de Ion Mureşan
Dacă se scrie Ioan, se citeşte Ion. Dacă se citeşte Ioan, tot Ion se zice. Chiar şi în cazul în care se scrie Ion, tot Ion se citeşte. Oricum l-ai scrie, e un nume sigur. Nu te face nimeni impostor în nici una din variante. Ceea ce, de exemplu, pentru un nume ca Dan scris Dănuţ, sau Dănuţ scris Dan nu garantez.
Cu un astfel de nume, „gândurile sunt libere”, cum spune Goethe. Te poţi gândi, auzind numele, la Ioan Botezătorul. Crescut în cultul Vechiului Testament, cu ştiinţa cărţilor proorocilor, el are viziunea unei noi epoci. Iordanul desparte de fapt două continente: continentul spiritual precreştin de continentul creştin. Iordanul este un râuleţ între două plăci tectonice. Pentru a trece de pe vechiul continent pe noul continent era necesar un paşaport, iar pe paşaport o viză. Paşaportul îl eliberau proorocii. Viza „Schengen” – iertat fie-mi barbarismul, o punea Ioan. Botezul cu apă era viza, viza de ieşire. Pe ţărmul noii lumi, Isus te boteza cu Spirit Sfânt. Botezul acesta era viza de intrare. Îmi place să cred că Ioan stă şi astăzi în râuleţul dintre lumi şi pune „ştampila” cu apă. El e Botezătorul botezat. Are ambele botezuri. Dar, ca un bun şi mare grănicer nu se gândeşte să-şi părăsească postul şi să fugă „dincolo”. Ştie prea bine ce e „dincolo”, doar el e avanpostul. Însă nu poate trece. Ştie prea bine ce e în lumea veche, doar e temut şi respectat acolo. Însă nu poate rămâne. Se mulţumeşte cu rolul de punte între lumi. Puntea are două capete, el are două botezuri. Dar, despre asta am mai scris.
Un alt Ion, cu un destin ciudat, şi care a ajuns un fel de „Ion Naţional”, mai ceva decât Creangă, este Ion Iliescu.
Sunt câteva similitudini între Ioan cel Sfânt şi Ion cel liber-cugetător. Şi câteva diferenţe. Comparaţia poate părea deplasată (şi chiar este). Dar din moment ce poate fi gândită, scrierea e o uşurare, o supapă pentru cei ce compară.
Aşadar Ion Iliescu a crescut în cultul proorocilor. Proorocii dânsului se numeau Marx, Engels, Lenin. Le-a cunoscut cărţile, le-a aplicat, a fost temut şi respectat. Cunoştea bine lumea veche şi ideologia ei. A crezut în ea. În vremea lui Ceauşescu (un fel de idol păgân, un fel de Baal) Iliescu era văzut ca un avanpost al continentului comunist românesc.
Apoi a apărut Revoluţia română ca un râu, ca un Iordan vijelios. Românii s-au înghesuit să treacă „dincolo”, un cuvânt al naibii de familiar.
Cine le-a dat viza? Ion Iliescu a vorbit la televiziunea liberă şi le-a dat viza. Şi au trecut românii Iordanul revoluţiei. Mulţi, câţi au fost programaţi, s-au înecat. Cei care au ajuns dincolo au fost întâmpinaţi, pentru noul botez, tot de… Ion Iliescu. Care i-a botezat cu Spirit Sfânt. Şi chiar i-a condus, le-a îndrumat primii paşi. Le-a vorbit despre privatizare, le-a dat vestea că nu mai au nevoie pentru a merge mai departe de vize Schengen, le-a dat vestea că legiunea îngerilor NATO i-a primit sub aripa ocrotitoare şi că în curând vor fi cetăţeni cu drepturi depline ai Raiului European.
Primii trecători parcă-parcă îi ştiau chipul, parcă-parcă îl mai văzuseră undeva. Şi au protestat, în stradă, în ziare, în Piaţa Universităţii. Au venit minerii şi le-au dat blânde lecţii de uitare. Cu bâta în cap se uită mai repede.
Şi a rezolvat o împăcare între unguri şi români la Târgu-Mureş. Cu piatra în cap se uită mai repede.
Ca dovadă că a avut dreptate e faptul că a fost (mai este și astăzi), cel mai iubit Ion. Un Ion atât de lung iubit nu am mai avut în istorie.
Ieşi din comunism, te desparţi la uşă de Ion, intri în capitalism, te întâmpină în prag Ion.
Nu am nimic împotrivă. Doar constat că deocamdată Ion Iliescu e cel mai mare specialist român în botezuri. Fie şi pentru că o dată botezat devii amnezic.