Uncategorized

Iris, cartierul ca o floare… ofilita

Cu toate ca vor avea linie noua de tramvai, bucurie anuntata in zilele astea cu mare tam-tam, clujenii din Iris s-ar putea lauda ca in cartierul lor timpul nu trece. Gunoiul de pe strada e mereu la locul lui, cablurile cazute atarna peste trotuare nu se mai stie de cand, intunericul din spatele blocului nu e amenintat de iluminatul stradal, iar gropile din sosele si trotuare se adancesc nestingherite. Balarii mari acopera molozul de langa halele pe jumatate devastate, din care te astepti si tasneasca vreun zombie. Zone intregi par scapate de Apocalipsa, doar copii care se joaca printre fiare aduc putina culoare.

Poti iesi din „magie” doar cu autobuzele care circula si ele fara vreo regularitate, hodorogite si inecate in praf, adesea si cu cate un calator recalcitrant pe care nu il domoleste nimeni. In lipsa indicatoarelor, tirurile ratacite fac manevre periculoase in intersectii pentru a se intoarce. Peste toate se asterne domol un praf negru si persistent, specific Irisului, fost cartier industrial care n-a avut vreodata parte de ecologizare.

Iese mizeria din canal

“Nimeni nu repara nimic in cartier. Avem probleme cu canalizarea, blocul a fost construit prost si uneori iese mizeria si mirosul din canal direct in spatiul de la parter. Am facut plangeri peste plangeri, cereri si sesizari si pana acum nimeni nu a facut nimic”, spune Mara, chiriasa intr-un bloc de pe Oasului.

Cosmarul din spatiul de joaca

In spate, un spatiu de joaca a fost transformat pentru noapte in loc de aruncat gunoiul, cu cateva tomberoane prin care scotocesc cu randul oameni si caini. Tot aici, Razvan, un alt chirias de pe Oasului a avut parte intr-o dimineata de o trezire la realitate de cosmar.

“Am mers sa arunc gunoiul, dar, surpriza, dinauntrul pubelei a sarit ca o felina un maidanez, ceva corcitura de pitbull, pe care il deranjasem. Am mers mai departe spre un magazin, ocazie cu care am trecut pe langa aripa abandonata a fostei fabrici de portelan, unde am putut observa cum o femeie roma si copilul ei furat materiale de constructii dinauntru, in timp ce bunica statea de sase. M-am simtit ca intr-un film de Kusturica, in care nu voiam sa joc”, povesteste Razvan.

Vine tramvaiul, dar drumul e praf

“Cel mai rau e ca au stricat drumul de tot. Ne vine tramvaiul din iulie, am auzit. Dar si cand va fi gata, o sa fie o portiune frumoasa in mijloc si restul – gropi si bolovani. Nici nu se mai cunoaste trotuarul. Pe astea cine ni le mai repara?”, se lamenteaza in statie doamna Rodica, veche locuitoare a cartierului.

Primaria din Iris nu e prea cunoscuta de cetateni

Insusi blocul in care e primaria de cartier din Iris e scorojit, cu tencuiala cazuta. Institutia se afla intre o carciuma si o banca. Cele doua functionare sunt bucuroase cand cineva depune o sesizare.

“Lumea din cartier nu stie de noi, ce se poate face aici, vin doar pentru impozite, atata”, spune una dintre femei in timp ce inregistreaza plangerea pentru salubrizarea inexistenta.

Santierul  liniei de tramvai, vinovat pentru gunoaie

“Absolut toate strazile adiacente liniei de tramvai, din Manastur si pana pe Muncii, vor fi reparate din bani europeni. Momentan proiectul este in stadiu de organizare a licitatiilor, cel mai probabil va demara anul viitor”, declara Mirela Ogrutan, de la Serviciul Mass-Media al Primariei Municipiului Cluj-Napoca.

In privinta mizeriei din cartier, reprezentanta municipalitatii sustine ca se face curatenie pe strada, dar nu se poate spala din cauza santierului de la linia de tramvai.

Tramvaiul mov vine si in Iris, promite directorul RATUC

Cele 4 tramvaie mov vor strabate si temutul cartier Iris, potrivit lui Liviu Neag, directorul Regiei Autonome de Transport Urban Cluj (RATUC). Pe langa acestea, vor circula si cele care au fost scoase din curculatie in urma cu doi ani, reparate, revopsite si “cu salonul refacut”.

“Si cele vechi merg fara zgomot acum, asta era problema cea mare a celor din Iris inainte. Chiar avem multe reclamatii de la soferi ca nu mai aud tramvaiul in trafic”, aduce Neag o nota de culoare povestii transportului din Iris.

Nou: se revine la structura veche

Din august, Irisul si Manasturul vor avea din nou vechea structura  a liniei de tramvai, cu vechile case de bilete. Se va circula cu autobuzul 100 de pe Bulevardul Muncii la Gara, autobuzul 101 va lega Gara de Manastur si disparutul autobuz 102 va reveni pe linia Bulevardul Muncii-Manastur.

“Autobuzul 100 merge cam greoi, e adevarat. Circulatia e ingreunata de santier si se face coloana. Dupa redeschiderea liniei de tramvai traficul va fi mult usurat in Iris”, promite Neag.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *