Analiza

INTERVIU – Răzvan Cherecheș: „În continuare, vaccinurile anti-COVID-19 au eficiență, chiar pe Omicron, mult mai bună decât eficiența celorlalte vaccinuri care există. Vaccinul antigripal de dinainte de pandemie avea o eficacitate de 45%”

Referindu-se la pandemia de coronavirus, profesorul de sănătate publică (UBB) Răzvan Cherecheș a declarat, recent, că „guvernul ar trebui să își accepte incompetența în comunicare și să apeleze la profesioniști cu un buget semnificativ”.

În cadrul unui interviu acordat pentru Ziar de Cluj, Răzvan Cherecheș a explicat care sunt mesajele care ar trebui comunicate populației, care este eficiența actualelor vaccinuri anti-Covid față de varianta Omicron și ne-a oferit perspectiva sa asupra anului pandemic 2022.

Trebuie sau nu să vă vaccinați? E nevoie de două sau de trei doze? Scăpăm de pandemie anul acesta? Aflați punctul de vedere, documentat științific, al lui Răzvan Cherecheș, în interviul de mai jos:

Ziar de Cluj: Ce credeți că ar trebui să se comunice? Sau cum credeți că ar trebui să se comunice acum, în mod oficial, către populație? Ce mesaje ar trebui să transmită Guvernul?

Răzvan Cherecheș: Populația trebuie să continue cu vaccinarea. Acesta este un mesaj care trebuie comunicat în continuare pentru că nu a fost comunicat corespunzător până acum.

Ziar de Cluj: Cum ar trebui să fie comunicat, pentru ca mesajul să aibă și efect? Către cei care sunt sceptici, bineînțeles, pentru că ceilalți s-au vaccinat deja.

Răzvan Cherecheș: În grupul de sceptici avem multe subgrupuri. Avem grupul părinților care sunt îngrijorați pentru copiii lor. Avem grupul bătrânilor care nu înțeleg exact informațiile care sunt oferite. Avem grupul bătrânilor care s-ar vaccina, dar centrul de vaccinare e departe și e un efort mare pentru ei și nu știu unde să sesizeze. Avem grupul celor cărora le e frică de ace. Acesta, în toate celelalte țări a fost abordat ca un grup separat. Pentru fiecare subgrup diferit trebuie să existe un limbaj diferit, un mesaj diferit, care să abordeze narativul și frica subgrupului respectiv. O abordare generică nu are cum să funcționeze.

Ziar de Cluj: Mulți sunt neîncrezători în vaccin pentru că acum li se și spune faptul că vaccinul nu mai este la fel de eficient față de Omicron.

Răzvan Cherecheș: Și asta trebuie explicat suficient de clar. Trebuie explicat că nu mai e la fel de eficient în sensul că continuă să fie eficient, doar că i-a scăzut un pic eficiența. Dar, în continuare, vaccinurile anti-COVID-19 au eficiență, chiar pe Omicron, mult mai bună decât eficiența celorlalte vaccinuri care există. De exemplu, vaccinul antigripal de dinainte de pandemie avea o eficacitate de 45%.

Ziar de Cluj: Doar atât?

Răzvan Cherecheș: Da! Eficacități de 80-90%, acestea sunt eficacități stelare, deci sunt incredibil de bune! Când se anunța 95%, practic a fost multă neîncredere în lumea științifică, pentru că nu suna real, nu avea cum să fie! Dar, ideea e că așa de bune au fost! Deci, am avut noroc că am beneficiat de o tehnologie complet nouă și care întâmplarea face că era extrem de potrivită pentru vaccinare. Dar, în momentul de față, chiar contra Omicron, în condițiile în care eficacitatea a scăzut pe la 75-80%, tot e extrem de bună.

Ziar de Cluj: Pentru cei cu 2 doze e de 75%? Sau doar pentru cei care fac doza booster, a treia?

Răzvan Cherecheș: Pentru 3 doze.

Ziar de Cluj: Și cei care se vaccinează acum, noii vaccinați, după primele două doze ar avea tot atât?

Răzvan Cherecheș: Au mai puțin, cred că undeva la 50-60%. Ar trebui insistat foarte mult pe faptul că a treia doză chiar îți oferă un nivel de protecție suplimentar de care avem nevoie și care chiar poate să facă diferența în ceea ce privește infecția cu Omicron. Și nu se face chestiunea aceasta. La fel, nu e comunicat suficient de clar că a treia doză poate să fie confortabil cu oricare dintre tipurile de vaccin pentru că studiile de mix&match au demonstrat că combinațiile între tipuri de vaccinuri merg foarte bine și nu există efecte adverse sau riscuri semnificative.

Ziar de Cluj: A treia doză trebuie administrată după 6 luni?

Răzvan Cherecheș: Da, acuma se discută deja că a treia doză ar fi bine să se dea după 3 luni. Deocamdată avem studii preliminare, deci încă aș zice că la 6 luni e ok, ca interval.

Ziar de Cluj: Cei nevaccinați acum ar trebui să aștepte aproape 7 luni ca să ajungă la o eficacitate de 70%?

Răzvan Cherecheș: Ideea e că o persoană nevaccinată e complet vulnerabilă. Deja de la 14 zile după prima doză începe să se instaleze un nivel de protecție, care, da, nu e grozav, dar e protecție deja. E ca și cum ai ieși afară la -20 de grade și începi să-ți iei câte o haină pe tine. Și un tricou cu mânecă scurtă, dacă îți iei pe tine, când ești dezbrăcat, face diferența.

Ziar de Cluj: E foarte interesant că se accentuează asupra faptului că a scăzut eficiența vaccinului față de varianta Omicron și nu asupra faptului că  vaccinul încă e cu mult mai eficient decât antigripalul în care lumea avea încredere.

Răzvan Cherecheș: Absolut! Trebuie comunicat continuu. În momentul în care ai politicienii care comunică și o fac într-un mod ineficient și care e orientat mai degrabă către supraviețuirea lor politică și să nu îi deranjeze pe cei care au alte opinii, atunci ne lovim de probleme de genul acesta. Guvernul de la început, de acum 2 ani, nu a avut o echipă specială de comunicare, cu un buget care să fie foarte clar. Ceea ce e ridicol, ținând cont de faptul că oamenii aceștia au ajuns în funcții publice ca urmare a unor alegeri unde au avut angajați specialiști în comunicare care să convingă oamenii să voteze cu o grupare politică sau cu alta. Ei bine, când s-a ajuns să comunice cu populația legat de alte subiecte, nu au apelat la exact aceleași metode, ci au comunicat așa… uitați-vă la ultimele clipuri cu ministrul Rafila și cu ministrul Câmpeanu. Sunt ridicole, sunt filmate prost, nu se vede bine ce se întâmplă, textul e plictisitor, nu se adresează unui grup țintă extrem de clar.

Ziar de Cluj: Vă gândiți să reveniți la minister? Ați demisionat în martie 2021 din funcția de consilier onorific al secretarului de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan.

Răzvan Cherecheș: Nu. A fost o greșeală că am acceptat, am crezut că pot să contribui și pot să ajut, dar s-a demonstrat că nu și de-asta am și plecat. Nu intenționez. Treaba mea e în Universitate, asta e ceea ce fac eu și nu cred că ar trebui trecute liniile.

Ziar de Cluj: Oare nu tot așa specialiștii competenți în comunicare evită mediul politic?

Răzvan Cherecheș: Partea de comunicare poate să fie făcută prin contract. Sunt companii de publicitate și de comunicare, care cu asta se ocupă. Sunt exact cei care fac reclame la detergenți și la din-astea, doar modelul de comunicare nu e foarte diferit. Tot ce trebuie e ca la o echipă de specialiști în comunicare să adaugi specialiști în sănătate publică, care să se asigure că mesajul este unul bazat pe dovezi și nu unul oportunist sau care dă informații false. Dar, în rest, canalele, mesajul, momentul de comunicare sunt similare cu o campanie de publicitate, de marketing clasic.

Ziar de Cluj: Cum vedeți acum anul 2022?

Răzvan Cherecheș: Din nefericire, cred că până prin luna aprilie va fi extrem de rău, cred că nu am avut niciodată un val așa de mare și cred că numărul de morți va crește extrem de mult, numărul de cazuri va crește extrem de mult; chiar dacă simptomele sunt ușor mai blânde la Omicron, rata de infecțiozitate e așa de mare, că va ajunge extrem de repede la cei nevaccinați, la cei vulnerabili, inevitabil. În Statele Unite se văd creșteri foarte mari la numărul de copii internați în secțiile de terapie intensivă. Nu pentru că e mai severă tulpina, ci pentru că ajunge la mai mulți copii. Și atunci, chiar dacă procentul de copii rămâne la fel, în numere absolute, numărul de copii crește. Exact la fel se va întâmpla și la noi, din nefericire.

Ziar de Cluj: Și, în logica aceasta, cum se justifică relaxările din perioada sărbătorilor? La noi părea că s-a terminat pandemia, de Crăciun și de Revelion.

Răzvan Cherecheș: Problema e că de sărbători – și asta în toate țările s-a văzut – e foarte greu să menții restricții. Deci, un nivel de relaxare e normal să impui. Ce ar fi fost logic să facă, și cum s-a făcut în cele mai multe țări, ar fi fost introducerea de restricții severe înainte de sărbători, relaxarea în perioada sărbătorilor și, pe urmă, revenirea pe restricții. De exemplu, în Portugalia, acuma, în prima săptămână din an, e lockdown în toată țara. Lockdown-ul a demonstrat că produce mai multe efecte negative decât pozitive. Dar introducerea de restricții, de exemplu, să nu înceapă școala, să fie vacanță de o săptămână, să ținem o săptămână restricții de mișcare… practic, toate focarele care au apărut în petrecerile din familie, cu grupurile de prieteni, s-ar fi stins în grupurile respective. În loc, acuma, cu copiii la școală, practic avem o accelerare masivă a transmiterii intracomunitare.

Ziar de Cluj: Spre sfârșitul anului avem șanse să ieșim din pandemie sau nimeni nu poate ști?

Răzvan Cherecheș: Știu că sună rău, dar, la cât de prost s-au luat măsurile acum, noi, România, suntem în momentul de față într-un proces de imunizare naturală. Respectiv, o să plătim, cel mai probabil, cu mii de morți, dacă nu chiar zeci de mii, eu sper că nu o să se ajungă acolo, dar nu sunt foarte optimist, și cu rata de vaccinare care va începe să… din nou oamenii vor începe să se vaccineze când se va accentua, când va crește valul. Plus cei care se vor imuniza natural, este posibil să ajungem la imunitate de grup până la vară și atunci asta înseamnă că din toamna viitoare deja o să avem, chiar dacă o să mai apară cazuri noi, or să fie puține ca să mai fie nevoie de alte restricții. Deci, sunt șanse mari ca, din toamna viitoare, deja din vară vor fi restricții, dar, din toamna viitoare va fi din nou un val, unul mic și care să nu necesite restricții.

Ziar de Cluj: Asta, dacă nu apare o nouă mutație.

Răzvan Cherecheș: Exact. Da. Dar asta nimeni nu are cum să anticipeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *