Reportaj

“Inaugurarea podului Traian”, regia Emil Boc. Audiența: “Da’ o bere nu ne daț’?”

Scris de 1,506

Vineri dimineața, ora 10.00 – moment istoric pentru Cluj-Napoca. Se marchează momentul încheierii lucrărilor de modernizare a podului Traian. Și nu oricum, ci cu un întreg alai – cetățeni curioși, muncitori, șefi ai firmei Diferit (executantul lucrărilor), angajați din Primărie, polițiști locali, polițiști de la Rutieră, jurnaliști.

La ora 10 „trecute fix”, își face apariția primarul Emil Boc. Și începe regia filmului inaugurării podului.  În râsete și dialoguri „friendly” cu presa (acea presă cu care domnul primar vorbește extrem de rar spre deloc), Boc prezintă „platoul de filmare” și dă indicații mai ceva ca un regizor.

Se îndreaptă spre unul din capetele podului.

„Dumneavoastră rămâneți aici că mă întorc și începem”, le spune Boc jurnaliștilor prezenți.

inaugurare pod traian

Se întoarce și cheamă alaiul după el. Urmează un moment semi-caraghios, în care șefii Diferit coboară sub pod și, la indicațiile primarului, trebuie să aștepte acolo până când trece prima mașină. Așa vrea Boc să testeze rezistența podului.

inaugurare pod traian

În timp ce șefii firmei constructoare așteaptă sub pod, la suprafață, Boc începe să aranjeze presa pe „platou”. Toți jurnaliștii ascultă indicațiile, cameramanii și fotografii se așează în linie dreaptă în spatele balizelor de pe pod, Boc, viceprimarul Dan Tarcea și city managerul Gheorghe Șurubaru se poziționează în fața balizelor. Primarul face semn către polițistul de la Rutieră să dea drumul la circulație. Și „la un semn deschisă-i calea și s-apropie de…pod” primul șofer. E oprit de către Boc, care își începe discursul:

„Sunteți primul clujean care traversează podul. Trebuie să vă dăm o diplomă, care să reprezinte o mulțumire pentru efortul pe care l-ați făcut în aceste luni cât podul a fost închis, în semn de respect pentru dumneavoastră. Vă mulțumim și apreciem efortul pe care l-ați depus. Asta să o aveți în arhiva familiei ca fiind primul cetățean care după 70 de ani când se modernizează acest pod, sunteți primul cetățean care inaugurează podul. Aveți aici și o cravată. Un buchet de flori și pentru doamna. Sunteți căsătorit? Aveți prietenă?”

Șoferul primește surprins cadoul și pleacă mai departe.

E momentul declarațiilor oficiale pentru presă, bla bla-urile despre valoarea investiției, despre „respectarea” graficului lucrărilor și despre trăinicia podului.

„Sănătate și numa’ bine. Să conduceți Primăria încă o sută de ani”, se aude o voce din mulțime, înainte de primarul să înceapă declarațiile:

inaugurare pod traian

„Ordinul de începere a lucrărilor a fost în 22 august anul trecut, graficul de finalizare a fost legat de data de 30 iunie 2017. În această perioadă nu s-au calculat perioadele de iarnă și perioadele de mutare a utilităților pentru construcția unui asemenea pod. Constructorul a terminat la termenul contractual podul, inaugurându-l astăzi, în 30 iunie. A costat 6,5 milioane lei. De mâine se va relua și traficul transportului în comun, urmând ca în această vară să trecem și la implementarea benzilor de circulație dedicate pentru transportul în comun, după ce vom face câteva măsurători și simulări în trafic real pentru deschiderea podului Traian”.

inaugurare pod traian

Este pus de către jurnaliști să spună și de ce i-a băgat sub pod pe constructori:

„A fost o modalitate originală de a testa podul și vom generaliza în viitor acest procedeu. Constructorul și-a asumat, în numele subalternilor, calitatea lucrărilor și a fost prezent sub pod la trecerea primelor mașini. A rezistat cu bine și să sperăm că podul va rezista pentru următoarea sută de ani, așa cum a rezistat și vechiul pod, aproape 70 de ani”.

Mai spune și despre șoferul pe care tocmai l-a premiat:

„Am premiat primul șofer care a trecut primul cu mașina, cerându-ne scuze pentru faptul că au trebuit să suporte mai multe luni traficul îngreunat din cauza lucrărilor”

inaugurare pod traian

În stânga primarului, câțiva pensionari cască gura și sorb cuvintele lui Boc. O singură doamnă, cu cățelul în brațe ar sorbi și altceva, în afara cuvintelor primarului.

„De băut nu ne daț’ să udăm podu’?”, strigă doamna cu cățelul.

„Un pahar de apă rece ce îi caniculă acum”, răspunde Boc.

„Nu-i caniculă. O bere”, insistă femeia.

Berea nu vine, dar vine rândul directorului SC Diferit SRL, Vădean Grigore să spună și el câteva vorbe.

inaugurare pod traian

„Uitați-vă la modul de iluminare a podului, sunt cele două piste de biciclete pe ambele sensuri, trotuarul are un loc de promenadă astfel încât cei care circulă pot să se oprească și să privească podul în amonte și în aval, fără să îi încurce pe cei care circulă. Durata lui de viață este 50 de ani”.

Filmările se încheie, mai rămân doar clujenii curioși să inspecteze podul. Unii își fac poze, alții admiră Someșul. Toată lumea e fericită. Necazul și nervii cauzați de întârzierea lucrărilor au fost uitați.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 4 hours FOTOGRAFILA
    BĂTAIE DE JOC A LA BOC CU PISTELE PENTRU BICICLETE: Trebuie să câștige și farmaciștii din creme și analgezice, și medicii de coloană de pe urma dalelor, nu numai Videanu și PD-L al PNL. Se lucrează la economia orizontală a Clujului
  • Acum 1 day In vizor
    Să nu ziceți că Ziar de Cluj nu v-a atenționat că nimic nu e în regulă cu ”dervișii rotitori” de la Guvernare: PSD amenință cu declanșarea de alegeri anticipate, dacă protocolul nu e respectat
  • Acum 2 days Analiza
    EXCLUSIV Criminalul Tudor Cirje avea ascuns “in groapa” un pistol letal: “Daca ma dispera cineva… daca vrei sa faci mortaciune, cu manusi de doctor, da?”
  • Acum 2 days Anchete
    EXCLUSIV! “Cocaina iti da minte, atata am tras de ziua mea…!”, zicea criminalul Tudor Cirje! INTERCEPTARI superbe cu traficantii de droguri Grosan, Cirje si Popa Horea Emil! I-a facut DIICOT Cluj ca in desenele animate!
  • Acum 2 days PubliNews
    Baby Yoga, alături de micuțul tău, dar și scurt-metraje în aer liber, în Iulius Parc
  • Acum 2 days Rautacisme
    Când l-ați mai văzut pe Emil Boc amestecându-se ”în treburile interne” ale unui alt partid?
  • Acum 2 days Eveniment
    Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a fost ales în funcția Vicepreședinte al Platformei Europeane a Autorităților de Reglementare în Audiovizual
  • Acum 2 days In vizor
    Sindicatele Gaudeamus și Hermes din învățământul superior și cercetare anunță că sunt solidare cu greva profesorilor din școli: Iohannis a făcut declarații false privind satisfacerea tuturor revendicărilor profesorilor
  • Acum 2 days In vizor
    Clujul, în Top 10 al mamelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Într-un singur an, na nivel național numărul copiilor mame de copii s-a triplat
  • Acum 2 days Politica
    MINCIUNA STĂ CU POLITICIENII LA MASĂ. Cum se apără guvernul în fața acuzației că i-a păcălit pe profesorii care ceruseră garantarea viitoarei grile majorate de salarii: a inclus o referință în nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență. Creșterea de 1.000 de lei din iunie e avans din majorarea de anul viitor
  • Acum 3 days In vizor
    Iohannis, declarații dure la adresa profesorilor care continuă greva: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să continue greva?
  • Acum 3 days In vizor
    NU A FUNCȚIONAT MANEVRA CU ”NICULE, MAI DĂ-LE 1000 DE LEI”: Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Negocierile cu sindicatele din educație au luat sfârșit. Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo
  • Acum 3 days In vizor
    În timp ce polițiștii protestau la minister, lui ”dottore” Bode îi cânta Marcel Pavel la ureche ”Frumoasa mea, în seara asta”, la o chermeză de la Direcția Generală Anticorupție, în timp ce angajații de rând stăteau, ca ”fetița cu chibrituri”, cu nasul lipit de geamuri
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE