Sanatate

Incidența infectărilor cu COVID-19 a trecut de 4 la mie în Cluj-Napoca

Incidența cazurilor de COVID-19 a trecut, duminică, pragul de 4 la mie în Cluj-Napoca, ajungând la 4,10. Creșterea este una accelerată, în ultimele zile, numărul cazurilor ajungând la 1.383. 

Incidența la nivelul județului a urcat la 2,85 cazuri la mia de locuitori, iar în intreg județul sunt 2.154 de cazuri, în ultimele 2 săptămâni. Cea mai mare incidență a infectărilor au comunele sunt Ciurila, cu 12,39 și Valea Ierii, cu 7,56 cazuri la mia de locuitori.

Primele semne care pot trăda infecția cu Omicron

Nu se poate face diferența între varianta Delta și varianta Omicron numai după simptome, însă și în România, unde oficial sunt aproape 300 de cazuri depistate cu Omicron până acum, ca și în străinătate, infecțiile cu această tulpină indică o afectare mai degrabă a căilor respiratorii superioare, adică simptomatologia este undeva în zona capului – cu dureri de gât, dureri de cap, febră, frisoane, a explicat sâmbătă, la Digi24, dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din Capitală.

”Această simptomatologie, la persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală, adică cele care au un nivel de protecție prin anticorpi, se remite după câteva zile. Simptomatologia aceasta nu este atât de alarmantă pentru persoanele protejate”.

Omicron pare să nu mai recunoască țesutul pulmonar. Pierderea gustului și mirosului apare mai rar.

”De ce face Omicron asta, de ce rămâne la nivelul căilor aeriene superioare? Se pare că mutațiile pe care le-a suferit virusul prin trecerea de la Delta la Omicron nu mai au capacitatea să recunoască țesutul pulmonar. Acest lucru este un fapt bun, dacă ne gândim la cazurile de Delta și cazurile extrem de severe pe care le-am avut în terapie intensivă”.

Pe de altă parte, virusul a căpătat o altă proprietate: se transmite mult mai repede, prin urmare ce avem de făcut este să ne protejăm de această rată de transmitere extrem de intensă. 

Un simptom care ne spunea clar până acum că avem COVID era pierderea gustului și a mirosului. Deși este un simptom specific infecției SARS-CoV-2, acum, la Omicron, apare mult mai rar.

”Pierderea gustului și mirosului rămâne un simptom caracteristic tulpinii-mamă, cea pe care am cunoscut-o inițial, însă simptomatologia diferă ușor de la un tip de tulpină la cealaltă, cea care suferă mutația, însă nu semnificativ”. (…) ”Ce este mai trist și ce am constatat din experiența ca medic este că persoane vârstnice, chiar dacă au un tratament cronic, de exemplu medicație pentru hiptertensiune arterială, ele spun că sunt perfect sănătoase. În momentul în care începi să reiei anamneza constați că de fapt au o groază de medicamente, dar ei nu conștientizează starea de boală. Probabil că mesajele noastre nu sunt înțelese sau nu explicăm suficient de clar că orice persoană care ia un tratament cronic – asta însemnând că se întinde pe mai mulți ani – este un bolnav cronic și are un risc de infecție cu SARS-CoV-2. Aceste persoane trebuie să se vaccineze, au un risc de a ajunge în spital, în condițiile în care nu sunt protejate de un vaccin. Asta, chiar dacă se infectează cu varianta Omicron, considerată mai blândă. La cei vaccinați această tulpină dă forme ușoare de afectare, însă pentru cei nevaccinați riscul de a ajunge în terapie intensivă este mare”, susține dr. Mahler.

Ce este Deltacron?

Un cercetător din Cipru a descoperit o tulpină de coronavirus care combină variantele delta şi omicron, a anunţat Bloomberg News.

Leondios Kostrikis, profesor de ştiinţe biologice la Universitatea din Cipru, a numit tulpina „Deltacron”, din cauza semnăturilor genetice asemănătoare cu omicron în cadrul genomului delta.

Până în prezent, Kostrikis şi echipa sa au descoperit 25 de cazuri de virus. Este încă prea devreme pentru a spune dacă există mai multe cazuri sau ce impact ar putea avea.

„Vom vedea în viitor dacă această tulpină este mai patologică sau mai contagioasă sau dacă va prevala” faţă de cele două tulpini dominante, delta şi omicron, a declarat Kostrikis într-un interviu acordat postului Sigma TV. El crede că omicron va depăşi şi deltacron, a adăugat el, potrivit Mediafax.

Cercetătorii şi-au trimis concluziile săptămâna aceasta către GISAID, o bază de date internaţională care urmăreşte viruşii.

  • Varianta deltacron vine în timp ce omicron îşi continuă răspândirea rapidă în întreaga lume, provocând o creştere a cazurilor de Covid-19. Statele Unite raportează o medie de şapte zile de peste 600.000 de cazuri noi zilnic, potrivit unei analize CNBC de vineri a datelor de la Universitatea Johns Hopkins. Aceasta reprezintă o creştere de 72% faţă de săptămâna precedentă şi un record în pandemie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *