Politica

Ioan Aurel Pop, reacție în scandalul cu Academia Româna: "Eu nu am participat la acel sondaj, noi nu l-am aprobat"

Nu este un secret că rectorul clujean, Ioan Aurel Pop era în cărți pentru alegerile prezidențiale din toamnă. Cumulând cele două funcții, cea de rector al UBB și cea de președinte al Academiei Române, Aurel Pop s-a auto-mediatizat în ultima perioadă și a participat la mai multe emisiuni televizate, pe posturi obscure. Zilele acestea s-a iscat un scandal din pricina unui sondaj politic.

Astăzi, Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, a vorbit despre studiul prezentat de INSCOP drept „Barometrul de opinie publică al Academiei Române”: „Eu nu am participat la acel sondaj, noi nu l-am aprobat”, potrivit celor de la Mediafax.

„Eu nu am participat la acel sondaj, noi nu l-am aprobat”, a spus Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.

În acelaşi timp, istoricul a declarat că „institutele au autonomie în cadrul Academiei, iar Institutul Ion Brătianu are personalitate juridică. Conducerea Academiei nu controlează cercetările care se petrec în institute sau iniţiativele institutelor”, a spus Ioan Aurel Pop.

Problema sondajului dat publicităţii este aceea că a fost legat de numele întregului for ştiinţific nu doar de institutul care l-a realizat: „Institutul trebuia să prezinte aceste date fără implicarea Academiei Române, dar aceste lucruri le pot prezenta numai după ce vorbesc cu colegii mei”, a spus preşedintele Academiei Române.

Până la ora publicării acestei ştiri, conducerea Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI) al Academiei Române nu a răspuns invitaţiei MEDIAFAX de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la situaţia creată.

Prezidiul Academiei a negat, marţi, comandarea sondajului lansat drept Barometrul de opinie publică al Academiei Române, realizat de INSCOP Research: „Un asemenea sondaj cu tentă electorală, apărut în plină campanie electorală, nu a fost niciodată comandat de Academia Română”, se arată un comunicat de presă.

Academia Română arată că nu a comandat niciodată sondajul de opinie prezentat luni de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu”.

 

„Biroul Prezidiului Academiei Române a luat la cunoştinţă cu surprindere de faptul că un institut al Academiei Române – este vorba despre Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale «Ion I.C. Brătianu» – a dat publicităţii un sondaj de opinie privitor la aspecte actuale ale vieţii politice româneşti. Un asemenea sondaj cu tentă electorală, apărut în plină campanie electorală, nu a fost niciodată comandat de Academia Română. Reamintim că instituţia noastră nu se implică în chestiuni de natură politică”, notează Biroul Prezidiului Academiei Române.

Luni, INSCOP Research anunţa lansarea unui studiu care ar fi fost realizat din iniţiativa Academiei Române. „Proiect unic la nivelul societăţii româneşti, Academia Română îşi propune să ofere o privire evolutivă asupra societăţii româneşti”, se spunea în anunţul transmis presei care prezenta un „Barometrul de opinie publică al Academiei Române”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *