FOTOGRAFILA

Încă o dovadă că legea se respectă în Cluj-Napoca numai când vrea primarul Emil Boc să fie respectată

Ieri, cum v-am informat deja, a avut lo întâlnirea la nivel înalt la Primăria Cluj-Napoca dintre Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca și George Simion, liderul AUR. Cele două funcţii, UASCR şi AR, s-au întâlnit să vadă care doboară gradul.

Am tot aşteptat o fotografie oficială de la întâlnire. Neavând (poate l-o fi lovit pe Emil Boc o undă de ruşine, dar nu credem să mai fie capabil de aşa ceva), am încropit noi una în Fotoshop, pentru a ne clăti ochii cu măreaţa alăturare.

Până să ne întrebăm dacă asistăm la începutul unei prea frumoase prietenii („Dintre toate primăriile din ţara asta, Simion trebuia să intre tocmai în asta”), avem una OFICIALĂ (chit că rubrica este un pamflet): A prezentat Simion vreun certificat verde la intrarea în clădirea municipalităţii? Că ştim câteva zeci de cazuri de CLUJENI care nu au reuşit să pentereze în sfântul lăcaş municipal fără această dovadă a vaccinării, nici măcar pentru a-şi preschimba buletinul.

Aşteptăm un răspuns. Dar deja ştim care este acesta, că nesimţirea şi neobrăzarea, limbricismul şi pupatul în fund e normă în „funăria” lui Boc.

În rest, vorba prietenului nostru Szakats Istvan: nu e vorba despre nici o prietenie frumoasă, ci doar despre o municipalitate în care portavocea Maicii Rusia este director la Cultură, iar şovinismul şi extremismul sunt la ele acasă.

„Miracolul întâlnirii celor doi Lideri se datorează nu atât abilități diplomatice a lui Boc, ci mai degrabă faptului că în năvodul cârdășiilor de la Cluj-Napoca, bastionul naționalismului transilvan, unde filolegionarii ocupă poziții cheie în Primărie, contextul este mai mult decât permisiv. E chiar favorabil.”

În ce priveşte fotografia cu autobuzul, aceea nu este fotoshopată, e trista realitate a respectării legii pe sărite în Cluj-Napoca, tonul dându-l Emil Boc când este vorba despre partipriurile sale.

Azi, 20.01.2022, la ora 7:30, pe strada Avram Ianu 18, în fața Teologiei Ortodoxe, panseluţele locale ale lui Boc ridică toate mașinile parcate, mai puțin autocarul AUR…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *