Eveniment

INCENDIU provocat de un scurtcircuit la Spitalul CFR din Cluj Napoca. Din fericire, NU AU FOST VICTIME

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a fost alertat, duminică dimineața, în jurul orei 7.00, pentru a interveni la un incendiu, la Spitalul Universitar CFR din Cluj Napoca. A fost nevoie de evacuarea a trei pacienți. În saloane se aflau 11 pacienți în momentul izbucnirii incendiului.

Potrivit reprezentanților ISU Cluj, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric la un corp de iluminat dintr-o baie, aflată la etajul I al spitalului.

Baia în care a izbucnit incendiul deservea pacienții din secția Interne, din mai multe salaoane, iar accesul se făcea din hol. 11 pacienți se aflau in saloane, în momentul izbucnirii incendiului.

„Au fost evacuate trei persoane. A intervenit Detașamentul 1 de Pompieri Cluj-Napoca cu două autospeciale de capacitate medie cu apă și spumă pentru stingere incendii, o mașină de descarcerare, o autospecială cu scară și un echipaj de terapie intensivă mobilă.  Incendiul a fost stins. Cele trei persoane evacuate sunt pacienți ai spitalului”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș. Acesta a precizat că nu s-a impus evacuarea altor pacienți internați la Spitalul CFR.

Vorbim despre corpuri de clădire construite încă din 1884!

  • În 1918, imobilul funcţiona ca policlinică a căilor ferate maghiare.
  • Din 1919 clădirea a intră în posesia statului român, care a amenajat-o pentru a  îndeplini funcţia de policlinică.
  • Din 1945, aceasta a funcționat ca Spital al Căilor Ferate Române.

Deși clădirea este veche, improprie, Spitalul Universitar Cai Ferate Cluj-Napoca acordă servicii de spitalizare continuă, servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi sau servicii paraclinice în următoarele specialităţi: anestezie şi terapie intensivă, boli infecţioase, cardiologie, dermatovenerologie, endocrinologie sau diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, medicină internă, nefrologie, neonatologie, neurologie, oncologie medicală, pediatrie, pneumologie, psihiatrie, chirurgie generală, obstetrică-ginecologie , oftalmologie, ortopedie şi traumatologie, otorinolaringologie, urologie, anatomie patologică, medicină de laborator, radiologie – imagistică medicală.

 

Fotocredit: ISU Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *