Editorial

Judecătorii români sunt suspect de blânzi cu infractorii sexuali

În România, prădătorii sexuali, pedocriminalii şi proxeneţii beneficiază suspect de mult de clemenţa şi înţelegerea unor magistraţi. Prea des aceştia sunt trimiși să presteze muncă în folosul comunității în școli şi alte locaţii în care au de a face fix cu subiectul poftelor lor bolnave. Asta în timp ce copiii de 10 – 11 ani sunt acuzați că au consimțit la acte sexuale cu infractori care au de 4-5 ori vârsta lor!

Sunteţi zdraveni la cap, aveţi discernământ, chiar ştiţi ce faceţi? Se pare că nu.

Datele publice ale Direcției de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, ne arată că peste 4500 de persoane condamnate pentru diferite infracțiuni sexuale, conform Noului Cod Penal, au primit astfel de pedepse în perioada 2014-2020.

Frumos, nu?

Munca în folosul comunității este o măsură neprivativă de libertate care poate fi dispusă atât ca pedeapsă, cât și pe parcursul perioadei de supraveghere. Organizarea şi desfăşurarea acesteia se realizează sub coordonarea serviciului de probațiuni, în cadrul anumitor instituții din comunitate. Culmea corectitudinii, dreptăţii şi justiţiei este că acestea sunt de cele mai multe ori școli, spitale sau primării.

De menţionat faptul că, până în anul 2014, anterior Noului Cod Penal, obligația de a munci în folosul comunității putea fi atribuită de către judecător exclusiv minorilor sancționați în comunitate, cu câteva excepții.

Revenind, numai în primele luni ale anului pandemic 2020 au fost înregistrate 339 de cazuri în care persoanele condamnate pentru act sexual cu un minor au primit ca “pedeapsă” muncă în “folosul comunităţii” fix în locaţiile mai sus amintite.

Judecătorii au considerat că puşi să măture şi să spele coridoarele şcolilor în urma minorilor, prădătorii sexuali îşi vor revizui comportamentul deviant şi se vor reabilita.

Altfel nu-mi explic de ce, de la an, la an, numărul pedocriminalilor condamnaţi la “muncă în folosul comunităţii”, în locaţii în care nu ar avea ce să caute, se menţine, sau creşte. 272 de cazuri în 2019; 292 de cazuri în 2018; 295 de cazuri în 2017; 175 de cazuri în 2016; 78 de cazuri în 2015; 18 cazuri în 2014.

Dacă considerăm că n-au primit astfel de pedepse şi după ce au recidivat, înseamnă că, în 6 ani, judecătorii au considerat că trebuie să le facă “cadou”, să îi “îmbucure” pe 1369 de pedofili din cei peste 4500 condamnaţi cu muncă în folosul comunităţii, fix cu muncă printre copii! Pofta ce-au poftit. Lupul paznic la stână!

Dar judecătorii români sunt suspect de blânzi cu infractorii sexuali. Numai în primele luni ale anului 2020 au dat “muncă în folosul comunităţii” pentru 289 cazuri de proxenetism, 177 cazuri de pornografie infantilă și 78 de cazuri de viol!

Sper că proxeneţilor le-au dat să măture străzile, să-şi poată supraveghea “marfa” mai cu folos…

Cert este că avem un caz în care o persoană condamnată pentru proxenetism a fost trimisă de instanță să presteze “muncă în folosul comunităţii” fix la o școală!

Serios, nu ştiu ce e în capul unor magistraţi români de ajung să trimită pedocriminali să presteze activități neremunerate în preajma persoanelor vulnerabile, în loc să-i ţină cât mai departe de acestea? Dacă în cazurile de violență în familie nu este posibilă arestarea la domiciliu, atunci şi în aceste cazuri de infracțiuni sexuale ar trebui interzisă dispunerea măsurii muncii “în folosul societăţii” mai ales în școli, primării, centre educaționale, biblioteci şamd.

Revenind la blândeţea unor magistraţi faţă de infractori, ceea ce denotă un dispreţ suprem faţă de victime, conform datelor înregistrate de Consiliul Suprem al Magistraturii, în ultimii 9 ani au fost înregistrate în România: 8543 de cazuri de viol și 2927 de cazuri de act sexual cu minor.

Ei bine, din totalul de cazuri de act sexual cu un minor, pe rolul judecătorilor, doar 42,17% cazuri s-au finalizat prin condamnări definitive. Dintre acestea, 50% au reprezentat executare cu suspendare și doar 25,77% dintre cazuri s-au finalizat cu executare în detenție. Dintre persoanele condamnate la executare în detenție, aproximativ 88% au primit pedepse mai mici de cinci ani.

La începutul sesiunii de Bacalaureat din acest an, cunoscutul judecător Cristi Danileţ a ţinut să îi ameninţe pe copii, din start prezumaţi a fi doritori de a frauda examenul, că ei, judecătorii, sunt cu ochii pe ei, “să nu îşi rişte viitorul”.

Cum ar fi ca judecătorulCristi Danileţ să înceapă să se răstească la confraţii săi, magistraţii, să numai fie atât de blânzi cu pedocriminalii, cu prădătorii sexuali, aşa cum pare să se întâmple din ce vedem în datele oficiale?

Şi, gata!

 

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *