Justitie

Întrebare: Cum au scăpat soții Cordoș de un denunț penal? Răspuns: A înapoiat senatorul șpaga! DNA era deja pe FIR

Alexandru Cordoș s-a întors în PSD Cluj, conduce filiala și deschide listele electorale pentru Consiliul Județean Cluj. Îl veți găsi în buletinele de vot de la începutul lunii. În ultimele două săptămâni, Ziar de Cluj a prezentat ”succesul” mandatului său de senator: un mijloc prin care soția sa, Mihaiela Cordoș, condamnată pentru trafic de influență, se folosea de statului lui de parlamentar pentru a încasa șpăgi prin promisiunea că ”rezolvă locuri” de muncă pentru cei nevoiași. Toate aceste informații au fost susținute de probele adunate de anchetatorii anticorupție. Așa se face că Alexandru Cordoș a intervenit la Inspectoratul Școlar Județean, prin vizită directă în biroul politicianului Valentin Cuibus, care atunci era inspector șef, iar acum candidează, la propunerea lui Cordoș, la funcția de primar în municipiul Cluj-Napoca. 

Pe latura negativă a istoricului politic din România există două trepte joase: treapta cu politicianul care ia șpagă să ”rezolve” locuri de muncă pentru diverse persoane și treapta politicianului care ia șpagă cu aceeași promisiune, dar dă și țepe. Din probatoriul administrat de DNA Cluj în dosarul de trafic de influență al Mihaielei Cordoș se deduce cum aceasta și soțul ei au pășit pe ambele trepte. 

În episodul de azi aflați cum Mihaiela a luat șpagă promițând trucarea unui concurs pentru un loc de muncă la Spitalul Clinic Județean Cluj-Napoca, unde lucra și unde spunea că soțul se are bine cu managerul instituției Petru Șușca, dar nu a ”prestat” conform așteptărilor, astfel că a fost amenințată cu denunț penal de către ”clienta ei”. În tot acest timp în care fostul senator se chinuia să facă rost de bani ca să fie înapoiată șpaga, iar Mihaiela să nu fie denunțată cei de la DNA Cluj strângeau probe de cu zori. 

1. PROMISIUNEA

În perioada 2014-2015, Mihaiela Cordoș era pe val și își făcea clientela peste tot: la întâlnirile PSD Cluj, la locul de muncă, în curtea diferitor unități spitalicești. Femeia își construise reputația de SRL de joburi. Spunea tuturor că soțul ei, senatorul, are influență la conducătorii instituțiilor publice, iar când era abordată pentru un loc de muncă acesta stabilea tarifele cu care ea și soțul ar ”rezolva” plătitorul. Acesta este și cazul Ralucăi Lavinia Kereși, care i-a dat Mihaielei șpagă de 1.500 de euro pentru a deveni asistent medical în Spitalul Clinic Județean Cluj-Napoca pe perioadă nedeterminată aka rezolvarea unui concurs ”de formă” pentru post.  

„Referitor la Keresi Raluca Lavinia s-a stabilit, ulterior începerii urmăririi penale in rem, că suma de bani remisă cu titlul de foloase necuvenite  de aceasta lui Cordoş Mihaiela Lucia este în cuantum de 1.500 euro. Scopul a fost acela ca, prin traficarea influenţei de care se bucură sau afirmă că se bucură asupra membrilor comisiilor de corectare/evaluare la examenele pentru ocuparea posturilor în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj, Cordoş Mihaiela Lucia să îi obţină un post de asistentă medicală încadrată pe perioadă nedeterminată.
În cauză s-a stabilit că întrucât nu şi-a respectat promisiunea făcută, Kereși Raluca Lavinia i-a solicitat restituirea banilor, Cordoş Mihaiela Lucia, restituindu-i până în prezent în două rânduri suma  totală de 1.000 euro”, arată cei de la DNA Cluj. 

 

Negocierile au fost înregistrate de aparatura tehnică a anchetatorilor: 
Astfel, în scopul menționat mai sus, la data de 16.02.2015, Cordoș Mihaiela Lucia a fost contactată inițial de o persoană cu numele de „Rodi” iar ulterior de către Keresi Raluca Lavinia. 
(„…RODI: Tu MIHAIELA,  pentru KERESI RALUCA  te-am sunat.
CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Da, acuma zilele astea o să ne dea tu! D’apoi nu i-am spus că o sun când trebe.
RODI: Da, bine tu, da îi foarte mult timp
CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Bine puiule, eu am  înţeles ce zici tu, da noi acuma ni am avut control de la minister. Acuma s-o terminat numai de vineri.
RODI: Da.
CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Na şi îi în regulă. …”;
………………………………………………………………………………………………………..
„…CORDOȘ MIHAIELA LUCIA: M-o sunat RODI acuma.
RALUCA: Da. Acuma vin până la dumneavoastră.
CORDOȘ MIHAIELA LUCIA: Na haide, haide acuma atuncea că, am vrut să zic să vii la trei jumate, dar poți să vii și acuma dacă vrei.
RALUCA: Na, imediat ajung aicea la Spital.
CORDOȘ MIHAIELA LUCIA: Na haide. Haide, haide…”)

 

2. ȚEAPA

Simularea unui examen pentru obținerea unui loc de muncă la SCJU Cluj nu era o sarcină ușoară. Lavinia Raluca Kereși se împrumutase de suma dată șpagă de la fratele ei, care a mirosit că tânăra a fost țepuită și a început să pună presiune pe ea să își recupereze banii de la Mihaiela Cordoș. În vreme ce publicăm acest material ne-am gândit să mai verficăm ce mai face ”partenera de infracțiuni” a doamnei Cordoș, Rodica Șelaru. Imaginați-vă că de la cinci ani de când DNA Cluj a reușit arestarea Mihaiele Cordoș, doamna Șelaru a rămas în picioare și ocupă funcția de ”Director Executiv  Adjunct” la Casa de Pensii Cluj. De ce este relevantă această informație? Pentru că Lavinia Kereși era sunată de Rodica Șelaru în repetate rânduri pentru a o convinge pe tânără că își va recupera șpaga de la Mihaiela și că nu e cazul de a apela la autorități.

Urmează un fragment din probatoriul DNA Cluj. E lunguț, dar merită să îl parcurgeți pentru a vedea ce însemna ”FAMIGLIA Cordoș”. 

Întrucât până la acest moment Cordoș Mihaiela Lucia nu i-a rezolvat problema locului de muncă în cadrul SCJ Cluj, Keresi Raluca Lavinia i-a solicitat restituirea sumei de bani. Cordoș Mihaiela Lucia i-a promis că-i restituie suma de bani la data de 13.03.2015, însă nu a făcut acest lucru amânând-o pentru o dată ulterioară. Pentru a-i transmite că nu îi remite bani la data promisă Cordoș Mihaiela Lucia a apelat la „Rodica”.
În cauză a rezultat că suma de bani pe care i-a remis-o lui Cordoș Mihaiela Lucia a fost împrumutată de Keresi Raluca Lavinia de la fratele său Oltean Paul.
La insistența lui Oltean Paul, Keresi Raluca Lavinia s-a deplasat la Spitalul Clinic Județean Cluj, unde în afara unității, s-a întâlnit cu numita Cordoș Mihaiela Lucia. Activitatea  a fost surprinsă prin măsurile de supraveghere tehnică de filaj şi ataşate la dosar, sub forma planşei conţinând fotografii de la întâlnirea respectivă.
Cu ocazia acelei întâlniri Cordoș Mihaiela Lucia i-a transmis lui Keresi Raluca Lavinia să nu o mai sune la telefon și să vină direct la ea la spital vineri (13.03.2015) pentru a-i înmâna suma de bani primită de la aceasta. 

(„….KERESI RALUCA LAVINIA: Vinerea viitoare după ora 10 să vin.
DOAMNĂ –mama- : No bine dragă.
KERESI RALUCA LAVINIA: O zis că nu mai sună, după ora 10 să vin încoace.
DOAMNĂ: Îhî.
KERESI RALUCA LAVINIA: Că atâta s-o zbătut că nicicum n-o putut, la astalaltă, zice, nici nu am îndrăznit să-i zic, să zică să-i zică ea…
DOAMNĂ: Îhî.
KERESI RALUCA LAVINIA: No zic, numai atuncia să fie. Da zice, atuncia nici nu te mai sun, după ora 10 vii la mine, numa să te văd, şi apoi zice ies afară şi ţi dau.
…………………………………………………………………………………………………..
DOAMNĂ: Nu, sună-l pe prostu şi spune-i. Zi, am vorbit cu asta şi o zis că vineri la 10 mi dă.
………………………………………………………………………………………………………..
KERESI RALUCA LAVINIA: D-apoi nu ştiu, cred că. Vai, nu cumva să mi-l trimiţi pe frate-to,  că vineri ţi dau.
DOAMNĂ: Îhî.
KERESI RALUCA LAVINIA: Zic nu, staţi liniştită că nu….”/ convorbire telefonică din data de 05.03.2015
………………………………………………………………………………………………………..
„KERESI RALUCA LAVINIA: No, am vorbit, am fost aici la ea, am vorbit cu ea, o zis că vinerea viitoare la ora 10 să vin după ei.
PAUL: Dar de ce te-o amânat iară?
KERESI RALUCA LAVINIA: Pentru că o zis că n-o putut să facă rost. De unde-s daţi. Nicicum, o zis că atâta m-am zbătut, am făcut dracu în patru, nu pot, până …joia viitoare o zis, la ora 9 se duce să-i deie şi zice nu te mai sun, vinerea viitoare, după ora 10, 10 şi un pic,  vii la mine.
…………………………………………………………………………………………………….
PAUL: Ascultă-mă ce zic eu. Niciodată n-o să-ţi recuperezi banii. Chiar dacă-i recuperezi, recuperezi o parte din ei, atât. …. Doamnă, rezolvă-mi situaţia, bagă-mă la examen, am intrat, am dat banii. …”-convorbire telefonică din data de 05.03.2015
………………………………………………………………………………………………………
„…RODICA: Servus dragă, RODICA îs, de la Casa de Pensii.
KERESI RALUCA LAVINIA: Da.
RODICA: Tu scumpă, am vorbit cu MIHAIELA. Şi am o rugăminte, să o aştepţi până săptămâna viitoare, pe joi, pe vineri, că o zis că te sună ea, că nu o putut deocamdată să adune chestia aia, ştii tu. Până mâine, ştii? Şi o zis să până pe miercuri, pe joi, te rezolvă.
KERESI RALUCA LAVINIA: Apoi eu acuma sper, că deja de o lună tot mă amână de pe o săptămână pe alta.
RODICA: No. Se pare că nu o putut şi o venit şi mi-o spus mie. Mai ai răbdare.
KERESI RALUCA LAVINIA: Atunci să nu mai duc mâine ….
RODICA: Păi nu are rost să te duci mâine, că zice, no, nu depinde numa de ea şi atunci o zis că pe săptămâna viitoare face ce poate şi îţi rezolvă problema bine?
…..”- convorbire telefonică din data de 12.03.2015).
……………………………………………………………………………………………………
(„….KERESI RALUCA LAVINIA: Na, m-o sunat să-mi zică; o fost la ie astalaltă şi m-o sunat să-mi zic că nu poate acuma.
………………………………………………………………………………………………………..
KERESI RALUCA LAVINIA: Şi, că peste două sau trei zile vine bărbatu-so, nu ştiu unde îi plecat şi partea lui aia, o să o ceară şi mi-o dă săptămâna viitoare.
PAUL: Şi restul de bani?
KERESI RALUCA LAVINIA: Păi, toţi.
……………………………………………………………………………………………………     

PAUL: Şi toată convorbirea care o purtaţi voi şi spune-i frumos la doamnă, „doamnă o trecut un jumate de an, nu mi-ai rezolvat nimic, ţi-am dat 1500 de euro, cât mi-ai cerut. Am nevoie de bani. Da, ascultă-mă te rog, dacă nu pe mine să nu mă mai suni în viaţa ta! Că nu-mi f… io viaţa şi creierii pentru tine. Pentru  că io am vorbit la poliţie şi totu-i rezolvat. Te duci mâine acolo, cum mi-ai zis şi-ţi pui telefonul să se înregistreze. Când ai intrat la ea în birou,  ţi-l bagi în buzunar şi să se audă toată discuţia ce o purtaţi voi. Ai înţeles?
………………………………………………………………………………………………………..
PAUL: Nu RALUCA, RALUCA io nu te bag tu proastă, că-i vorba de 1500 de euro. Care, tu nu ştii ce înseamnă 1500 de euro, numai dacă-i vezi în mână. Nu înseamnă ce ştii să lucri pentru 1500 de euro.  Io nu te bag, că tu te-ai băgat singură, cu mama, voi două v-aţi băgat. Da io, dacă te băgam, te rezolvam RALUCA. Fă ce vrei bine? Să-mi dai pace! Pe mine să nu mă mai suni cu problemele astea, da?……”).

Probele administrate în cauză au relevat faptul că Şelaru Rodica a contactat-o telefonic pe Keresi Raluca Lavinia, fiind în prezența lui Cordoș Mihaiela Lucia. Imediat după plecarea lui Cordoș Mihaiela Luica, Şelaru Rodica a sunat-o pe Keresi Raluca Lavinia și i-a transmis acest aspect cât și faptul că susnumita este neserioasă, ea personal cunoscând alte două persoane aflate în aceeași situație cu ea
(„…RODICA: Acuma o mers asta de la mine.
KERESI RALUCA LAVINIA: Uimiţi-mă. A, era acolo când m-aţi sunat?
RODICA: Da mă, că doară ştii, că eu nu am numărul tău de telefon. Şi o venit până la mine că …nu am ştiut, m-o sunat de azi dimineaţă, m-o sunat şi ieri, şi astăzi. Şi astăzi m-o sunat că vrea neapărat să vină până la mine. Şi apoi o venit şi o zis să vorbesc cu tine că eu nu pot să-i spun prin telefon.
KERESI RALUCA LAVINIA: Îhî.
RODICA: Înţelegi? Şi …d-apoi eu zic, tu, de atâta vreme de ce nu ai rezolvat problema? trebuie să vorbească cu doamna doctor COSTIN, că doamna doctor COSTIN se pare că nu o avut …că ea trebuie să deie.
KERESI RALUCA LAVINIA: Îhî.
RODICA: Ştii? Şi zice nu am avut de unde să iau împrumut, şi acuma zice săptămâna asta, că astăzi vine bărbatul meu, sau mâine , şi poate îmi dă el, să dau pentru COSTIN, m-o îmbârligat cum…pe tine, ştii?
KERESI RALUCA LAVINIA: Nu, păi nu ştiu, deci nu ştiu cum face, deja e o lună de zile, credeţi-mă că eu numai în scandal. Duminică mi ziua, mi groază că vine la mine fratele meu şi ce-i zic? Că iară îmi face show. Numai de aia mi groază, că acuma tot în scandal îs de o lună plus alealalte cinci. De prosteală. Deci credeţi-mă că eu ajung la neuro aşa. Deci pe mine mă bagă la nebuni.
RODICA: Lasă RALUCA, nu te mai…o zis că ţi dă, dar te roagă să o aştepţi până săptămâna viitoare.
………………………………………………………………………………………………………..
RODICA: Ştii ceva, eu nu…acuma…o venit la mine, şi o zis, şi am rugat, dar nu mă amestec eu în chestiile astea, că-i neserioasă.
KERESI RALUCA LAVINIA: No, nu ştiu dacă o să-i mai scot eu, sincer.
RODICA: O să-i scoţi, stai liniştită. Că ştiu când o dat înapoi. Numa se bagă şi asta în c… care …i-am spus, tu, de ce nu ai rezolvat? Că nu am putut, că managerul ăsta nu ştiu ce, că ….
………………………………………………………………………………………………………..
RODICA: Nu iei bani pe urmă le cocoşeşti pe toate de-olaltă. Că nu eşti singură, ştii? Ţi-am spus când ai fost la mine, nu eşti singura din păcate.
…………………………………………………………………………………………………..
RODICA: Da. Deci eu, eşti a treia persoană care o ştiu în aceiaşi situaţie.
KERESI RALUCA LAVINIA: Şi care nu i-o mai scos.
RODICA: Ba ştiu care i-o scos. Să ştii că la unul doi ani i-o ţinut şi pe urmă i-o dat banii înapoi.
KERESI RALUCA LAVINIA: Sper să nu mă ţină şi pe mine 2 ani.
……………………………………………………………………………………………..
KERESI RALUCA LAVINIA: Păi normal. Corect aşa ar…acuma eu sper pe săptămâna viitoare să facă cumva şi să mi deie. Şi pe toţi, nu aşa câte 50, 100. Că mie aşa nu-mi trebe.
RODICA: Aşa-i, aşa-i. Nu, cum i-am dat aşa să ţi deie. …..”).

 

3. SCĂPAREA

 

Ulterior, datorită presiunii exercitată asupra sa de către Keresi Raluca Lavinia, și în special a temerii că aceasta o va denunța la organele de urmărire penală, Cordoș Mihaiela Lucia, prin intermediul lui Cordoș Alexandru, a făcut rost de o parte din bani, pentru a-i restitui cumpărătoarei de influență. Banii au fost primiți de la numitul Mureșan Dorin Dumitru în data de 27.03.2015, remiterea sumei având loc în biroul lui Cordoș Mihaiela Lucia, din cadrul SCJU Cluj. La aceeași dată Cordoș Mihaiela Lucia a chemat-o la locul său de muncă pe Keresi Raluca Lavinia pentru a-i restitui banii. Activitățile  au fost surprinse prin măsurile de supraveghere tehnică de filaj şi ataşate la dosar, sub forma planşei conţinând fotografii de la întâlnirile respective. Cordoș Mihaiela i-a restituit lui Keresi Raluca Lavinia doar o parte din bani, restul sumei urmând să-i fie restituită ulterior.

„Până în prezent (data întocmirii rechizitoriului) nu s-a stabilit în mod cert care este cuantumul sumei restituite, Cordoș Mihaiela Lucia, exprimându-se cu ocazia unei discuții purtate cu fiica sa Cordoș Andreea Alexandra, că i-a restituit suma de 1.000 euro, iar Keresi Raluca Lavinia comunicându-i unei persoane ce utilizează telefonul fratelui său Oltean Paul că a primit doar 500 euro”, preciza procurorul Ionuț Vasile de la DNA Cluj.

Stenogramele reflectă situația disperată în care se afla tânăra care a vrut să își ”cumpere” locul de muncă:

(„…MARI: Da, uimește-mă.
KERESI RALUCA LAVINIA : Tu, ceva, ceva. Nu toți că, nu poate …
MARI: Da. Cât?
KERESI RALUCA LAVINIA : … toți odată. Mi-o dat 5.
MARI: 500?
KERESI RALUCA LAVINIA : Da.
MARI: Așa, și?
KERESI RALUCA LAVINIA : Și, mă mai sună săptămâna viitoare, nu știu, joi, vineri, o zis că, nu știe exact … exact când, dar …
MARI: Așa.
KERESI RALUCA LAVINIA : … să stau liniștită că, oricum nu face să nu m-i deie. Mi-o fost și milă de ea, tu. Că, o zis că, nu de ea depinde. Zice, crede-mă că numai eu știu câte nopți n-am dormit de atunci.
MARI: Îhm.
KERESI RALUCA LAVINIA : Na, și săptămâna viitoare joi, vineri, o zis că nu știe exact, dar oricum o să mă sune, mai îmi dă o parte….”).

Măsurile de supraveghere tehnică dispuse în cauză au evidențiat faptul că toți membri familiei Cordoș au cunoștință de activitățile infracționale derulate de către Cordoș Mihaiela Lucia, aceştia fiind implicaţi în sprijinirea acesteia într-o mai mare sau mai mică măsură, după caz. Atât senatorul Cordoș Alexandru cât și Cordoș Andreea Alexandra au făcut demersuri pentru obținerea sumei de bani pe care Cordoș Mihaiela Lucia trebuia să i-o restituie lui Keresi Raluca Lavinia. Chiar și Bara Nastasia, mama lui Cordoș Mihaiela Lucia, a făcut demersuri pentru a face rost de bani în scopul menționat mai sus.
(„…CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Na, ai reuşit să vorbeşti cu el?
CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: Nu tu femeie, acuma, stai că, i-am spus la buna, am povestit cu buna, amu’ ce te mâncă-n p…. să ştii acuma? Na hai că-l sun, pa.
CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: No, bine, să mă suni dup-aia.
CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: Zi, ce mo…?
CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Ă… m-o sunat DORIN că vine pân’ la mine la 1.
CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: ….-discuţie telefonică din data de 24.03.2015
……………………………………………………………………………
„…BARA NASTASIA: Doară vorbeşte şi tu cu asta (n.n. Keresi Raluca Lavinia), o săptămână nu a muri!
CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Nu se poate mică! Deci nu se poate! Tu înţelegi că nu se poate? Sau eşti proastă şi tu!
BARA NASTASIA: Şi apoi eu de unde să fac? No spune-mi tu mie!
CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Dar ţi-o zis cineva că trebuie să faci tu ceva?
BARA NASTASIA: Păi nu, că DANA (n.n. sora lui Cordoş Mihaiela Lucia) mă trimite nu ştiu unde, d-apoi nu ştiu dacă are.
CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: No. Asta e! Bine! Pa!…”- convorbire telefonică din data de 26.03.2015
……………………………………………………………………………..
„SMS trimis de Cordoş Andreea Alexandra lui Cordoş Mihaiela Lucia la data de 26.03.2015: I am zis la tata de alea 5 milioane care mai trebuie. Daca are , o sa vin sa iti aduc”
……………………………………………………………………………
„SMS trimis de Cordoş Andreea Alexandra lui Cordoş Mihaiela Lucia la data de 26.03.2015: Te sun dupa ce ies din casa. Ca ma imbrac sa vin sa ti aduc banii. El numa intr o ora pleaca de acasa.”
…………………………………………………………………………….
„BARA NASTASIA: Am vrut să viu mâine la Cluj.
CORDOŞ ANDREEA: De ce?
BARA NASTASIA: Ca să nu facă asta ceva.
CORDOŞ ANDREEA: Dar nu are ce să facă.
BARA NASTASIA: Doamne fereşte! Că nu pot să-i aduc nici un leu, că cine o zis, îi dă, dar peste 3-4 zile.
CORDOŞ ANDREEA: No!
BARA NASTASIA: No!
CORDOŞ ANDREEA: Şi eu am cerut de la cineva, aştept răspuns.
BARA NASTASIA: Ă, ăsta cu maşina, s-o întors. No.
CORDOŞ ANDREEA: Ce?
BARA NASTASIA: S-o întors ăsta cu maşina, că aducea în seara asta banii….
CORDOŞ ANDREEA: …semnal.
BARA NASTASIA: Ie, ie! ….”- convorbire telefonică din data de 26.03.2015
……………………………………………………………………………..    

„…CORDOŞ ANDREEA: I-o dus până la urmă toţi ăia. Nu numa jumate din ei.
BARA NASTASIA: Da?
CORDOŞ ANDREEA: Cât o trebuit, ştii?
BARA NASTASIA: Îhî.
CORDOŞ ANDREEA: Şi ştii că mama…în mod sigur, de la el, amu ce ne interesează pe noi dacă de la el sau nu?…”- convorbire telefonică din data de 27.03.2015
……………………………………………………………………………..
„….CORDOȘ ALEXANDRU: Eu nu mai, las-o în adevărul ei (n.n. Cordoş Mihaiela Lucia), na, nu pot să spun la telefon ce o mai făcut și astăzi, ce o trebuit să mai rezolv și astăzi și fiecare și a vieții mele și cu asta basta…”-discuţie telefonică din data de 27.03.2015 cu Cordoş Andrei Alexandru.
…………………………………………………………………………….
„….CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: Tata şi-o făcut aicea un ceai, nu… Aşa să te gândeşti că i-o făcut rost de banii ăia jumate'(?)
DOAMNA: Nu ai semnal.
CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: Am zis că după ce s-o sfădit tăt el i-o făcut rost de bani.
DOAMNA: Da?
CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: Da, şi ea tăt n-apreciază…”-convorbire telefonică din data de 27.03.2015
…………………………………………………………………………..
„  CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Acuma am coborât jos, de m-am întâlnit cu mătuşe-mea, asta.
CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: O zis tata să te uiţi bine.
CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Ştiu, că am văzut.
CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: Cât?
CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Unul, una.
CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: Na, bine atunci.
CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Na bine mami, mai vorbim astăzi, când ajung acasă, la trei jumate…”- convorbire telefonică din data de 27.03.2015).

Ulterior între Cordoş Mihaiela Lucia şi Keresi Raluca Lavinia au existat numeroase convorbiri legate de restituirea sumei de bani. Sub pretextul că nu i-au fost daţi de către persoanele la care ea a înmânat banii primiţi de la Keresi Raluca Lavinia, Cordoş Mihaiela Lucia nu a restituit restul de bani susnumitei.

Mihaiela Cordoș a fost condamnată la închisoare cu suspendare în dosarul menționat. Soțul a primit clasare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. La șase ani de la scandalul cu dosarul DNA Cluj, ex senatorul Alexandru Cordoș deschide listele pentru Consiliul Județean Cluj, din partea PSD, cu promisiunea ca în viitor să fie repus pe listele parlamentare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *