In vizor

Într-un nou exercițiu de PR pe banii noștri, Baronul OSĂ a cumpărat două aparate drug-test. Apoi a deschis gura. Mai bine tăcea

Felicităm pe această cale municipalitatea clujeană pentru achiziționarea celor două aparate de testare antidrog a șoferilor care au intrat în posesia Poliției rutiere Cluj.

Înțelegem că achiziția s-a făcut pentru a-i proteja pe ”șoferii corecți” care ”iau tot felul de tratamente” și, ”din cauza faptului că aparatele aflate în dotarea Poliției Rutiere Cluj dau rateuri și rezultate fals pozitive”, sunt în pericol de a fi tratați ca și șoferii care se întorc de la Untold, ”rămânând fără carnet, poate și fără slujbe”.

„Aceste aparate ne aduc două lucruri. În primul rând putem spune: ”Atenție, jupânilor că suntem cu ochii pe voi dacă urcați drogați la volan. Atenție mare, nu vă jucați cu focul, nu vă jucați cu viața voastră și a altora, iar dacă totși vă trece prin cap, vă prindem”.

Și îi prindem cu aparate de ultimă generație, care îi protejează pe cei corecți. Îi protejează pe cei care nu trebuie să fie puși inutil sub diverse privațiuni”.

Ce-i drept, medicamentele psihotrope pot da rezultate pozitive la consumul de droguri, la testele realizate cu aparatele Poliției Rutiere. Cele din clasa benzodiazepinelor pot să determine rezultate pozitive și în analizele realizate la unități medicale. De asemenea, testul DrugTest poate conduce către un rezultat pozitiv la anumite combinații de medicamente banale, folosite frecvent, din categoria antiinflamatoarelor, anxioliticelor sau analgezicelor. Spre exemplu, pot da rezultate pozitive amestecuri precum cel dintre codeina cu valdoxan, sau ketoprofen cu codeină, ori extraveral cu anxiolitic și chiar doza dublă (800+) de ibuprofen băut cu ceai de tei sau cu ceai negru. DOAR CĂ, în prospect, la toate aceste medicamente scrie că poate afecta capacitatea de a conduce autovehicule.

Prin urmare, dacă șoferii pomeniți de Baron ar fi chiar corecți, conform legislației în vigoare NU s-ar urca la volan. Că șofatul nu e un drept dat – tocmai Baronul să nu știe asta, el care se luptă cu mașinile din toate pozițiile?

În general, un drog este o substanță care modifică funcționarea creierului și a corpului. Medicamentele pot fi considerate droguri dacă au efecte psihoactive, adică dacă afectează gândirea, sentimentele sau comportamentul. În cazul șoferilor, aceste simptome se pot dovedi fatale. Mai ales când se produce un accident cu victime – așa că mâncatul cu polonicul doar să-l consemneze pupincurpresa local de chitanțier nu era necesar.

Necesar era să dea cele două aparate în folosință și să nu bată câmpii. Mai ales că nu lea cumpărat din banii maică-sii de la Răchițele și nici din ai partidului cu care ne baronește de două decenii!

Discuția este simplă: în România, termenul de „drogat” este folosit de obicei pentru a descrie o persoană care consumă droguri ilegale, cum ar fi marijuana, cocaină sau heroină. Cu toate acestea, din punct de vedere medical, o persoană poate fi considerată drogată și dacă ia medicamente eliberate pe bază de rețetă care au efecte psihoactive, cum ar fi Anxiar sau Xanax. În fața legii vor fi tratați precum consumatorii de droguri, iar în cazul că, Doamne ferește, vor face un accident cu decesul victimei, sunt șanse mari să ajungă la închisoare.

În general, un drog este o substanță care modifică funcționarea creierului și a corpului. Medicamentele pot fi considerate droguri dacă au efecte psihoactive, adică dacă afectează gândirea, sentimentele sau comportamentul. Avem medicamentele psihotrope, capabile să afecteze mintea, emoțiile și comportamentul. Anumite medicamente psihotrope sunt legale (ex. litiu, prescris pentru tulburarea bipolară), altele sunt ilegale sau ilicite, precum: marijuana, cocaină, amfetamină șamd.

Unele medicamente afectează creierul de fiecare dată când sunt folosite, în timp ce altele afectează funcțiile cerebrale numai dacă sunt consumate în cantități mari sau continuu. Există și situații în care medicamentele psihotrope creează o dependență psihică, adică persoană care le consumă simte nevoia de a le folosi în mod repetat.

Și avem medicamente care pot fi considerate droguri: antidepresivele, cum ar fi sertralina (Zoloft) sau fluoxetina (Prozac), pot duce la schimbări ale dispoziției, ale gândirii și ale comportamentului; Antipsihoticele, cum ar fi risperidona (Risperdal) sau olanzapina (Zyprexa), pot avea efecte asemănătoare cu cele ale drogurilor psihedelice, cum ar fi LSD sau halucinogene; Stimulantele, cum ar fi amfetamina (Adderall) sau metilfenidat (Ritalin), pot duce la o stare de euforie și pot crește vigilența și concentrarea; Opioidele, cum ar fi morfina sau codeina, sunt analgezice puternice care pot fi abuzate și pot duce la dependență.

Prin urmare Baronul a cumpărat niște imagine pe banii noștri, apoi a început să dea din gură habar ne-având ce vorbește, doar să-l bage cineva în seamă. Poate și Poliția Rutieră Cluj va folosi cu succes cele două aparate noi-nouțe și performante pe cei 2 kilometri de Centură metropolitană, când OSĂ se facă. Unul la fiecare kilometru.

PS: Corect, Baroane, se spune așa: din banii clujenilor, municipalitatea a cumpărat două aparate drug-test performante și le-a dat spre folosință Poliției rutiere. Să fie într-un ceas bun!

Exit mobile version