Piesa se joacă periodic, de câteva ori pe an, și pare ceva cu adevărat deosebit. Pare, pentru că nu e. E o dezamăgire totală, inurmăribilă, o ocazie perfectă de a-ți strica în mod desăvârșit o întreagă seară de weekend.
Sâmbăta trecută (22 noiembrie) spectacolul era anunțat a începe la ora 18. Până pe la 18 fără 5 minute, spectatorii au fost ținuți înghesuiți ca sardelele în micul hol de la intrarea în salină. După ce s-a dat drumul oițelor teatrale să intre, s-a făcut o coadă infernală, ca la pâinea pe cartelă de pe vremea lui Ceaușescu, biletele fiind verificate printr-un singur punct de acces din cele două disponibile, deși organizatori erau destui și s-ar fi putut intra prin două porți, doar că lenea a fost mare.
Buluc, grămadă, spectatorii s-au înghesuit mai apoi la lifturile de coborâre în salină, neputând coborî, din motive de siguranță, mai mult de 6-7 deodată. Firește că lumea s-a înghesuit în lift, peste limita permisă, fiind o adevărată minune că nu s-a întâmplat vreo tragedie.
Deși biletele au costat 40 de lei, au fost fără loc, în picioare, de parcă să pui niște bănci sau niște amărâte de scaune la prețul ăsta, ar fi fost lucru mare. Așa că fiecare s-a postat pe unde a apucat, în jurul lacului din salină, ca animalele, tolăniți pe jos, sau țintuiți pe balustradele podului ce duce spre lac.
Dată fiind nesimțita organizare, piesa a început după vreo 30-40 de minute față de ora anunțată, cu un Iona palid și inexpresiv, ce venea vomând replici, vâslindu-și nepăsarea, pe o plută, din stânga lacului, spre partea luminată din față.
Geniul personajului sorescian, întregul eșafodaj filosofic din spatele textului, s-a dărâmat în interpretarea actorului Florin Vidamski, ce a jucat un Iona tâmp, tâmpit de-a dreptul, un personaj retard, ce scotea niște sunete onomatopeice, din care nu se înțelegea nimic, dată fiind reverberația voită, exagerată, creată artificial, prin care vocea i se spărgea idiot în șaptezeci de mii de ecouri, suprapuse unele peste altele. Sunetele ce ieșeau din gaura gurii personajului erau fără sens și fără noimă, rostite fără simț și fără pic de artisticitate. Erau, de altfel, în perfectă rezonanță cu jocul ,,scenic”, actorul jucând parcă în silă, doar ca să-și ia banii și să se ducă, pe apa salinei.
Hauauaua bla-bla-bla-bla groh, grog, groh, groh, blu-blu-blu-blu-blu, hau, hau, hau, hau, auauauauaua, cam ăsta este subiectul piesei, din ce-am putut eu să înțeleg, în cele 40 de minute, în care am încercat să înțeleg. Apoi am plecat, înainte de terminarea așa-zisei reprezentații, considerând că mi-am stricat suficient seara. La plecare, cei din organizare m-au rugat să nu folosesc liftul, pentru că zgomotul deranjează șusta scenică, ei făcându-și probabil iluzia că ceea ce se întâmpla pe lac era vreun mare drac sonor, dar aș fi putut să-ncep, la o adică, să miaun ca pisicile-n călduri și să latru ca un câine turbat, fără să deranjez de fapt paranghelia sonoră ,,teatrală”, fiindcă urletele animalice pe care le-aș fi scos ar fi fost în deplină rezonanță cu cele scenice și ar fi potențat doar efectul ,,artistic” crescând ,,catharsisul” spectatorilor și adăugând astfel o binemeritată notă de umor plictiselii generale.
Am urcat, așadar, pe scări, pe-un semiîntuneric, atent să nu-mi rup picioarele. Ajuns în grota salinei, întuneric beznă, până la cel de-al doilea lift. Nu am fost singurul care am plecat, cârduri de persoane dezamăgite ,,rupând ușile”, întristate de banii dați și de timpul irosit aiurea.
Iona de la Salina Turda face de râs numele personajului lui Marin Sorescu. Un alt nume, poate, ar fi fost mai potrivit pentru personajul saliniturdiac: iOnan. iOnan, pentru că frecangeala de sâmbătă (și de duminică seara), a fost nimic altceva decât o labă de urs, tristă, frecată fără finalizare cathartică, doar în ciuda p…spectatorilor.
Dacă tot aveți chef de o plimbare în weekend, decât să cotizați 40 de lei unei milogeli teatrale, mai bine mai mergeți câțiva kilometri în plus, până la Mănăstirea Dumbrava, și dați banii copiilor de la orfelinatul de acolo. Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană, și mie chiar mi se pare că am dat sâmbătă banii de pomană.
La posibilitățile salinei, la cât de ofertant e mediul acela pentru un astfel de spectacol, dacă s-ar fi jucat clasic, cu respect față de textul original și față de mesajul său profund, profitându-se doar de ecoul natural al lacului și de jocurile de lumini ale apei, ar fi ieșit o veselă minune și o piesă de poveste. Să-l transformi de Iona în iOnan mi se pare o blasfemie tristă, în condițiile în care, date fiind condițiile naturale ale salinei, ar fi putut ieși o feblețe teatrală.
40 de lei, o iOnanie, și-n picioare, scump, domne, scump! Putea măcar fi mai ieftin – pe măsura ieftinelii spectacolului!