Analiza

În ultimul an, locuințele s-au scumpit la Cluj cu 8,8%, media prețurilor ajungând la 1 960 euro/mp

La nivel național, în trimestrul III al acestui an, prețurile în imobiliare au crescut cu 10,3% față de aceeași perioadă a anului trecut (iulie-septembrie). „După un trimestru de stabilizare consemnat în urma ieșirii din starea de urgență, pretențiile vânzătorilor de locuințe din România au consemnat 12 luni de creștere – cea mai semnificativă evoluție pozitivă având loc în T2 2021”, remarcă specialiștii analizeimobiliare.ro, în cel mai recent raport de piață.

Ritmul actual de majorare a prețurilor este mai ridicat decât cel înregistrat înainte de pandemie, ceea ce arată o cerere crescută din partea populației, în ciuda crizei epidemiologice, care atrage, după sine, și o criză economică.

Brașovul și Oradea au fost orașele în care proprietățile s-au scumpit cel mai mult în intervalul iulie-septembrie 2021 (cu 4,5%), cele două municipii fiind urmate de Cluj-Napoca, cu un plus de 3,9%. În București, prețurile au crescut cu „doar” 3%.

Clujul a rămas însă campionul național la capitolul „cele mai scumpe locuințe”, câștigând detașat locul I, chiar și față de Capitală. Cu o medie de 1 960 euro/mp util, Clujul lasă mult în urmă Bucureștiul, unde proprietățile se vând cu „numai” 1630 euro/mp. Pe locul III pe țară este Brașovul, cu 1 380 euro/mp. În Oradea, mp costă 1 150 euro.

Comparativ cu perioada similară a anului anterior, statisticile analizeimobiliare.ro ne arată tendințe interesante ale scumpirilor, la nivel național:

„Cel mai semnificativ avans a avut loc în Brașov (+14,8%), marje de creștere de două cifre fiind consemnate și în București (+13,2%) și, respectiv, Oradea (+10,3%). Pe următoarele locuri în topul scumpirilor se află Craiova (+9,7%), Constanța (+9,6%), Cluj-Napoca (+8,8%), Galațiul (+7,5%), Ploieștiul (+6,5%), Iașiul (+6,3%), Brăila (+4,8%) și, respectiv, Timișoara (+4,4%).

Comparativ cu doi ani în urmă, cea mai mare diferență de preț, respectiv +21,8%, poate fi observată în Brașov, în vreme ce Cluj-Napoca se situează pe poziția secundă în clasament, cu 21,4%, iar Capitala ocupă poziția a patra, cu +17,8%, după Constanța (+17,1%).”

Brașovul, ca tendință, pare a deveni preferatul investitorilor imobiliari, având toate șansele ca, în următorii ani, să devină noul Cluj. Mai ales că în Cluj-Napoca prețurile crescute și în creștere nu sunt corelate cu gradul de dezvoltare a orașului, cu nivelul de trai al populației, ci cu anvergura festivalurilor și a promisiunilor electorale ale aleșilor locali, mari maeștri de PR politic. Și, în special, datorită faptului că, la Cluj, creșterea artificială de prețuri, dacă își continuă ritmul infernal, riscă să târască piața imobiliară într-un blocaj urmat de criză.

„În orașul de pe Someș, apartamentele scoase la vânzare în zona centrală și cea ultracentrală costă, în medie, 2.350 de euro pe metru pătrat util, după ce au consemnat un avans trimestrial de 4,2% și unul anual de 8,4%. În arealul semicentral, o locuință la bloc are o valoare medie de listare de 2.110 euro pe metru pătrat (+3,4% la trei luni și, respectiv, +10,4% la 12 luni). În cartierele mărginașe ale orașului, pretențiile vânzătorilor se situează la 1.800 de euro pe metru pătrat util, în creștere cu 5,4% față de cele trei luni anterioare și, respectiv, cu 7,4% față de perioada similară din 2020”, notează specialiștii imobiliare.ro.

În Brașov, în schimb, mai este mult loc de creștere:

„În orașul de la poalele Tâmpei, locuințele din zona centrală și ultracentrală au o valoare medie de listare de 1.530 de euro pe metru pătrat util, după un avans de 2,7% la trei luni și, respectiv, 17,6% la 12 luni. În cartierele semicentrale, un apartament poate fi achiziționat cu 1.370 de euro pe metru pătrat, după un plus de 4,3% la trei luni și, respectiv, 14,3% la 12 luni. În cartierele mărginașe, prețul mediu solicitat de vânzători ajunge la 1.330 de euro pe metru pătrat util, în creștere cu 3,6% față de trimestrul anterior și, respectiv, cu 14,2% față de T3 2020”, arată analizeimobiliare.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version