Ziar de Cluj a atras atenția asupra cocalarilor care în continuare „se dau” cu bărcile cu motoare termice pe Tarnița, deși acestea au fost interzise. Șmecherașii profită însă de faptul că cei de la Consiliul Județean Cluj nu au reușit încă să implementeze un sistem de control și sancționare pentru cei care încalcă noul regulament.
La solicitarea Ziar de Cluj, Consiliul Județean Cluj recunoaște că încă se lucrează la implementarea măsurilor pentru supravegherea și controlul navigației pe lacurile Tarnița și Fântânele. Cu toate acestea, CJ Cluj dă asigurări că a fost sesizată poliția, astfel încât cei care au încălcat regulamentul să fie identificați și sancționați.
„Odată cu publicarea n Monitorul Oficial a Ordinului Ministrului Transporturilor, CJ Cluj a demarat procedurile pentru a putea aplica actul normativ, aceasta însemnând desemnarea de persoane cu atribuții de control, training -ul specific al acestora, achiziție echipamente performante și omologate pentru supravegherea și controlul navigației pe lacuri. Suntem în continuare în plin proces de avansare a acestor proceduri. Regulamentul se va aplica tuturor la fel, motiv pentru care am sesizat organele de poliție pentru identificarea persoanelor, acolo unde motoarele utilizate au fost termice”, a transmis Consiliul Județean Cluj.
Citește mai mult: