Din oras

Istorisiri despre Iancu de Hunedoara, cel datorită căruia maghiarii și românii au motive de mândrie comună, chiar și acum, la 564 de ani de la trecerea în neființă a voievodului

Astăzi se împlinesc 564 de ani de la trecerea în neființă a lui Iancu de Hunedoara, tatăl lui Matei Corvin, regele care s-a născut în casa Matia, situată în centrul Clujului.

Familia huniazilor a avut un impact puternic asupra istoriei Transilvaniei. Două legende despre Iancu de Hunedoara, povestite de istorici consacrați, ne arată puternica legătură dintre maghiari și români, precum și multiculturalismul promovat într-o perioadă în care lupta pentru putere era câștigată prin vărsare de sânge.

Prima poveste ne-o spune istoricul Liviu Cîmpeanu:

„Înainte cu trei săptămâni de moartea lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, regent al Ungariei, il oprise pe Mohamed la Belgrad, într-una dintre marile batalii ale lumii. Dacă Mahomed cucerea Belgradul, avea calea deschisă spre inima Europei. Iar azi, cu totii, de la Atlantic la Urali, poate că am fi vorbit turcește. La vremea aceea, „S-a stins lumina lumii”, așa cum scrie pe piatra funerara din Catedrala Sfantul Mihail din Alba Iulia, unde este inmormântat Iancu de Hunedoara. Sub steagul Său au luptat eroic, împreună, români și maghiari. Împreună au salvat întreaga creștinătate. Iar dacă azi ne facem cruce, și estici și vestici, e datorită Lui, celui ridicat din tată valah și mamă maghiară.

După cronicarul Bonfini, Mehmet ar fi izbucnit în plâns de supărare, că nu mai avea posibilitatea să se răzbune pentru înfrângerea de la Belgrad.

„Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om.” Sunt cuvintele sultanului Mohamed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, cand a aflat despre moartea lui Iancu de Hunedoara, in ziua de 11 august 1456.”

Cea de-a doua poveste are legătură cu creștinismul și despre cum acesta a fost salvat datorită implicării în luptă a românilor și maghiarilor deopotrivă.

„Primul care a înțeles însemnătatea bătăliei de la Belgrad a fost Papa Calixt, care a spus că ziua victoriei lui Iancu de Hunedoara „este cea mai importantă zi a creștinătății, după Învierea lui Isus”. Profund impresionat, Papa Calixt a ordonat, in cinstea acestei victorii, ca in fiecare zi, la ora 12, pana la sfârșitul lumii, să bată clopotele bisericilor. Este un semnal pe care sute de milioane de oameni il aud zilnic, fara sa ii stie povestea. Iar noi, români și maghiari, la auzul clopotelor, în fiecare zi la ora 12, ar trebui să ridicăm privirea cu mândrie, știind că înaintașul nostru comun a salvat Europa și creștinătatea,” a continuat istoricul Liviu Cîmpeanu

Conform transilvanistului Tudor Duică, edictul inițial al papei Calixt al III-lea dispunea ca în fiecare zi, în fiecare biserică creștină, să fie trase clopotele după rugăciunea de la ora 15:00 și înainte de cea de la ora 18:00. Ulterior, în anul 1500, edictul a fost modificat de papa Alexandru al VI-lea, care a decis ca bisericile catolice să tragă clopotele în fiecare miez de zi, cu excepția ultimelor două zile din Săptămâna Patimilor.

Cele două istorisiri ne demonstrează fără tăgadă că maghiarii și românii au motiv de mândrie comună, acum, la 564 de ani de la moartea lui Iancu de Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *