In vizor

Județul Cluj, primul supus măsurilor de profilaxie. Intervenții în gospodăriile crescătorilor de porci

Recentul incident cu porcul mistreț depistat cu Pestă Porcină Africană a pus pe jar autoritățile județene. Instituția Prefectul a convocat liderii instituțiilor județene pentru a implementa un plan elaborat de măsuri de profilaxie.

Ioan Oleleu, directorul DSVSA Cluj a propus acțiuni sanitare pe teritoriul județului, la gospodării, ferme și sucursale cu activități agricole.

„Implementăm o acțiune de profilaxie, la nivelul județului Cluj, la toate gospodăriile unde se cresc porcine. Reprezentanții CJ Cluj și a Prefecturii au fost foarte pozitivi și au adoptat decizia. Urmează să în discuție, pe 27 august vor spune aprobării consilierilor județeni, alocarea unor sume pentru achiziția de materiale sanitare, necesare măsurilor de profilaxie. Consiliul Național a decis că este posibilă o astfel de acțiune și ne-am conformat. Se vor face achiziții calitative, cu costuri minime. Vorbim de soda caustică pentru dezinfectarea la intrarea în locurile unde se află animalele și var pentru dezinsecții periodice în tot județul Cluj. Noi dăm startul la aceste acțiuni și ne vedem nevoiți să o facem din cauza riscului la care suntem supuși în raport cu ce se întâmplă în județele vecine. Aceste acțiuni au fost recomandate și de specialiștii în boli transmisibile la animale. Aceste substanțe nu vor fi de ajuns pentru o perioadă lungă, însă ajută la reducerea substanțială a apariției PPA în județul Cluj. Am rămas plăcut surprins de poziția șefilor de la Consiliul Județean”, explică Ioan Oleleu.

 

 

Pe ordinea de zi, aferentă ședinței din 27 august, Consiliul Județean a introdus „Proiectul de hotărâre privind alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Cluj, în vederea prevenirii si combaterii Pestei Porcine Africane”.

Reamintim că directorul DSVSA Sălaj a trimis un porc cu pestă porcină la Dej și a ascuns rezultatele analizei de cei de la depozitul de colectare al firmei Protan SA. După trei săptămâni, Ziar de Cluj a aflat în exclusivitate despre acest aspect și a sesizat DSVSA Cluj, care la rândul ei a demarat acțiuni de urgență și a cerut convocarea Comitetului Local de Răspândire a Bolilor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *