In vizor

Inspectia aeronavei in care se aflau Bucatica si Covaciu a fost finalizata. Vezi ce parti din avion lipseau…

Scris de 1,351

Specialiştii Autorităţii de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile au finalizat cercetarea epavei avionului care s-a prăbuşit la Nehoiu, judeţul Buzău, dar nu au găsit coada, uşile şi aripile. Procurorii care conduc ancheta vor audia martorii, inclusiv familiile victimelor, arata PS News.

Anchetatorii Autorităţii de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile au verificat fiecare rămăşiţă a aparatului de zbor în căutarea de indicii cu privire la cauza tragediei aviatice.

Specialiştii au avut o misiune dificilă, în condiţiile în care resturi din aeronavă s-au împărştiat pe o suprafaţă de circa 2.500 de metri,  a precizat procurorul Florentina Ilioiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, scrie News.ro.

Conform aceleiaşi surse, coada, uşile şi aripile avionului lipseau.

Procurorii urmează să audieze martorii, inclusiv rudele celor două persoane decedate în urma accidentului aviatic de miercuri după amiază.

Între timp, autorităţile locale au trimis la locul accidentului mai multe atelaje care să preia epava pentru a o coborî din munte. Singura modalitate ca avionul să poată fi coborât de pe versant, pe drumul  care este extrem de strâmt şi foarte accidentat, a fost ca piesele să fie cărate cu căruţe trase de cai.

Doi oameni de afaceri şi-au pierdut viaţa, miercuri, după ce aparatul de zbor în care se aflau s-a prăbuşit la Nehoiu, judeţul Buzău. Cele două victime ale accidentului aviatic de pe Valea Nehoiaşului sunt Mihai Covaciu, care pilota aparatul de zbor de mici dimensiuni, un  renumit om de afaceri, şi Liviu Bucăţică, de 50 de ani, de asemenea om de afaceri.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 4 hours Politica
    ACUM SE VA VEDEA DACĂ PRIMEAZĂ ”BLIDUL” ÎN FAȚA VOCAȚIEI: Vârsta de pensionare va crește la 65 de ani pentru militari, diplomați, personalul auxiliar din instanțe. Impozit de 30% pentru o cotă din pensiile speciale. Pensiile magistraților aflate în plată se vor recalcula
  • Acum 5 hours FOTOGRAFILA
    Cât a durat ”asfaltarea” ”înainte de termen” a străzii Dragalina? Ei, bine, se sparge la loc. ”Nu e vina lor”, ci a celor care au lăsat niște țeavă pe dinafară
  • Acum 6 hours Rautacisme
    Întrebare a la Radio Erevan: Ce OSĂ conțină Parcul Gh. Dima din Zorilor, care trebuia licitat încă de anul trecut? OSĂ conțină beton și dale. Și 1001 povești despre arbori în plus
  • Acum 7 hours General
    Ciolacu: Președinta Ungariei a făcut declarații total inacceptabile, cu caracter revizionist pe tema Transilvaniei
  • Acum 7 hours Politica
    PROASTA COMUNICARE A PSD ÎN GREVA PROFESORILOR: Când nu s-a respectat niciodată Legea care acordă 6% din PIB Educației, să vii să contracarezi ”dreptul la grevă” cu ”dreptul la educație”, înseamnă să ai consilieri extrem de proști!
  • Acum 8 hours Eveniment
    Președintele sindicatelor din Educație: ”În momentul de față vorbim de amânarea examenelor”
  • Acum 8 hours Editorial
    Dervișii rotitori de la Guvernare
  • Acum 10 hours In vizor
    Le-au trebuit PATRU ani de la concursul de soluții pentru a ajunge, în sfârșit, să prezinte Comisiei de Urbanism (de Cumetrie din ”bocărie”) reamenajarea Cetățuii!
  • Acum 10 hours Sport
    Dan Petrescu a sărit la bătaie cu propriul jucător și i-a bătut obrazul lui Hagi
  • Acum 11 hours Eveniment
    Greva din învăţământ continuă: ”Guvernul trebuie să înțeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas”
  • Acum 11 hours Politica
    OPTIMISM: Vasile Dîncu susține că ”rotativa” OSĂ se facă
  • Acum 12 hours Politica
    ROTATIVA S-A ÎNȚEPENIT ÎN SARABANDA GREVELOR: Angajaţii CFR protestează luni în faţa Ministerului Transporturilor
  • Acum 22 hours Straineze
    După numărarea a 98% dintre voturi, Erdogan a câștigat alegerile prezidențiale inclusiv în numărătoarea opoziției
Citește și...
Recomandările redacției