Din oras

Încă un an fără Plan Urbanistic General nou în Cluj-Napoca? Cel vechi este depășit și „plouă” cu plângeri la Primărie

Noul Plan Urbanistic General este tot în lucru deși contractul pentru actualizare a fost atribuit în septembrie 2020. De fiecare dată când este întrebat despre data la care fi încheiată actualizarea PUG, primarul Emil Boc evită să dea un răspuns concret. În stilul său caracteristic, face variațiuni pe aceeași temă.

Întrebat astăzi, într-o emisiune online dacă va trece și 2022 fără PUG nou, actualizat, din moment ce în proiectul de buget nu sunt prevăzuți bani pentru acest proiect, primarul a precizat că sunt bani pentru contractul semnat cu asocierea S.C. SYNERGETICS CORPORATION SRL – PANTEIA B.V. – AV TRANSPORT PLANNING SRL în toamna lui 2020.

„Bani sunt pentru plata contractului aferent, ea nu se termină pentru că actualizarea PUG-ului este complicată, se face o dată la zece ani. Acum este în stadiul de culegere a informațiilor și de pregătire a actualizării lui și de obținere a avizelor de specialitate de către contractorii PUG. Vor prezenta această situație cu ocazia bugetului în 27 când vom avea dezbaterea publică”, a spus Boc.

Și în noiembrie 2021, Boc a evitat să dea un răspuns clar despre actualizarea PUG-ului. Actualul PUG nu mai corespunde cerințelor din sectorul imobiliar, dovadă fiind nenumăratele plângeri ale cetățenilor și ale dezvoltatorilor imobiliari. În fiecare ședință de Consiliu Local apar plângeri prealabile prin care cetățenii solicită modificarea PUG astfel încât să poată construi pe anumite parcele care au o altă încadrare decât cea care permite construirea de imobile.

Contractul semnat cu SYNERGETICS CORPORATION SRL are valoarea de 1.750.000 lei.

Actualul PUG aflat în vigoare acum, aprobat prin HCL nr. 493/22.12.2014 a suferit multiple modificări parțiale și completări ale Regulamentului Local de Urbanism. În 2015-2018 au fost emise o serie de hotărâri judecătorești prin care s-a dispus anularea Planului Urbanistic General.

Reactualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Cluj-Napoca va trebui să răspundă următoarelor cerințe:

  • să identifice zonele și subzonele spre care ar trebui direcționată dezvoltarea orașului;
  • să ofere soluții pentru rezolvarea blocajelor survenite în procesul de urbanizare a fostelor terenuri agricole, zone precum Borhanci, Becaș, Sopor; 
  • să asigure un instrument de lucru suplu și versatil care să permită o dezvoltare durabilă a municipiului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version