Jos palaria

Jos pălăria pentru Iulia Sasu, designerul vestimentar care pune Clujul, pentru al doilea an consecutiv, pe harta competițiilor naționale de profil!

Iulia Sasu este o tânără creatoare de modă care, cu toate că s-a lansat doar cu 3 ani în urmă, datorită stilului aparte al creațiilor sale vestimentare, a reușit să câștige admirația și încrederea femeilor pe care le îmbracă. Ea a câștigat, pentru al doilea an la rând, premiul cel mare și locul I la festivalul „Culorile toamnei”, un important concurs național de profil. Creațiile Iuliei Sasu au ajuns și pe podiumul unor importante concursuri de frumusețe, ea concepând și ținutele Elizei Ancău, clujeanca ce a concurat, în 2015, la Miss Supranațional, iar în 2016, la Miss Global Beauty Queen, unde s-a clasat pe locul II, printre cele mai frumoase (datorită Iuliei Sasu, și cel mai frumos îmbrăcate) femei din lume. 

„Oboseala și emoțiile dispar când în mâinile tale ajunge premiul I. Le mulțumesc organizatorilor, echipei mele, Euromodels și Lili Mihacea, Make-up box, Angela Costan, CCS Cluj, membrilor juriului! Este al doilea an consecutiv în care aduc premiul cel mare si locul I la Cluj, ceea ce mă obligă să mă depășesc pe mine însămi anul viitor.

Festivalul a fost la ediția a XXII-a, iar Cătălin Botezatu este în juriu, încă de la început. Noi, toți cei care participăm, toți concurenții am fost și suntem studenți ai universităților de specialitate E un concurs între centrele universitare, cum ar fi Clujul, Bucureștiul, Timișoara, Iașiul, Craiova, Pitești. Și, dintre acestea, se aleg premiile. 

Anul acesta am luat locul I la ținute de seară și am participat cu colecția Ydin. Ydin este despre epurare, revenire la naturalețe, dar cu atenție la detalii. Conceptul presupune eleganță naturală prin materiale lejere, cusături impecabile și croiuri versatile. Contrastele puternice cu diferențe mari de textură, de la forme geometrice, la flori supradimensionate, fac ca această colecție să poată fi purtată atât pe scenă, cât și în afara ei, fără să țină cont de vârstă, ci doar de atitudinea personajului care le îmbracă”, a explicat Iulia Sasu, pentru Ziar de Cluj.

Povestea de viață a Iuliei Sasu o puteți citi aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version