Mereu plini de inspirație, specialiștii în denumiri de străzi din Primăria Cluj-Napoca au botezat aleile și străzile din oraș cu nume de scriitori, poeți, artiști, râuri etc etc etc. Nu a fost uitat nici poetul George Bacovia, unul dintre cei mai importanți poeți români, considerat chiar cel mai bun poet al simbolismului românesc. O stradă din cartierul Europa îi poartă numele.
Dacă ați ajuns pe strada George Bacovia sau locuiți acolo și vă întrebați de ce e plină de gropi și noroi, ei bine vă oferim noi răspunsul: așa trebuie să arate! Cum altfel să păstreze vie Primăria memoria lui George Bacovia, ale cărui poezii evocă tocmai scene și trăiri întunecate, descriu orașe triste, cu străzi noroioase?
Nu e așa că simțiți din plin poeziile lui Bacovia când călcați pe ulița (pardon, strada) care îi poartă numele?
Până și crucea pusă de obicei la intersecție de drumuri ne duce cu gândul la poetul simbolist, care spunea așa în una din poeziile sale:
„O, râsul fiinţei vagabonde…
Şi ce-am văzut era straniu
Într-un copac am găsit un craniu,
Pe o cruce nişte cozi blonde.”
Și pentru a încheia în același ton optimist, bacovian, înainte să vizionați materialul video vă invităm să parcurgeți poezia „Spre toamnă”, care descrie foarte bine starea străzii din cartierul Europa.
„Pe drumuri delirând,
Pe vreme de toamnă,
Mă urmăreşte-un gând
Ce mă îndeamnă:
– Dispari mai curând!
În casa iubitei de-ajung,
Eu zgudui fereastra nervos,
Şi-o chem ca să vadă cum plouă
Frunzişul, în târgul ploios.
Dar, iată, şi-un mort evreiesc…
Şi plouă, e moină, noroi –
În murmure stranii semite
M-adaug şi eu în convoi.
Şi nimeni nu ştie ce-i asta –
M-afund într-o crâşmă să scriu,
Sau râd şi pornesc înspre casă,
Şi-acolo mă-nchid ca-n sicriu.
Şi mereu delirând,
Pe vreme de toamnă,
M-adoarme un gând
Ce mă îndeamnă:
– Dispari mai curând…”