După ce ANAF a început să trimită tinerilor căsătoriți solicitări ca aceștia să declare ce relații economice au avut în contextul căsătoriei civile și religioase, cu firme sau persoane fizice autorizate care le-au furnizat servicii foto, muzică etc. iar ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, s-a delimitat de această măsură cu caracter retroactiv a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, între timp, subiectul impozitării meditațiilor din spațiul virtual se află într-un punct mort.
Zeci de oferte pentru meditații pot fi găsite pe site-urile de profil.
La ora actuală, meditațiile nu sunt interzise prin lege, dar profesorii au obligația să plătească impozitele și contribuțiile aferente acestor venituri extra-salariale. Profesorii care fac meditații cu copiii realizează totuși venituri suplimentare față de cele salariale, iar legea fiscală impune ca aceste venituri să fie impozitate.
În conformitate cu Legea Educației nr. 1/2011, profesorii sunt liberi să facă meditații cu elevii, întrucât nu există prevederi legale care să pună sub semnul întrebării legalitatea, moralitatea sau etica acestor lecții particulare. Totuși, aspectul mai important este cel legat de fiscalizarea acestor venituri.
De remarcat că doar 550 de profesori români din peste 220.000 au declarat anul trecut la ANAF că au venituri din meditaţii, pentru care plătesc taxele aferente.
Majoritatea părinţilor dau sute de lei lunar pentru pregătirea suplimentară a copiilor fie cu profesorul de la clasă, fie cu un altul. Astfel, costul total pentru un învăţământ de stat se apropie de cel al unei şcoli private.
Pentru liceu, o şedinţă de ”meditație” de aproximativ 2 ore, se situează între 80 și 100 de lei, indiferent de materie. Ceva mai ieftin lucrează studenţii, care cer de la 40 de lei pe şedinţa.
Mediul online este spațiul ideal pentru aceste ”meditații”. Oferta este una generoasă și se referă fie la cursuri online, fie la ore de meditație individuale.
Astfel, de exemplu, în grupul “Meditaţii Cluj-Napoca” figurează peste 160 de anunţuri postate atât de profesori care caută clienţi, cât şi de studenții care vor să câștige bani în schimbul meditatiilor la domiciliu. Iar în acest caz, discutăm despre oferta care poate fi identificată pe un singur site de profil, în timp ce alte câteva zeci de asemenea adrese online își așteaptă clienții.
Cum operează în acest context procedura de fiscalizare a veniturilor? Nicicum. Fenomenul este atât de amplu, încât ANAF nu pare să reușească gestionarea industriei meditațiilor.
În fond, acestea reprezintă o tradiție care s-a impus fără putință de tăgadă în învățământul românesc.
Conform reprezentanților ANAF Cluj, în prezent se lucrează la centralizarea acestor date, în urma unei solicitări înregistrate la nivel național: numărul orelor de meditații, câștigul rezultat și impozitul aferent.
În ceea ce privește oferta generoasă din mediul online, ANAF Cluj nu are ”competența” pentru gestionarea acesteia. Prin urmare, mediațiile virtuale reprezintă o adevărată ”gaură neagră” în bugetul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Nici reprezentanții ANAF București nu au fost dispuși să facă publice datele referitoare la fiscalizarea veniturilor din meditațiile disponibile în spațiul virtual. Aceștia au invocat argumentul suprem, cel al procedurilor, al petițiilor scrise și al cererilor în format standardizat.
În lipsa unei solicitări scrise, ANAF București nu poate da publicității date referitoare la numărul total al orelor de mediație înregistrate, al numărului de profesori autorizați în acest sens, dar mai ales, referitor la oferta de meditații din spațiul online. Ceea ce demonstrează, în fond, lipsa acestor informații.
”Sistemul de învățământ este atât de prost dimensionat (prin conținuturile predate, prin țintele supra-dimensionate avute în vedere, prin practicile evaluative) încât el nu poate să răspundă propriilor exigențe în virtutea căruia funcționează și pe care le arborează la tot pasul. Elevul vine la școală și «învață», dar nu tot, îi mai rămâne un «rest» ce trebuie deprins altundeva, cu altcineva.
Exigențele la unele examene sunt mari, peste puterea sistemului de a le activa direct, în școală, în conformitate cu probe de testare a nivelului (inventive, tot mai solicitante) competențelor elevilor. În plus, se tot inventează «portițe» și zăgazuri selective așa, ca să ne aflăm în treabă, și a demonstra, celor din «exterior», cât de serioasă este învățătura.
Un sistem de învățământ care «secretează» așa ceva se descalifică prin el însuși, demonstrând, astfel, cât de «bun» e, care e altitudinea valorii lui.
Un elev care are nevoie de o a doua «școală», după ce se întoarce de la școală, acela este un copil ne-norocit. Iar școala respectivă nu-i deloc școală”, nota pe blogul personal profesorul Constantin Cucoș, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
”În mod normal, acești profesori, pentru a intra în legalitate și să fie cu conștiința împăcată, ar trebui să aibă PFA. Ideal ar fi, dacă am lua modelul educational din Finlanda, spre exemplu, ca temele să nu se mai facă acasă, ci în școală, astfel încât copilul să aibă timp de recreere”, a declarat președintele Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean, Lucia Cojocaru.