Sport

Investitorii turci pregătesc sume uriașe de bani pentru U Cluj. Au transferat deja primii 800.000 de euro

Universitatea Cluj se pregătește să intre într-o nouă eră. Mai mulți oameni de afaceri din Turcia ar fi interesați să investească la clubul de fotbal. Aceștia ar fi făcut deja o primă sponzorizare în valoare de 800.000 de euro.

Se pare că cel care le-a prezentat posibililor noi investitori actele contabile, plus tot ce ține de organizare a fost chiar președintele Radu Constantea. Iar turcii s-au arătat încântați de ceea ce au găsit la U Cluj, informează fanatik.ro

Mai exact, oamenilor de afaceri veniți din Turcia le-a plăcut faptul că actele contabile sunt în regulă, organizarea clubului are principii solide, iar planurile sunt bine structurate în funcție de buget și obiectiv.

Din informațiile Fanatik, într-o primă fază turcii vor veni ca sponsori până în 2025. Din acel an se așteaptă ca U Cluj să devină societate pe acțiuni și astfel fondul de investiții din Turcia să preia echipa.

Până atunci, oamenii de afaceri au fost mulțumiți de ce au găsit, au semnat actele ca sponsori și au și vărsat deja în contul clubului o primă tranșă de 800.000 de euro. În schimb, turcii au numit un nou director executiv la club în pesoana lui Sevastian Botnari, cel care a ocupat aceeași poziție și la Petrolul.

Banca Transilvania la U Cluj

Fanatik.ro mai susține și că în realitate se pregătește intrarea în joc a Băncii Transilvania, cea mai importantă bancă din România. Banca Transilvania investește deja masiv la clubul de baschet U BT Cluj, pe care l-a făcut o forță chiar și în Europa, iar acum ambițiile celor de la BT s-ar îndrepta spre fotbal.

O tranziție naturală, așteptată de 10 ani de toți clujenii, care are șanse foarte mari să fie concretizată încă din această iarnă. De altfel, venirea turcilor la U Cluj l-ar avea în spate tocmai pe Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania. Probabil cel mai influent personaj din Banca Transilvania după Horia Ciorcilă, Omer Tetik, care deține și cetățenia turcă, ar fi creierul acestei operațiuni pusă la cale de mai multă vreme.

Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de Fanatik, Banca Transilvania și investitorii turci vor vărsa în conturile clubului universitar aproximativ 5 milioane de euro în această iarnă, urmând ca în vara viitoare suma să crească considerabil.

Banca Transilvania a negat însă orice implicație în această tranzacție.

”Menționăm că Banca Transilvania și reprezentanții săi nu sunt implicați în managementul echipei Universitatea Cluj și nici nu au nicio legatură cu informațiile/discuțiile menționate în material”, au transmis cei de la Banca Transilvania.