In vizor

Judecatori: Consilierul lui Uioreanu a luat bani pentru a ajuta Fany

Consilierul si finul presedintelui Consiliului Judetean Horea Uioreanu, Razvan Pop, a influentat decizia Comisiei paritare din CJ in favoarea Fany in atribuirea licentelor de traseu, se arata in incheierea penala a Tribunalului Cluj. Stefan Cadar, patronul Fany, i-a promis 10.000 de euro pentru aceasta favoare si i-a achitat 6.000 de lei.

“Se mai retine in actele de inculpare, exclusiv in ce priveste pe inculpatul CES (Cadar Eronim Stefan – n.red.) savarsirea infractiunii de cumparare de influenta in contextul in care, la sfarsitul lunii decembrie 2013, acesta a apelat la sprijinul unui f. pentru a-l determina ca prin influenta de care acesta se bucura, f. care este suspect in aceasta cauza penala si care a fost audiat in cursul zilei de ieri si a recunoscut imprejurarile pe care le relateaza si care sunt consemnate in acte si fac obiectul inculparii. Inculpatul Cadar a apelat la acest f., i-a solicitat sa intervina la… promitandu-i suma de 10.000 de euro daca va reusi sa persuadeze pe acestia pentru a emite propunerea de atribuire a licentelor in forma in care actele venisera de la Bucuresti in prima etapa a licitatiei, care, dupa cum a aratat, fusese deja aranjata de maniera la care au convenit inculpatii. Se retine ca din aceasta suma de 10.000 de euro, inculpatul a platit acestui suspect suma de 6.000 de lei pana in prezent”, se arata in documentul din care anumite informatii au fost secretizate.

Totusi, din actul citat reiese ca acel “f.” este de fapt P.R.M. de la Consiliul Judetean, si a fost audiat in dosar, astfel ca se poate spune cu certitudine ca este vorba de Pop Razvan Marius, consilierul si finul presedintelui CJ, Horea Uioreanu.

“Se mai retine ca la finele anului 2013 inculpatul CES i-a promis suspectului PRM (Pop Razvan Marius – n.red.) f. in cadrul Consiliului Judetean Cluj, suma de 10.000 de euro, din care i-a remis efectiv suma de 6.000 de lei, pentru ca acesta sa influenteze rezultatul atribuirii din Comisia Paritara ce urma sa se desfasoare la … incepand cu data de 18.12.2013”, se arata in document.

Cum a actionat Razvan Pop

Incheierea penala mai arata ca Razvan Pop a influentat decizia comisiei paritare in favoarea Fany si i-a livrat documentele comisiei lui Stefan Cadar, patronul Fany.

“S-a mai stabilit ca la 19 decembrie 2013, data intrunirii comisiei paritare la nivel de…., comisie din care au facut parte martorii MD (Moghioros Daniela – n.red.) – f. ARR Cluj si DO (David Octavian – n.red.) – f. al Consiliului Judetean Cluj, dupa analizarea actelor transmise de ARR Bucuresti, membrii comisiei au opinat ca licitatia trebuie anulata, fiind descoperite erori privind introducerea unor parametri in sistem, in sensul ca datele privind atribuirea au fost analizate pe grupe de trasee si pe trasee individuale, context in care, potrivit actelor venite de la ARR Bucuresti, existau situatii in care unele firme participante aveau punctaj mai mare la o grupa de trasee, insa parte din traseele din cadrul grupei respective alt operator participant la licitatie obtinuse punctaj superior. In aceste conditii, membrii comisiei au apreciat ca nu se poate realiza o atribuire corecta, datele fiind contradictorii, sens in care au anuntat conducerea Consiliului Judetean Cluj asupra erorii descoperite si a intentiei de anulare a procedurii cu consecinta reluarii licitatiei. Totusi, membrii comisiei paritare au amanat luarea unei decizii pentru a doua zi.

Cele intentionate de comisie erau evident in defavoarea societatii comerciale Fany Prestari Servicii SRL, care la momentul transmiterii actelor de la ARR Bucuresti se afla in avantaj clar fata de ceilalti ofertanti. Ca atare, afland de existenta premiselor de anulare a licitatiei, suspectul…, i-a anuntat pe inculpatii C. (Cadar – n.red) asupra problemei intervenite. De asemenea,… a copiat toate documentele din comisie si, in seara de 20 decembrie 2013, s-a intalnit cu inculpatul CES, caruia i le-a remis. De asemenea, suspectul… a exercitat demersuri asupra membrilor comisiei paritare de incercare de influentare a deciziei acestora, in sensul emiterii propunerii de atribuire a traseelor in varianta care avantaja societatea comerciala Fany Prestari Servicii SRL. Conduita suspectului… a avut ca justificare interesul acestuia in primirea unei sume de bani promise de inculpatul CES, prin intermediul angajatului sau, suspectul….

Actele din cadrul comisiei, obtinute de la …. ii erau necesare omului de afaceri care, pentru depasirea situatiei, a luat legatura cu inculpata DD (Daniela Dobrila – n.red.) si i-a cerut din nou sprijinul, convenind sa se intalneasca intr-un local din Brasov. Drept urmare, in dimineata zilei de 21 decembrie 2013, Cadar Stefan s-a intalnit cu inculpata Daniela Dobrila care, dupa ce a consultat actele Comisiei paritare Cluj, a luat legatura cu unul din membrii comisiei, respectiv MD (Daniela Moghioros – n.red.) si i-a cerut sa procedeze la finalizarea atribuirii exact pe varianta propusa de ARR Bucuresti, fara modificari, asigurand-o ca este perfect legal. La fel, inculpata DD a purtat discutii si cu suspectul… caruia i-a comunicat aceleasi imprejurari si, ulterior, aceleasi demersuri le-a exercitat si asupra numitei LI (Lungu Irinel Eugenia – sefa ARR Cluj – n.red.), s. ARR Cluj.

In contextul acestei intalniri in Brasov, inculpatul CES a cumparat un mp3 player pentru fiul inculpatei DD si i-a promis acesteia ca-i va duce fiul la schi in Austria in timpul vacantei de iarna, lucru care s-a si intamplat la finele lunii ianuarie 2014. Decizia finala a comisiei paritare a fost luata in data de 23 decemrie 2013 si validata de Consiliul Judetean Cluj in sedinta din aceiasi zi”, se arata in documentul citat.

Presedintele Consiliul Judetean Cluj, Horea Uioreanu a declarat pentru Ziar de Cluj ca are nevoie de un act oficial pentru a putea lua masuri in cazul angajatului sau, dar daca se confirma faptele lui Pop, il va demite. Vom reveni cu pozitia oficiala a presedintelui CJ.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version