Din oras

Întreținerea gazonului de pe Cluj Arena costă 650.000 lei

Consiliul Județean caută firmă care să se ocupe de mentenanța și întreținerea gazonului și a zonelor verzi de la Cluj Arena. Contractul are valoarea de 650.000 lei și este valabil până la sfârșitul anului 2021. Practic, pentru o perioadă de aproximativ o jumătate de an este plătită această sumă.

În caietul de sarcini scrie că stadionul Cluj Arena găzduieşte la nivel naţional şi internaţional competiţii sportive estimate la o medie de 30 de meciuri anual astfel că suprafaţa de joc trebuie menţinută la standardele şi recomandările UEFA şi la cerinţele particulare ale organizatorilor meciurilor de fotbal, rugby şi fotbal american de pe Cluj Arena.

Lucrări de îngrijire – cuprind gama completă de intervenții și materiale specifice terenurilor sportive acoperite cu gazon natural, în scopul obținerii unui covor de iarbă performant care să corespundă cerințelor conform normelor FIFA și UEFA.

Pentru întreținere va fi necesar întregul personal care este specificat la pct. 6 din prezentul Caiet de sarcini care să asigure asistența la meciuri, pe toată durata acestora, în vederea reparațiilor necesare la pauză și după finalizarea activității sportive.

Firma care va fi desemnată câștigătoare este responsabilă, printre altele, de tăierea verticală care constă în tăierea verticală a stratului de gazon pentru a reduce rețeaua asfixiantă de la baza firului de iarbă și pentru a diminua dezvoltarea infestațiilor de tip graminee. Se va folosi un utilaj specific prevăzut cu cuțite subțiri amplasate vertical, prin care se dizlocă iar apoi se aspiră și se colectează mușchiul și rezidurile vegetale rezultate în urma tăierii.

Operatorul economic are obligaţia de a colecta, depozita şi a transporta deşeurile colectate prin efectuarea următoarelor operaţiuni, de minim o dată/lună – maxim 4ori/lună: adunatul şi precolectarea deşeurilor aferente serviciilor care se prestează pe terenul de joc gazonat, pământ, resturi vegetale etc. care se efectuează în pubele; încărcarea-descărcarea deşeurilor în mijloace de transport şi transportul acestora în depozitul ecologic administrat de un operator economic, în baza unui contract încheiat între furnizor şi un operator licenţiat pentru serviciul public de salubrizare aflat în zonă.

De asemenea, firma câștigătoare trebuie să cumpere 200 litri de vopsea marcaj iarbă, 70 tone de nisip curațos, 250 kg îngrășământ de gazon, 500 kg îngrășământ de gazon, 100 kg îngrășământ foliar și 1500 kg sămânță de gazon.

Construcția noului stadion a început în anul 2009 și a fost finalizată la sfârșitul anului 2011, fiind amplasat pe locul fostului stadion Ion Moina. Compus din două tribune și două peluze, stadionul are o capacitate de 30.200 locuri, majoritatea acoperite. Fiind construită la cele mai înalte standarde, arena este cotată ca fiind un stadion din categoria UEFA Elite. Proprietarul stadionului este Consiliul Județean Cluj. Cea mai importantă întrebuințare a arenei sunt partidele de fotbal, dar stadionul poate susține și competiții olimpice datorită pistei de atletism de care dispune sau concerte.

In acest sens, achiziţia este necesară pentru buna desfăşurare a activităţii curente, astfel se asigură de servicii de mentenanță și întreținere gazon pentru stadionul Cluj Arena, în mod permanent pentru a fi menţinut terenul în condiţii optime, astfel încât să asigure funcţionarea acestuia la nivelul standardelor şi normelor impuse de FIFA şi UEFA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version