Sport

Ipocriziile „STUDENTULUI” Emil Boc, sau când Baronul nu știe să justifice banii dați sinecuriștilor de partid

Emil Boc a lansat acuzaţii grave la adresa Petrolului Ploieşti, după ce Universitatea Cluj a pierdut lupta pentru accederea în play-off. Ardelenii au remizat, vineri, scor 0-0, la Voluntari, în vreme ce Sepsi s-a impus împotriva prahovenilor, scor 2-1, după o reuşită semnată de Gabriel Debeljuh, în minutul 90+2. În urma acestui succes, coroborat cu pasul greşit făcut de clujeni, covăsnenii s-au calificat în play-off.

După finalul meciurilor, Emil Boc a lansat un atac nefondat, pe Facebook. Edilul a scris despre Petrolul că este „ruşinea fotbalului românesc” şi a insinuat că ploieştenii au făcut blat cu Sepsi. Ulterior, Boc a şters postarea.

Emil Boc se foloseşte de fotbal

Postarea lui Boc este mai degrabă un strigăt de disperare şi o încercare penibilă de justificare. În Cluj, majoritatea microbiştilor sunt fanii Universităţii Cluj, iar asocierea edilului cu echipa de fotbal îi aduce, mai mult ca sigur, voturi. Totuşi, Boc trebuie să şi justifice sumele record pe care Primăria le bagă în clubul de fotbal, în contextul în care CFR Cluj, care nu are parte de aceeaşi finanţare din bani publici, reuşeşte din nou să aibă rezultate mai bune decât rivala din oraş.

În 2023, Primăria Cluj-Napoca a virat 17,5 milioane de lei în conturile mai multor asociaţii sporitve, iar nu mai puţin de 10 milioane au fost încasate de către Universitatea Cluj. Ca o comparaţie, CFR Cluj a primit de la Primărie doar 85.000 de lei, sumă care acoperă 20% din salariile pe o singură luna ale jucătorilor fomaţiei din Gruia.

Existau şi alte modalităţi prin care Emil Boc ar fi putut justifica sumele băgate în conturile Universităţii Cluj, dar, din păcate, edilul a decis că cea mai bună soluţie pentru a face asta este să atace, fără niciun temei, un alt club de fotbal din Superligă. Totuşi, unii ar putea spune că reacţie lui Boc a fost generată de faptul că este un fan înflăcărat al Universităţii Cluj, dar în trecut s-a dovedit că acest lucru nu este adevărat.

Emil Boc sărbătoarea, Universitatea Cluj retrograda

Cel mai bun exemplu este cel din 7 mai 2008. Atunci, CFR Cluj a câştigat primul titlu de campioană chiar pe terenul Universităţii Cluj. Primarul s-a aflat în Gruia, pe arena CFR-ului, împreună cu Paszkany, Iuliu Mureşan şi alţi oficiali ai echipei, la înmânarea trofeului.

Pe lângă faptul că CFR Cluj a câştigat titlul de campioană, Universitatea Cluj a retrogradat la finalul acelui sezon, iar Emil Boc sărbătorea. Motivul? CFR Cluj a fost finanţată de Primărie, în perioada 2004-2008, cu suma de aproximativ … 10 milioane de lei! Exact suma pe care a încasat-o Universitatea Cluj în 2023.

Este trist că o persoana importantă ca Emil Boc lansează acuzaţii nefondate adresate unor oameni care doar îşi fac treaba pe teren. Dacă Universitatea Cluj ar fi câştigat la Voluntari, Sepsi ar fi fost în play-out, acolo unde se află şi Petrolul Ploieşti, iar cele trei puncte pierdute de prahoveni ar fi putut conta enorm la final. Cine îşi închipuie că o echipă şi-ar fi sacrificat intenţionat şansele în play-out pentru a ajuta o altă formaţie care nici nu era sigură că îşi va atinge obiectivul în cazul unui succes?!

EDIT: Pozele de mai jos sunt de la primul meci jucat de CFR Cluj după revenirea în Divizia A în 2004, cu Dinamo, echipă înfrăţită cu Universitatea Cluj.

Sursa: primasport.ro

Exit mobile version