suntem obișnuiți cu asta. Eu dau multe exemple în carte și chiar pun și o sintagmă: broken news. Asta înseamnă că o știre poate să se rupă, să dispară, dacă mass media dorește. De exemplu Tsipras și emigranții, când dintr-o dată datoriile Greciei de sute de miliarde creaseră o presiune socială și media și pe Consiliul Europei atât de mare încât Grecia era pusă în default economic. Tsipras, nu știm dacă el sau tot aparatul de stat grecesc, a deschis un pic ușițele Greciei și sute de mii de imigranți s-au scurs înspre Austria, Germania, Olanda, că doar n-or rămâne în România, creând o presiune socială enormă. În momentul acela lucrurile s-au rezolvat. N-ai mai auzit de Grecia că o fi datoare, că n-o fi. Grecia este în continuare datoare, datoriile i s-au acumulat și mai tare. Băieții aceștia mari care fac cărțile lumii, tot ei se vor ocupa de timonă în continuare, că e Europa sau e America. Kamala Harris a mințit în direct că a fost acolo la graniță și ea de fapt n-a fost. Și presa dintr-o dată se uită în dreapta și spune nu mai facem subiectul ăsta, ne ocupăm de Trump care s-a scobit în nas.
Într-un alt capitol, Liviu Alexa explică faptul că presa nu trebuie să spună adevărul, ci mai degrabă trebuie să caute minciuna.
În mod real când cineva scrie o anchetă despre un personaj foarte popular, lumea începe să îl înjure pe jurnalist, deși jurnalistul a demonstrat că acel personaj are o problemă sau alta. Așa mi s-a întâmplat și în cazul Arafat, și în cazul Pomohaci. Eu arăt că Pomohaci este pedofil, aduc dovezi în acest sens și începe o întreagă Românie ortodoxă să mă scuipe și să mă înjure. Eu asemui jurnaliștii unor IML-iști, unor anatomo-patologi sociali. E foarte trist să vezi când cititorii se îndreaptă împotriva ta deși le-ai prezentat adevărul de care ei ziceau că au nevoie. Presa nu trebuie să laude. Presa trebuie să critice în continuu. Ăsta e rolul ei. Dacă vreți chestii de laudă puteți să citiți Biblia, puteți să citiți magazinul Pentru Patrie.
Cartea jurnalistului Liviu Alexa va putea fi comandată începând de mâine de pe liviualexa.com