PORTRET

Ionuț Mangu, inginerul devenit cântăreț: „Acest oraș creează un cadru în care poți să crești, și ca artist, și ca om”

Ionuț Mangu e un tânăr cântăreț de muzică folk și un inginer ce a ajuns în Cluj  datorită unui job în industria de prelucrare a lemnului. A descoperit în orașul în care a și rămas un mediu prielnic dezvoltării sale ca artist și a reușit să trăiască aici din muzica sa și să creeze proiecte prin care să îi aducă mai aproape de scenă pe tinerii muzicieni. 

Acum cântă în tabere de copii, pentru a-i apropia și pe cei mici de fenomenul muzical, s-a apucat și de teatru și, deși e din fire un călător, a rămas legat de orașul ce l-a adoptat, ce îl inspiră și îi dă energie, considerând că în Cluj seriozitatea și munca sunt apreciate și recompensate la adevărata lor valoare, că aici e un cadru „în care poți să crești, și ca artist, și ca om, destul de sănătos”. Ionuț Mangu e un artist de bun-simț, un promotor al artei de bun-gust.

A învățat chitara pe malurile Dunării

Ionuț Mangu e originar din Brăila, iar pasiunea pentru muzică s-a născut deodată cu el. Primele contacte cu acest domeniu le-a avut în școala generală, când profesoara de muzică l-a cooptat în corul școlii, iar pe clasa a patra, la serbarea de final de an, a avut și primul spectacol cu public.

De la 7 la 9 ani a studiat pianul, la Palatul Copiilor din Brăila, iar la 15 ani s-a apucat de chitară, pe care a învățat-o ca autodidact, „furând” măiestrie de la colegii săi mai experimentați, atunci când se întâlneau, pe malurile Dunării. Apoi a început să compună primele cântece și de la 16 ani a făcut parte dintr-o trupă de rock, „Cardiac”, cu care a participat la diverse concursuri și festivaluri naționale, la nivel de elevi.

Un inginer în industria materialelor cu suflet

Deși la festivalurile la care a participat a câștigat mereu locul I, ulterior, pe la 18 ani, când a trebuit să ia o decizie în ceea ce privea viitorul său, a renunțat la muzică și a ales o facultate de inginerie la Brașov, unde s-a format ca inginer de industria lemnului:

„Mi-a plăcut foarte mult și îmi place și acum lucrul cu lemnul, mi se pare că este unul dintre singurele obiecte cu suflet, cu atât mai mult cu cât poți să faci o îmbinare de suflete, al tău cu al lui.”

Pasiunea pentru muzică nu a încetat să se manifeste și Ionuț a continuat să cânte, dar mai mult la întâlniri cu prietenii, prin căminele studențești sau în excursiile la munte.

Lemnul l-a adus la Cluj, unde a rămas pentru folk

După ce a terminat facultatea, în 2007, un loc de muncă în domeniul studiat, ca inginer în industria lemnului la o fabrică de mobilă, l-a adus la Cluj, orașul unde, de atunci, a rămas. 

La Cluj, Ionuț a descoperit vestitul club „Autograf”, unde exista un nucleu de tineri folkiști, îndrumați de Emeric Imre. A început să participe joia la serile de folk și, prin 2008, a avut și curajul de a urca pe scenă. După câteva apariții răzlețe, cu ocazia unei aniversări a clubului, a serilor „Joia de folk”, el a cântat întregul concert aniversar. Mai apoi, ceilalți prieteni artiști l-au convins să participe la concursurile și festivalurile naționale și a început cu Festivalul de la Brăila, localitatea natală unde s-a întors, după foarte mulți ani, de data aceasta în calitate de concurent ce reprezenta Clujul, cu două compoziții proprii. Prinzând gustul pentru concursuri, Ionuț a început să își dedice mult mai mult timp compozițiilor. 2009-2011 au fost ani de participare la festivalurile naționale, unde a câștigat mare parte din premiile importante. 

În 2008 l-a cunoscut, la o cântare în clubul Autograf, pe Ioan Onișor, care i-a propus să facă parte dintr-o trupă de folk. Grupul a preluat denumirea clubului, Autograf, și a început imediat să susțină o serie de concerte. Trupa a trecut prin mai multe transformări, într-o continuă căutare a unei formule stabile și, în 2012, au avut primul concert în formula actuală, sub numele de Punct ROM. Din trupă fac parte acum Ionuț Mangu, Ioan Onișor, Roxana Zăpârțan și Răzvan Krivach. În această formulă concertele s-au înmulțit, atât în Cluj, cât și în țară, și ulterior cei patru au mai cooptat un coleg, pe toboșarul Andi Muntean. La cererea fanilor, acum ei intenționează să înregistreze și un album:

„Activăm de ceva vreme și toată lumea ne cere deja un album și nouă ne-ar face mare plăcere să reușim asta, pentru că e munca noastră și, de multe ori, avem impresia că nu putem trece mai departe până nu închidem acest capitol, un prim album.”

Un cadru de dezvoltare pentru tinerii muzicieni

În 2010, Ionuț Mangu a demarat un proiect muzical dedicat tinerilor folkiști, „Pilula de folk”, în „Le General”, seri de folk cu participarea exclusivă a tinerilor, un proiect prin care Ionuț a vrut să le dea o șansă de afirmare celor necunoscuți publicului, sau mai puțini cunoscuți:

„Am încercat să creez un cadru de dezvoltare pentru ei, să îi pregătesc pentru a prelua ștafeta participărilor la festivaluri și, pe cât posibil, să îi ajut să depășească tracul de scenă și să îi conving că e foarte importantă partea de compoziție. Am încercat să îi încurajez constant să compună cântecele lor, să le prezinte celorlalți, să aibă curajul să facă chestia asta, să creadă în spiritul lor artistic.

Cineva trebuia să gestioneze, să își asume partea asta de încurajare a lor. La 32 de ani, nici eu nu sunt foarte departe de ei ca vârstă, dar am avut norocul și oportunitatea de a cunoaște artiști din cel puțin două sau trei  generații. Participând la festivaluri, de la ei am învățat foarte mult și am zis că e păcat să țin numai pentru mine lucrul acesta, știind cât de mult mi-am dorit eu la început de drum să am pe cineva care să mă îndrume, să îmi împărtășească din experiența câștigată.”

Ionuț Mangu a reușit prin acest proiect să adune în jurul său tineri talentați, cărora le-a făcut cunoștință cu scena și pe care i-a impulsionat să își dezvolte calitățile muzicale. Proiectul a avut mai multe etape, iar o etapă finală presupunea încurajarea contactului și schimbului de experiență dintre artiștii consacrați, cu vechime pe scenă, și cei proaspăt inițiați. Însă tinerii cântăreți nu au reușit să înțeleagă beneficiile acestui demers și, ulterior, participarea lor a fost din ce în ce mai redusă, și astfel și proiectul lui Ionuț a ajuns la final. 

Însă muzicianul nu a renunțat la ideea care i-a animat acest prim proiect și a început un al doilea, în ceainăria „La Port”, „Folk în port”. Evenimentul a durat doi ani și jumătate, având loc în fiecare seară de vineri, în care performa un tânăr cântăreț. 

Ionuț Mangu consideră că în Cluj există un public numeros de folk, chiar public tânăr, însă cei care iubesc muzica folk sunt foarte greu de adus la concerte în localuri, fiind un public special, ce iubește natura, ce e preocupat de sănătate, de frumos, de bun-gust, ce se ferește de locurile unde se fumează:

„Din acest motiv, participarea lor la evenimente de multe ori nu e în numărul pe care ni l-am dori, sau ne-am aștepta noi, cei care propunem genul acesta muzică. Dar publicul vine la concerte, îi văd pe oameni fredonând cântecele celor de pe scenă și am simțit de fiecare dată căldura lor. E un public avizat, cunoscător al genului, un public care te critică, care îți dă un feedback direct, fie pozitiv, fie negativ, ceea ce pentru un artist cred că e cel mai important – să aibă un feedback de la cel care îl ascultă, pentru că numai așa știi dacă ești pe un drum corect sau nu, în activitatea ta.

Atitudinea este foarte importantă pe scenă, modul în care te prezinți, modul în care îți prezinți cântecele și asta am încercat să le transmit și tinerilor care au participat la proiectele mele și cred că lucrurile astea le-au fost benefice – cei care au ales să rămână în zona artistică și care concertează în continuare sunt apreciați de cei care vin la concertele lor.”

Organizator de evenimente corporate și de cântece în taberele de copii

În viața cotidiană, Ionuț Mangu e organizator de evenimente corporate la Grand Hotel Napoca, folosind experiența organizării evenimentelor muzicale și în activitatea de la locul de muncă. 

Vara, el cântă și în tabere de copii, oferindu-le micuților de clasele 0-VIII spectacole de muzică folk:

„Încercăm să le oferim copiilor modele și să le deschidem gustul către muzica folk, de care ei de multe ori nici nu știu că există. Nu mai este suficient de vizibil genul acesta și atunci încercăm să îi apropiem de bunul-gust, să îi îndepărtăm de tehnologie, de calculatoare, de tablete, de super telefoane, și să îi aducem mai aproape de natură, de suflet. 

Îmbucurător e când, de la an la an, te întâlnești cu ei și unii dintre ei, în urma experiențelor din tabără, s-au înscris la un instrument; cei mai mulți la chitară, pentru că asta au văzut-o și li s-a părut interesantă, dar alții și la alte instrumente, și s-au apropiat de muzică, ceea ce nu face decât să mă bucure.”

Un actor premiat pentru rol secundar masculin/feminin

Pasionat și de teatru, Ionuț Mangu a avut oportunitatea de a-și trăi pasiunea pe scenă, când a fost ofertat de regizorul Sorin Misirianțu pentru a interpreta un rol într-o piesă de-a sa, alături de un grup de actori amatori, de la Universitatea Tehnică:

„Cu Sorin Misirianțu m-am cunoscut în 2010, la o întâlnire de Crăciun, unde am cântat, întâlnire la care i-am mărturisit că sunt atras de teatru și că aș fi interesat să încerc domeniul acesta, la nivel de amatori, nu la nivel profesionist. La un moment dat, mă sună și îmi zice: «Mangule, știi că mi-ai spus că te-ar interesa să joci într-o piesă de teatru? Am un rol pentru tine.» 

I-am răspuns: «Da, sigur, despre ce e vorba?» Cunoșteam piesa, pentru că era una în care jucau actori de la Universitatea Tehnică. Piesa se numea «Destine», unul dintre actori s-a îmbolnăvit, nu mai putea să vină, și i-am zis: «Ok, când e piesa?» Era în două săptămâni.

Și, zice: «Stai, că nu ți-am spus rolul!» Și primul meu rol a fost «tanti Mariana». În afară de faptul că purtam o rochie și o perucă, am rămas cu barba.”

Subiectul piesei era povestea unui tânăr absolvent de teatru, care eșuează în a se angaja într-o instituție teatrală și ajunge actor în filme pentru adulți. Tanti Mariana, interpretată de Ionuț Mangu, era vecina și prietena mamei acestui tânăr:

„Este vecina aceea pe care o știți, cea care fumează mult, are voce groasă, și Sorin a considerat că mi se potrivește ca o mănușă, lucru care s-a și demonstrat, pentru că am avut un real succes – momentul apariției mele pe scenă a fost unul foarte gustat de cei prezenți.

Cu această piesă, în cadrul unui festival studențesc, am câștigat un premiu pentru rol secundar, dar a fost cu bară: masculin/feminin.”

Mai apoi, colaborarea lui Ionuț cu Sorin Misirianțu s-a concretizat prin spectacolul „De-aș fi rege”, un regal de poezie pe versuri de Radu Stanca, în care Sorin Misirianțu este actorul principal, iar Ionuț Mangu îi asigură live fundalul sonor:

„Este o simbioză între noi pe scenă, totul e construit în jurul poveștii pe care Sorin a ales-o cu foarte mare dibăcie și a creat-o din poezii separate ale lui Radu Stanca. Cu spectacolul acesta am fost și în teatrele din țară; și Teatrul Național Cluj a avut o stagiune întreagă în care a fost inclusă piesa, la Studio Euphorion. Și la Teatrul de Club din Diesel e un eveniment care împlinește deja 4 sau 5 ani.”

„Seriozitatea și munca sunt recompensate aici de cei din jur”

Ionuț Mangu e convins că în Cluj se poate trăi din muzică. Oferă exemplul personal, pentru că, din 2009 până acum, aceasta a fost principala sa activitate, din care a reușit să se întrețină, material și spiritual:

„Doar că trebuie respectate anumite etape. Trebuie să fii serios în ceea ce faci, să fii perseverent, să crezi foarte mult în tine, să încerci să îți faci cât mai cunoscută munca, și beneficiile vin. Să nu pui banul pe primul plan, cred că asta e cel mai important. Banul va veni, la un moment dat vei fi și remunerat pentru ce faci, dar dacă transformi activitatea aceasta într-un loc de muncă, s-ar putea să ai de multe ori decepții; necreându-ți așteptări și bucuria recompensei este mult mai mare.

Eu sunt un călător, acesta este lucrul care încă mă ține în Cluj, faptul că seriozitatea și munca sunt recompensate aici de către cei din jur. Nu știu dacă mai bine decât oriunde, dar cel puțin în locurile în care am fost, Clujul creează un cadru în care poți să crești, și ca artist, și ca om, destul de sănătos.

Aici mi-am compus toate cântecele și compun în continuare, mai am idei de dezvoltat, și cu trupa, și singur. Este un oraș care te inspiră, un oraș viu, tânăr! Trebuie să spunem că datorăm studenților lucrul acesta, pentru că ei sunt sufletul orașului.”

Ionuț Mangu e un tânăr artist, ludic, sensibil și serios, care pune foarte mult suflet în tot ceea ce face. Dar, în tot ceea ce faci, consideră el, trebuie să primeze bunul-simț:

„Sunt foarte implicat în toate activitățile mele, mă atașez de oameni, mă atașez de colegi, de orice se învârte în jurul bunului-simț”, conchide artistul.

Foto: Ionuț Mangu, Alin Zelenco, Sava Foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *