Am criticat inca de la inceput urcarea pe scaunul de Mitropolit a lui Andrei Andreicut, socotind cu mintea mea proasta ca acest om are mari calitati de manager, dar nu este un Schimbator de Lumi, asa cum era Bartolomeu.
Am spus atunci si mi se confirma astazi ca Inalt Prea Sfintia Sa Andrei Andreicut are de umplut doua palarii care inca ii vin mari: cea a plecarii de la Alba la Cluj si cea a umplerii locului spiritual lasat gol prin plecarea la Domnului a cu-adevarat Inaltului Bartolomeu.
Mi-am dat speranta cand l-am vazut, totusi, aburcat de Sfantul Sinod pe tronul de Mitropolit, spunandu-mi ca dibacia manageriala cu relatiile politice pe care IPS Andreicut le are vor aduce Clujului o evolutie. Visam la o Mitropolie modernizata, scoasa din canoanele conservatoare in care lancezise din cauza bolii lui Bartolomeu, visam la un Mitropolit care sa viziteze fiecare biserica din Cluj si judetele arondate Mitropoliei si sa imparta slujitorilor lui Dumnezeu ordinul schimbarii. Ma minteam ca o sa le ceara preotilor sa munceasca mai mult, sa lase banii de gresie si mozaic deoparte si sa ii foloseasca pentru cei saraci sau pentru aducerea tinerilor la biserica.
Au trecut doi ani de atunci si Inaltul e tot mic, tot ca la Alba se comporta: inaugureaza extensii universitare, biblioteci judetene, merge la Marioara Murarescu in vizita. Dar uita de Schimbare.
Nu de Schimbarea proprie, desi aici as putea sa amintesc vorbele Doinei Cornea, cea care, auzind de numirea lui Andreicut la Cluj, si-a exprimat regretul ca acesta a fost promovat inainte de a fi dovedit ca s-a schimbat, cu referire directa la decizia CNSAS din 2007 care il scotea pe actualul Inalt drept vinovat de politie politica in relatia cu Securitatea.
Nici de schimbarile stupide sau ciudate, ca cea de la inceputul mandatului, cand Andreicut a incalcat testamentul mitropolitului Bartolomeu Anania si a desfiintat functia de inspector mitropolitan pentru probleme de disciplina in randul preotilor. Functia fusese infiintata de IPS Bartolomeu tocmai pentru a preveni o stare de indisciplina in randul clerului.
Ci de Schimbare.
Au trecut doi ani de cand Andreicut a venit sa umple golul lasat de Bartolomeu. In doi ani, golul a ramas acelasi, Andreicut este insa tot mai mic.
Este sugrumat de aparente, de prejudecati, de farmecul superficial al politicului. Andreicut este Inalt doar cu numele, caci de la inaltimea sa nu ne vede pe noi, credinciosii si indepartatii de Biserica, o categorie aparte ce ar putea fi lesne adusa inapoi in Casa Domnului daca ar exista o viziune.
Andreicut a uitat pana si de cei uitati. Exemplul care mi-a taiat stomacul este cel de acum cateva zile, cand un ziar local a prezentat „botezul” tiganilor de la Pata Rat, care au fost „acontati” de cultul penticostalilor. M-a frapat declaratia unui tigan care spunea cu obida si dreptate:
”Suntem oameni care credem in Dumnezeu si care vrem sa fim botezati in noua noastra credinta. Ortodocsii ne-au abandonat. Ba mai mult, pe strada Coastei de unde am fost alungati la Pata Rat, Biserica Ortodoxa si-a facut un seminar. Suntem alaturi de Martori pentru ca ne ajuta”.
Nu-i vorba, daca as avea puterea sa fac o magie, as pune in fiecare dimineata aceste vorbe in urechile fiecarui preot catolic sau ortodox, fiecarui pastor baptist sau penticostal. Caci si lor le suna.
Dar cel mai mult as vrea sa il fac pe Andreicut sa auda aceste vorbe. Ele sunt dovada ratarii mandatului sau de pana acum.
Inalt Prea Sfintia Voastra, priviti aceasta „reusita” mareata intamplata sub sceptrul Dumneavoastra!
In testamentul sau, cu-adevarat Inaltul Bartolomeu Anania ne lasa clar sa intelegem ce doreste:
„La carma Mitropoliei imi doresc un urmas vrednic si demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al coruptiei de orice fel si sub orice forma, care sa continue si sa desavarseasca ceea ce am inceput eu”, scria IPS Bartolomeu in testamentul sau.
Daca Andreicut a reusit sa respecte in totalitate vrerea Stejarului, sa imi spuneti si mie, poate ca nu vad eu prea bine.
Ma vad insa pe mine in Noaptea Invierii pe iarba din jurul Bisericii cu hramul Sfantului Mare Muceni Mina, protectorul pagubitilor, e o bisericuta frumoasa din cartierul Buna Ziua. M-am bucurat in acea noapte caci, inainte de slujba, curtea a fost plina de tineri, care cu familii, care cocalari cu bemveuri albe si lucioase… Dar erau acolo. Eram la biserica cu totii.
Dar preotul care slujea nu a stiut sa profite de ocazie. A lungit slujba ca un actor trist si penibil ce vede ca are audienta. Cunosc bine slujba de Inviere, pur si simplu parintele de la Sfantu Mina a exagerat. Caci vedeta serii, daca se poate spune asa, era Domnul Iisus, nu preotul.
Si inca asta ar fi fost usor de trecut cu vederea. Dar preotul, bietul de el, in loc sa profite de sansa ca erau peste 1500 de oameni acolo, dintre care multi indepartati de Biserica, multi uitati, multi tineri, in loc sa tina o predica de la inima pentru noi, in care sa ne indemne cu sufletul, nu cu fatarnicia unor vorbe, sa mai venim in Casa Domnului, s-a apucat sa ne citeze, pretiosul de el, din Nae Ionescu, filozoful fara opera. Destul sa spun ca jumatate din audienta a plecat iritata inainte de terminarea predicii.
Caci nu de citate pompoase aveam noi, tinerii, nevoie, nu sa vedem cat de cult e popa din Buna Ziua. Aveam nevoie sa coboare la noi cu sufletul si vorba si sa ne duca de mana in Biserica.
Dar cine sa ii invete? Inaltul care nu coboara?