Cele peste 600 de cazuri de rujeolă semnalate în primele opt luni în ţara noastră (raportate, dar doar parţial confirmate de laborator), au iscat sute de discuţii contradictorii pe subiectul vaccinării populaţiei, duse în toate mediile, de persoane cu sau fără argumente, de părinţi sau nepărinţi, de medici sau nemedici, de abilitaţi sau neabilitaţi să dezbată astfel de subiecte „grele”. Certe, deocamdată, sunt cele trei decese ale unor copii – ceea ce deja este prea mult.
Numele cel mai des întâlnit în aceste zile al fost cel al unei persoane care profită de calitatea sa publică pentru a-și promova ideile, inclusiv prin cărți publicate și apariții televizate. Olivia Steer, soția lui Andi Moisescu este o persoană care a adoptat un stil de viaţă ce iese din peisajul cotidian. Este o mamă care nu le dă carne copiilor, care le oferă doar hrană din medii controlate şi nu îi tratează medicamentos, femeie care „propăvăduieşte” autovindecarea, care susţine refuzul vaccinării. Doar că acest stil de viaţă mult diferit de al majorităţii nu este ţinut doar pentru familie, ci este împărtăşit prin intermediul unui blog şi prin apariţii în mass-media şi altora. Deci, avem un fost om de televiziune care se încadrată în categoria prescriptorilor, în termeni de marketing. Și care poate produce efecte vizibile în societate prin numărul de fani pe care-i are și care-i urmează sfaturile de parcă ar fi Petracehe Lupu de la Maglavit.
Nu dorim să blamăm persoana publică în cauză și nici altele care susțin idei similare cum că ar fi vinovate de posibila declanșare a unei epidemii de rujeolă în România, din cauza refuzului vaccinării copiilor – deocamdată există discuții inclusiv despre ineficiența vaccinurilor aplicate, iar după scandalul Hexy Pharma nu ne mai miră nici o ticăloșenie din partea celor care asigură pe bani publici sănătatea românilor. Ne propunem să aflăm care este mecanismul prin care o persoană fără studii medicale ajunge să influenţeze un grup de persoane aflat în creştere că număr, pe probleme atât de delicate cum ar fi vaccinarea sau administrarea ori neadministrarea tratamentelor.
Psihiatrul Cristian Puşcaş vine cu o serie de lămuriri despre cum s-a format „curentul nevaccinării”, dincolo de cazurile izolate în care se impunea.
„Un curent nou are succes când satisface nişte nevoi preexistente (la sfârşitul sec. XIX s-a dezvoltat o repulsie generală faţă de nobilime şi, drept soluţie, s-a răspândit socialismul). Momentan, există o repulsie semnificativă faţă de tot ce înseamnă medicină, sistem medical clasic, ei au devenit actualii „vinovaţi generali” (omul mereu are nevoie de un „vinovat”, care poate fi acuzat de nereuşitele personale, cum ar fi „guvernul”, „minorităţile”, „organizaţii secrete”, „biserica”, … ceva ce este omniprezent prin natura lui, dar nu poate fi definit clar ca o persoană sau un grup de persoane concrete). Această nevoie se hrăneşte din dorinţa noastră de a exterioriza orice responsabilitate a tuturor nereuşitelor.
Toate informaţiile care au natură de senzaţional, inedit, secret șamd au receptibilitate crescută.
Omul mereu vrea să pară a fi mai mult decât este. Pe acest aspect se bazează şi publicitatea (dacă tu consumi produsul meu, vei fi un om mai „bogat”, „frumos”, „atrăgător”, „cool”, „fericit”). Acest nou curent este ca şi o campanie de publicitate şi oferă iluzia de a fi mai deştept, mai informat (dacă mă crezi pe mine şi faci cum spun eu, înseamnă că eşti mai deştept şi eşti mai informat ca ceilalţi)… şi, sincer, cine nu ar dori toate aceste calificative.
Educaţie medicală NU există în România. Cultura şi cunoştinţele legate de sănătate, igienă şi tot ceea ce înseamnă corpul uman lipsesc în majoritatea familiilor. Din acest motiv, în momentul în care apare cineva (o persoană cu autoritate – orice persoană văzută strălucind zi de zi, care are charismă) şi spune că ”vinovaţii generali” ne-au păcălit şi vor să facă asta continuu pentru binele lor, dar eu îţi spun adevărul secret şi îţi ofer o metodă ca să fii cel deştept şi cel informat, evident că prinde rădăcini orice pseudoinformaţie, bazată pe orice pseudoştiinţă.”
Am întrebat şi o mamă care este părerea ei. Georgiana are un băieţel de 4 ani.
„Sunt mamă, nu medic. E drept, am urmat altă schemă de vaccinare decât cea clasică. Dar am luat fiecare decizie după ce m-am consultat cu cel puţin 3 medici şi în urma unor analize de laborator, ţinând cont de istoricul familiei şi în cunoştinţă de cauză. Cu regret recunosc că, în multe cazuri, în loc să aibă rol informativ şi să fie un real ajutor, internetul îndobitoceşte. Atunci când nu ai capacitatea de a filtra informaţiile, e mai sănătos pentru copilul tău să tai cablul, să dezactivezi wi-fi sau să te limitezi la a da like-uri la poze, fără a mai citi vreun rând. Medicii de familie au făcut câte 10 ani de şcoli de specialitate tocmai pentru a fi capabili să ne ajute. Nu mai spun de specialişti. Noi, mamele, trebuie să luăm hotărâri bazându-ne pe indicaţiile celor îndreptăţiţi să le ofere. Nu în urma unor articole scrise de actriţe sau coafeze. Jos pălăria pentru fiecare dintre aceste meserii. Pe scenă şi la postul din coafor, nu au decât să exceleze.
Nu le putem cere să nu îşi mai exprime părerile. Şi pentru asta s-a vărsat sânge la Revoluţie. Dar noi, cei care citim, trebuie să învăţăm să filtrăm informaţia şi să alegem. Aceste boli care au lăsat mii de mame fără copii în trecut se pot întoarce. Şi atunci să vedem cine va mai avea curajul să comenteze şi să stige tare: nu vaccinaţi copiii! Fiecare medicament, fiecare vaccin are şi efecte secundare. Trebuie să ni le asumăm, încă nu există tratamente care să fie 100% sigure şi e rolul nostru, ca părinţi, să ne dorim binele copiilor. Sunt organisme care nu reacţionează ca majoritatea, există malformaţii sau boli nedescoperite, care fac ca în urmă vaccinării să apară complicaţii. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu am fost eu mama care să rămână fără prunc. Dar aici vorbim de o ştiinţă evoluată, de cercetări de zeci de ani, nu de puterea lui Dumnezeu de a ne ocroti copilaşii.
Dacă o persoană chiar nu doreşte să îşi vaccineze copilul, ar trebui să îşi argumenteze refuzul ştiinţific şi să demonstreze că a luat hotărârea în cunoştinţă de cauză, nu pentru că a citit într-o revista mondenă că vaccinul are aluminiu şi mercur, iar cătină e mai sănătoasă. Să ne fie copiii sănătoşi! Iar noi să ni-i creştem conştienţi.”
Pe această temă, psihologul Diana Tarcea vine cu o serie de nuanţări ale influenţei sociale.
„Influenţa socială e un proces în acelaşi timp uşor, dar şi dificil de observat în viaţa de zi cu zi, pentru că are multiple feţe şi raţiuni de a fi. Pentru a vorbi de influenţă socială avem nevoie de 3 elemente:
– două entităţi sociale (două grupuri, două persoane sau o persoană şi un grup)
– un obiect (sau situaţie) faţă de care cele două entităţi reacţionează(exprimând o opinie, o evaluare, o explicaţie, o soluţie sau realizând un comportament)
Studiile asupra influenţei sociale au drept obiectiv principal să înţeleagă modul în care reacţiile referitoare la un obiect se modifică în funcţie de relaţiile sociale care unesc cele două entităţi sociale: ţintă şi sursă de influenţă.
Aducând aceste considerente în exemple reale, avem un obiect: opinia referitoare la comportamentul de vaccinare, avem o sursă de influenţă (o persoană): Olivia Steer şi o ţintă (grup de părinţi).Subiectul acesta, al influenţei sociale e un subiect extrem de vast, aşa că, pentru simplificare aduc în discuţie doar câteva caracteristici ale fiecărei componente.
Există un experiment celebru în psihologie, experimentul lui Lorge, care arată că evaluarea opiniei unei persoane depinde de prestigiul acelei persoane. Pe lângă aceasta, cunoaştem din alte experimente faptul că prestigiul unei persoane poate fi construit având la baza diverse puncte de spijin. Unele persoane devin prestigioase prin faptul că au rezultate excepţionale, altele devin prestigioase prin simplul fapt că sunt expuse mult publicului (sunt aduse în atenţie).
Vorbind despre procesele prin care influenţa are loc, l-aş aduce în discuţie pe Robert Cialdini, care a identificat câteva principii ale influenţei. Relevant pentru situaţia actuală mi se pare a fi principiul autorităţii (suntem predispuşi să urmăm sugestia unei persoane dacă aceasta ni se pare un expert credibil) şi principiul rarităţii (facem alegeri crezând sau sperând că ne vor aduce o resursă preţioasă). Ce părinte nu îşi doreşte să aibă acele comportamente pentru care, pe de o parte a primit undă verde de la expert şi care speră să le aducă cea mai preţioasă resursă: sănătatea copilului.
De cealaltă parte a baricadei avem tintă – grupul care este influenţat – şi care îşi formulează opinii şi atitudini urmând ca majoritatea dintre noi de altfel, unul sau toate principiile de influenţă identificate. Pe baza atitudinilor se iau decizii. Când mă gândesc la procesul decizional, primul nume care îmi vine în minte este cel al lui Daniel Kahneman – un pionier al economiei comportamentale şi unul cei mai cunoscuţi cercetători în ceea ce priveşte procesele de gândire. Până la apariţia lucrărilor lui Kahneman se credea că omul este un „actor raţional”, adică ia decizii cântărind cu mult discernământ datele pe care le are la îndemână (despre care am văzut anterior că nu sunt atât de obiective cum ne-am dori). El a identificat o serie de erori cognitive ce ne influenţează deciziile fără să ne dăm seama şi care ne fac să operăm mai degrabă pe un sistem automat de gândire (inconştient, dar mai rapid) decât pe un sistem mai calculat (conştient, dar mai lent şi mai dificil).
Cum putem să ne protejăm de toate aceste influenţe şi erori cognitive. Printr-un proces deliberat (dar mai încet şi consumator de resurse) de examinare critică a fiecărui element de influenţă socială: sursă de influenţă (pe ce se bazează prestigiul unei persoane, este unul sprijinit pe criterii solide sau nu?), prin ce procese apare influenţa (sunt nişte procese care produc date obiective, corecte sau nu?) şi cum am luat decizia (s-au strecurat sau nu erori în procesul de decizie, dacă da, care anume? Ce sistem de gândire am folosit – cel inconştient sau cel conştient?).
În cele din urmă suntem fiecare dintre noi răspunzători pentru deciziile pe care le luăm, decizii care absolut trebuie să ţină cont de una dintre cele mai preţioase resurse: sănătatea copilului nostru”, punctează Diana Tarcea, psiholog, mama şi intiatorul proiectului www.parintecuminte.ro.
Reamintim că numărul părinţilor care refuză să-şi vaccineze copilul creşte în România de la an la an, in urma unor campanii masive duse de organizatii ortodoxe sau de personalități media. Pe de altă parte, în ultimii ani au existat sincope serioase în aprovizionarea cu vaccinuri, inclusiv cu vaccinul împotriva rujeolei. Problemele persistă în anumite locuri chiar și în aceste zile. În plin scandal, în urma decesului celor trei copii, surse medicale au declarat pentru Pro TV că „nici acum nu se găsește vaccinul ROR (împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei – n.r.). Vaccin suspectat, mai nou, ca fiind ineficient – cazurile de rujeolă apărând în zone în care s-a administrat vaccinul ROR.
Precizăm faptul că cele trei cazuri de deces au survenit la copii sub vârsta de 1 an, adică sub vârsta la care se efectuează vaccinarea împotriva rujeolei (vaccinul ROR). Acești copii au murit inutil și fără sens. Într-o comunitate cu acoperire optimă a vaccinării, toți copiii sub 1 an sunt protejați de așa numitul efect de “protecție de grup”. Cei trei copii decedați ar fi putut fi protejați prin neapariția rujeolei la copiii mai mari, trecuți de vârsta de vaccinare din comunitate. De aceea apelul Ministerului Sănătății către părinți este de a respecta calendarul de vaccinare ROR pentru sănătatea copiilor. În zonele afectate, Institutul Național de Sănătate Publică recomandă vaccinarea copiilor la vârsta de 7 luni cu refacerea vaccinului la vârsta normală de 1 an.
Datele publice ale Institutului National de Sanatate Publica arată că numărul părinţilor care refuză să-şi vaccineze copilul creşte în România de la an la an. Cifrele dezastrului: doar 75% dintre copiii români născuţi în iulie 2013 au primit vaccinul contra rujeolei-oreionului-rubeolei (ROR), şi pentru alte vaccinuri acoperirea scăzând sub pragul de siguranţă de 80%. Faţă de anul precedent, scăderile din 2014 sunt semnificative: între 2,5% şi 4%. Principala cauză este neprezentarea – 28% dintre părinţii nu şi-au dus copiii la vaccinare -, iar 14,3% dintre ei au refuzat să-şi vaccineze copilul. Numărul românilor care refuză să-şi vaccineze copilul este în creştere faţă de 2013, creştere mai pronunţată la oraş: plus 3,2% în 2014 faţă de 2013 (sursa: Institutul National de Sănătate Publică).
În acest context, ies în evidență acești prescriptori. Unul dintre cei mai vizibili anti-vaccinişti din România, fosta angajată PRO TV Olivia Steer, citează şi recomandă cartea anti-vaccin a medicului de familie Christa Todea-Gross, care este vicepreşedintele Federaţiei ortodoxe Pro Vita, cu filiale în 9 oraşe din România. Todea-Gross face parte şi din echipa Asociaţiei Medical-Creştine Christiana din Cluj, condusă de episcopul vicar al Clujului, Flueraş Someşanul. Cartea anti-vaccin este vândută în reţelele librăriilor ortodoxe şi poate fi descărcată de pe mai multe site-uri cu profil ortodox.