Jos palaria

JOS PĂLĂRIA! #Rinasceròrinascerai „Pentru orașul meu, Cluj-Napoca, am simțit că trebuie și mai ales că pot ajuta prin vocea mea”

Una bellissima voce! Mezzosoprana Lavinia Bocu își pune cu generozitate vocea în sprijinul unităților medicale din Cluj-Napoca printr-o interpretare de excepție a piesei „Rinasceró, rinascerai”, compusă de artistul italian Roby Facchinetti, armonii inchinate din dorința de a ajuta în urgența provocată de Covid-19. 

Astfel, toate drepturile din download, copy / editorial rights urmează să fie donate către Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, prin intermediul proiectului „Rinascerò, Rinascerai”.

Iată ce notează mezzosoprana despre acest proiect: 

„Pentru orasul meu #ClujNapoca.

„Rinasceró, rinascerai”, cântec compus de artistul italian Roby Facchinetti/text Stefano D’Orazio, armonii inchinate orasului Bergamo din dorința de a ajuta în urgența provocată de Covid-19.

Am fost onorată de această colaborare muzicală, să pot face parte din proiectul internațional ”Rinascerò, rinascerai”, să înregistrez varianta oficială în limba română a acestei melodii.

Bucuria acestei colaborări a venit ca un minunat și special cadou al acestei primăveri “nebune”, “nebun de frumoase” care mi-a dat șansa de a face parte din acest proiect muzical internațional, “Rinascerò, rinascerai”, inițiat de cunoscutul artist italian Roby Facchinetti (membru al formației I Pooh).

Totodată, am fost onorată să primesc din partea compozitorului și producătorilor din Italia drepturile privind interpretarea oficială, înregistrarea și difuzarea în scop caritabil a acestei piese în limba română.

Am simțit că trebuie și mai ales că pot ajuta prin vocea mea, prin muzica și emoția puse pe portativ.

Cele două spitale au nevoie de sprijin, ca multe altele, de fapt, eu am ales să donez orașului natal, Cluj-Napoca, dar și spitalului din Bergamo, oraș legat de “sufletul” compozitorului.

Toate drepturile din download, copy / editorial rights (Facchinetti/ D’Orazio) vor fi donate către:

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca/Romania (CUI 4288080)

Cont: RO24TREZ21620F370100XXXX (Trezoreria Cluj-Napoca)

Proiect Rinascerò, Rinascerai

******
Ospedale Papa Giovanni XXIII in Bergamo (Italia) IBAN IT52Z0569611100000012000X95 BIC: POSOIT22.

Progetto Rinascerò, Rinascerai”, notează Lavinia Bocu. 

Interpretarea poate fi urmărită aici. 

Pentru admirabila inițiativă, precum și pentru excepționala interpretare, Ziar de Cluj îi dedică mezzosopranei clujene, Lavinia Bocu, rubrica Jos Pălăria! 

CHAPEAU!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *