Jos palaria

INVITAȚIE la Grand Opera Pata Rât. Jos pălăria: Khetane revine în forță!

AltArt vă invită la lansarea proiectului Khetane 2, joi, 21 septembrie, ora 10:00, în foyerul Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca. proiect finanţat prin programul ”În Stare de Bine”, susţinut de Kaufland România și implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

  • În Stare de Bine este un program anual de finanţare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizaţiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, cu susţinerea financiară a Kaufland România. Obiectivul programului este creșterea calităţii vieţii locuitorilor din comunităţile rurale și urbane prin sprijinirea iniţiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esenţiale – cultura, sportul și viaţa sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităţilor din care acestea fac parte. În acest an, în mod excepţional, criza umanitară din Ucraina a determinat reorientarea parţială a programului către sprijinirea migranţilor și refugiaţilor alungaţi de război din ţara vecină.

Khetane revine e puţin spus! Khetane revine cu:

  • un buget triplu
  • un concept unic: Grand Opera Pata Rât
  • o vastă colaborare internaţională
  • o punere în scenă de zile mari.

Proiect iniţiat împreună cu

  • Goethe Institut
  • Fundaţia Friedrich Naumann
  • Opera Naţională Română din Cluj-Napoca

La conferinţa de presă de lansare a proiectului vor participa:

  • dr. Joachim Umlauf – director Goethe Institut România
  • dr. Raimar Wagner – director Friedrich Naumann Stiftung
  • dr. Florin Estefan – manager general Opera Naţională Română din Cluj-Napoca
  • dr. Fernando Varga – sociolog, Centrul pentru Studiul Democraţiei
  • Dan Vasile – regizor
  • Mara Căruţașu – libretist
  • Andrei Furnea – fotograf
  • dr. Cristian Luchian – artist vizual
  • Vasile Hotea Fernezan – realizator TVR
  • Alexandru (Pepe) Fechete – facilitator comunitar
  • Linda Zsiga – facilitator comunitar
  • Szakáts István – manager proiect.

Vă așteptăm!

Exit mobile version