General

Incendiu într-un parc industrial din Cluj-Napoca. O persoană a fost rănită

Peste 70 de pompieri din cadrul Detaşamentelor 1, 2, Turda, Punctul de lucru Floreşti şi Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă ale judeţelor Alba şi Sălaj au acționat cu nouă autospeciale pentru stins incendii, trei autoscări, două ambulanţe SMURD şi două autocisterne din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Alarma la 112 a fost dată marți seara în jurul orei 19.00. Hala Lecom, din Parcul Tetarom 1, de pe Tăietura Turcului, a ars în proporție de 50%, în urma incendiului devastator de marți seara. A fost afectată de flăcări jumătate din hala cu o suprafață de aproximativ 1000 mp, unde funcționau o linie de producție mobilier, un atelier auto, depozit de materiale diverse și spații administrative. Un bărbat a solicitat asistența unui echipaj SMURD de la fața locului, acesta prezentând o plagă la nivelul degetelor unei mâini. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

  • Focarele incendiului au fost limitate, astfel încât nu mai există pericol de propagare la vecinătăţi şi se acţionează în continuare pentru lichidarea acestora.

Incendiul ar fi pornit din zona depozitului de rumeguş care a făcut autoaprindere. Martorii spun că marți au fost instalate panouri fotovoltaice pe clădire de către cei de la Electrica. Hala are autorizație ISU, are sprinklere, bazin cu rezervă de apă, iar marfa dinăuntru era asigurată.

A fost afectată de flăcări jumătate din hala cu o suprafaţă de aproximativ 1.000 mp, unde funcţionau o linie de producţie mobilier, un atelier auto, depozit de materiale diverse şi spaţii administrative“, se arată într-o informare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.

Tetarom SA precizează faptul că hala nu aparţine companiei Tetarom ci este proprietatea unei societăţi comerciale care deţine terenul în concesiune. Aceasta la rândul ei a subînchiriat jumătate din suprafaţă unei alte societăţi.

Hala în care a izbucnit incendiul se află în proprietatea firmei Agressione, fiind construită pe un teren concesionat de la Tetarom. Jumătatea vestică a halei este închiriată la firma Lecom, dar din fericire incendiul nu s-a propagat în această zonă datorită sistemului de protecție la foc foarte bine realizat. În partea estică a halei unde s-a produs incendiul își desfășoară activitatea o firmă deținută de grupul Agressione. Aici funcționează o linie de producție mobilier, un atelier auto, depozit de materiale diverse și spații administrative. Zilele trecute, pe hală s-ar fi instalat panouri fotovoltaice iar din primele cercetări se pare că de aici s-ar fi produs un scurtcircuit care a declanșat incendiul.

15 mașini de epocă de sute de mii de euro au ars în incendiul de la la hala clujeană Tetarom. Cele mai multe aparțineau unui om de afaceri local

Modele de epocă ale unor mașini precum Porsche, Mercedes, BMW sau Dodge aparținând omului de afaceri clujean Cosmin Pavel au ars în incendiul halei de la Tetarom.

UPDATE: Pompierii sunt încă în parcul Tetarom 1, după o noapte albă, pentru a stinge ultimele focare! Zona rămâne supravegheată

  • După o noapte albă, în care au fost chemate ajutoare și din județele vecine, salvatorii încă sting focarele ce ard mocnit.

Anul trecut, în septembrie, pompierii au intervenit la un alt incendiu izbucnit la o hală unde funcționează firma Broda, care comercializează produse textile și accesorii auto din piele. Atunci focul a cuprins celula electrică din incinta unei hale iar doi bărbați au suferit arsuri și au fost transportați la spital.

CITEȘTE: Incendiu în parcul Industrial Tetarom. Focul a cuprins celula electrică din incinta unei hale iar doi bărbați au suferit arsuri și au fost transportați la spital