Politica

In timp ce vechiul PNL isi da obstescul sfarsit, in noul PNL Cluj cine-mparte, parte-si face

Cand spunem PNL ar trebui ca primele nume care ne vin in minte sa fie Bratianu, Sturdza sau Duca. Ar trebui dar, din pacate, in ultima vreme, partidul nu mai e istoric, ci istorie. Doctrina si ideologia acestui vechi partid s-a transformat de-a lungul timpului intr-un terci, in care masurile de dreapta se imbina cu cele de stanga. Totul pentru un pumn de voturi.

De la USL incoace, cand membrii de vaza ai PNL-ului istoric s-au intors in mormant, partidul elitelor s-a transformat intr-un partid populist. De fapt, inca de pe vremea lui Tariceanu penelistii isi permiteau „luxul” masurilor de stanga, asa cum a fost cresterea salariilor – pe cand economia „duduia”. Poporul a aplaudat aceste masuri, insa, dupa ce a venit criza, n-a mai avut ce sa laude. Si-a vandut bunurile luate pe credit doar cu buletinul, a strans cureaua si a votat mai mult cu PSD, co-partasul PNL in Uniunea Social Liberala, care si-a permis chiar si o tentativa de lovitura de stat in vara anului 2012. De altfel, sub Crin Antonescu, PNL a decazut in abjectie politica extrem de tare.

Acum, din vechiul PNL a mai ramas doar numele. Incet dar sigur, in ultimii ani acesta a fost capusat de UNPR, si acum este pe cale de a fi facut praf de catre PDL, macar in fieful tare al vechilor pedelisti care este Ardealul. Dupa esecul USL, fuziunea prin absortie cu PDL a sapat si mai adanc groapa fostului partid istoric.

Totul a inceput in 2014 cand, din dorinta de a castiga cu orice pret alegerile prezidentiale, presedintele PNL de atunci, Crin Antonescu si presedintele PDL Vasile Blaga, au anuntat cu surle si trambite ca PDL si PNL vor fuziona. Pentru clarificare, e important de stiut ca cei din PDL si cei din PNL au fost (dupa scurtul episod de amicitie numit Alianta D.A.) si inca mai sunt rivali de moarte. Pana de curand, ambele conduceri ale PNL si PDL visau ca se vor elimina de pe scena politica, ramanand un singur partid pe partea zisa de dreapta a politicii romanesti. Dupa ani de lupte, cele doua formatiuni au decis sa se canibalizeze prin fuziune. Alianta era necesara pentru castigarea scaunului de la Controceni. In teritoriu, insa,  decizia celor doi presedinti de partid nu a fost vazuta cu ochi buni. Antipatiile dintre cele doua partide sunt vechi si vizibile, asa incat, cei de la PNL si PDL s-au opus cat au putut acestei fuziuni in teritoriu . Opozitie degeaba pentru ca decizia fusese luata si nu s-a mai putut da inapoi, asa ca cei care nu s-au putut adapta, au luat calea bejaniei, ceilalti ramanand sa-si imparta functiile si posturile ramase.

Dupa plecarea lui Crin Antonescu, Klaus Iohannis a fost pus sa co-presedintieze impreuna cu Blaga. Dupa ce Iohannis a castigat alegerile prezindentiale, strict pe greselile oponentului Victor Ponta, greseli amendate de cetateni, co-sefia partidului a fost predata (nedemocratic, fara consultarea partidului, prin impunere de la Cotroceni) Alinei Ghorghiu. Alina Gorghiu este veriga slaba a vechiului PNL, pe aceasta se bazeaza Vasile Baga ca va reusi sa preia conducerea noului PNL.

Cele doua partide sunt departe de a fuziona complet, chiar daca termenul final e pentru la anul. Ia sa vedem cum stam pana acum.

La inceputul acestui an, Alina Ghorghiu a iesit de nenumarate ori in spatiul public amendand legea care prevede ca alegerile locale sa se desfasoare intr-un singur tur de scrutin. Stia ea ce stia. Dupa toate socotelile facute de noul partid, s-a ajuns la concluzia ca nici macar fuziunea nu ii poate ajuta pe PNL-isti sa castige alegerile locale. In cazul de fata, copresedintele PNL si fostul presedinte al vechiului PNL, a insistat, cu o energie demna de invidiat, ca legea sa fie schimbata si alegerile sa se desfasoare in doua tururi de scrutin. De aceeasi parere era si partea PDL-ista, doar ca, mai inspirata din fire, formatiunea a preferat sa ramana in umbra in acest caz, lasand-o pe Gorghiu sa isi primeasca toate criticile. Daca ar fi sa comparam numarul de declaratii a lui Vasile Blaga (PDL) si Alina Ghorghiu (PNL) pe aceasta tema, se vede clar ca Gorghiu „castiga” detasat. A castigat critica opiniei publice, fiind acuzata de duplicitate (PNL a votat cu doua maini legea algerii primarilor intr-un sungur tur de scrutin) si critica PSD care a acuzat-o ca vrea sa schimbe regulile in timpul jocului. Disperarea si ipocrizia nu au fost usor uitate de votantii PNL care au taxat formatiunea la alegerile locale.

Pentru PNL, alegerile locale au fost un esec – chiar daca declarativ Blaga si Gorghiu au sustinut contrariul. Cu Bucurestiul pierdut pe linie, cu mai putini primari decat au avut cele doua formatiuni separat la alegerile locale precedente, victoria a fost departe de a putea fi clamata – asa cum au facut-o cei doi copresedinti. Per total noul PNL a cazut, in ciuda optimismului declarativ afisat de Vasile Blaga:

„Rezultatele au fost de departe cele pe care le-am dorit. Rezultatul alegerilor arata cat de corecta a fost decizia fuziunii. Am reusit sa reconstruim dreapta si nu a fost un lucru usor, infirmand toate pronosticurile celor care nu aveau incredere, iar unii s-au straduit sa o distruga”, a declarat Vasile Blaga dupa alegerile locale

Acum cateva saptamani, Vasile Blaga iesea in public sa spuna ca fuziunea e aproape completa si ca sunt excluse paritatile la alegerile parlamentare. Desigur, in opinia lui, partidul sta bine. Pardon, sta mai bine decat statea PDL pe care il conducea pana la fuziune. Din punctul acesta de vedere, e normal ca Blaga sa fie multumit si sa sara in sus de fericire, mai ales ca in unele zone din provincie PDL a reusit deja sa puna stapanire pe aproape intreaga structura a noului PNL. De aici nu putem decat sa banuim ca tot ce a incercat PDL prin aceasta fuziune a fost sa paraziteze si sa preia acest partid istoric.

”Nu de pe pozitiile astea plecam (ale paritatii pe listele de parlamentari – n.n.) pentru ca toti suntem liberali. Astazi cand am discutat (…) am plecat de la ideea ca nu mai poti fi paritati si va explic de ce: intre timp au fost alegerile locale, au fost alesi 1086 de primari. Noi aveam doar 750 de primari. Am primit 300 de primari in plus, am castigat. (…) Tot asa le-am transmis ca doar cei care vor munci vor fi pe aceste liste pe pozitii asa zis eligibile. Va depinde de fiecare organizatie cate locuri vor fi eligibile. Un lucru este simplu in politica, totul este pe adunare, scorul partidului va fi suma rezultatelor organizatiilor” – a explicat Vasile Blaga, intrebat daca partidul are in vedere asigurarea unei paritati ca reprezentare pentru fosti liberali si fostii democrati-liberali pe listele noului PNL la alegrile parlamentare. (Mediafax)

Cel mai bun exemplu in ceea ce priveste modul in care PNL este preluat de catre PDL este cel al Clujului care, dintotdeauna, a fost un oras preponderent de dreapta. Sa ne reamintim faptul ca, in urma deciziei de fuziune, PDL Cluj, in frunte cu Emil Boc, s-a opus vehement acesteia. Ulterior, in februarie 2015, Clujul si-a depus lista pentru membrii in Consiliul Director, unde capul de afis a fost Emil Boc. Tototdata, noua structura a noului PNL urma sa aiba in componenta 17 membrii din vechiul PDL si 16 din vechiul PNL. Apoi, in luna august a aceluias an, noua structura a trebuit sa depuna cereri pentru functiile publice pentru alegerile din 2016, in ideea in care structurile de la centru doreau sa se pregateasca din timp pentru campanie. Doar ca, in urma ordinului de partid venit de la Bucuresti, pe lista s-au inscris doar doi vechi PNL-isti si 27 de PDL-isti. O alta dovada ca PDL e la putere in noul PNL, e demisia recenta a lui Marius Nicoara din structura patidului, demisie in urma careia s-a decis ca noul PNL Cluj sa fie condus de Daniel Buda (PDL).

Sa revenim la declaratia lui Vasile Blaga cu privire la paritatea de pe liste la alegerile parlamentare. In Cluj asistam la o situatie fara precedent: Marius Nicoara a scrasnit printre dinti ca e de acord cu paritatea, dar sa fie mai multi PNL-isti pe liste, asta desi Blaga declara ca nu mai este nevoie de asa ceva, fiind vorba despre un nou si foarte unit partid.

Asa ca vechii penelisti clujeni si-au facut lista pentru candidati la alegerile Parlamentare, urmand ca si pedelistii sa procedeze similar. Lista de pe care, noul viceprimar Dan Tarcea s-a retras, urmand sa-si duca la capat mandatul de viceprimar – desi primise un onorant loc doi din partea colegilor la Camera Deputatilor. Este mai cuminte asa. Caci pe lista PDL Cluj, care cica nu e, este o inghesuiala foarte mare de candidati si candidaturi. Si noi prevedem ca se va lasa cu scandal fratricid si cu scantei pana la finalizarea listei comune.

Despre planurile lui Emil Boc s-au spus multe. De la ipoteza cum ca incearca sa grabeasca alegerile de la Centru si sa devina presedintele absolut al noului PNL, pana la o posibila candidatura viitoare la prezidentiale – timpul ne va demonstra cat de sus tinteste primarul Clujului. Cert e ca, la o privire mai atenta, se pare ca edilul e deja obosit. Daca privim ultimele sale sedinte de consiliu local, sau dezbateri la care a participat, nu putem sa nu vedem cum aproape de fiecare data isi pierde cumpatul. E clar ca a atins un nivel de saturatie si Clujul nu ii mai ofera satisfactia necesara – mai ales dupa ce a fost presedinte de partid si premier. O dovada ar fi, conform colegilor de la Monitorul de Cluj, ultimele aparitii in media, cel putin discutabile, unde edilul si-a exacerbat populismul, aparand cu sotia catarata in carca printre tinerii de la Untold. Deocamdata, asa pare, drumul lui Boc spre Bucuresti pare deschis. Sau macar drumul prin care sa demonstreze ca cine detine Ardealul, detine cheia unui scor onorant la parlamentarele din iarna.

Pana atunci, sa ne uitam putin la candidatii vechiului PNL Cluj la parlamentare. Observam, macar in cazul listei pentru deputati, nume de care nu prea se leaga nimic pentru a fi puse la bataie in fata electoratului. In afara de Marius Manzat, vicepresedinte al Consiliului Judetean Cluj, ii mai gasim si pe Dorin Lojigan, primar de Campia Turzii, pe Mircea Abrudan, cu un dosar greu de coruptie pe cap si Gabriela Garboan despre care se stie prea putin, spre absolut deloc. In ceea ce-l priveste pe Marius Nicoara, locul sau pe lista de la Senat este vanat atat de catre Alin Tise, cat si de Florin Stamatian si, posibil, de catre Tudor Stefanie, fostul primar al Turzii. 

 

Sursa foto:PNL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *