Anca Mărincean, șeful DNA Cluj, a contrasemnat rechizitoriul prin are Ioan Doboș și Eugen Galus Mitroi au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu. Ce doi activau la birourile vamale de frontieră din aeroporturile de la Cluj-Napoca și Otopeni. Potrivit procurorilor, în urmă cu trei ani, cei doi au ”închis ochii” la ceea ce trebuia să fie o confiscare a peste 900 de componente pentru terminale GSM.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
DOBOȘ IOAN și MITROI EUGEN GALUS, la data faptelor inspectorii vamali în cadrul birourilor vamale de frontieră Aeroport Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca, respectiv “Otopeni” Călători, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii august 2017, cei doi inspectori vamali, aflați în timpul serviciului, nu și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, în contextul efectuării unui control și nu ar fi dispus măsura confiscării și aplicarea unei sancțiuni contravenționale destinatarilor a două colete importate din state extracomunitare, care conțineau 907 componente pentru terminale GSM (copii după mărci consacrate).
Urmare a acestor demersuri, „componentele” respective ar fi ajuns la un alt punct vamal de unde au fost predate unor persoane indicate de inculpatul Mitroi Eugen Galus, altele decât destinatarii reali”, arată DNA Cluj.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Cluj.