Focus

În Suceava, banii destinați Zilelor Orașului sunt investiți în proiecte pentru comunitatea afectată de inundații. În Cluj, cât timp pericolu-i departe, chermezele continuă

Zilele Orașului sau Zilele Comunei constituie ocazii anuale de distracție și de adunare a unei comunități pentru a petrece împreună. Bineînțeles, distracția costă. Adeseori, sume imense din bugetul local sunt cheltuite pentru a finanța organizarea acestor evenimente, pentru plata interpreților etc. Problemele concrete ale unei comunități sunt neglijate, iar cetățenii sunt obișnuiți de către autoritățile locale cu celebrarea, cu marcarea unor momente de însemnătate istorică, cu tot felul de festivaluri – prilejuri numai bune pentru sporirea capitalului de imagine și pentru pomeni electorale.

Cu doar câteva zile în urmă, Primarul oraşului Dolhasca, din judeţul Suceava, Decebal Isachi, a anunţat că va renunţa la organizarea „Zilelelor oraşului” şi va aloca suma de 80.000 de lei pentru repararea drumurilor din localitate. Edilul din Dolhasca a transmis pe pagina sa de Facebook mesajul prin care anunţa faptul că în acest an nu se vor mai organiza „Zilele oraşului Dolhasca”, urmând ca banii alocaţi pentru acest eveniment să fie redirecţionaţi spre drumurile afectate de inundaţii.

click foto pentru imagine completă

Ziar de Cluj a încercat să afle cum este apreciat gestul primarului din Dolhasca de către reprezentanții autorităților locale ai comunelor din județul Cluj și dacă ar fi dispuși, de asemenea, să aloce sumele destinate diverselor evenimente pentru realizarea unor proiecte concrete, pentru comunitate:

Este un gest generos al administrației respective, consider eu”, a declarat consilierul primarului din comuna Jucu, Marc Aurel.

Aceste sume care se cheltuiesc pentru astfel de evenimente sunt destinate unor evenimente ale comunității care chiar merită să aibă loc. Sunt activități care fac parte, până la urmă, din viața oamenilor. Orice activitate comună a unei comunități presupune niște costuri. Mi s-ar părea anormal ca administrația locală să nu participle la astfel de ocazii. Pentru că administrația locală este cea care dă tonul vieții comunității. Fără discuție, sunt activități care țin de cultură. O societate fără o activitate culturală este moartă”.

Dacă ar exista alte proiecte prioritare, care să necesite investiții suplimentare, ar fi dispusă Primăria Jucu să aloce sumele destinate evenimentelor comunității pentru alte cauze?

Sigur că noi acordăm prioritate proiectelor majore, dar viața culturală face parte din proiectul major al comunității. Nu putem trăi fără activitate culturală. Sau fără a ne întruni și a socializa în comunitate”, a conchis Marc Aurel, consilierul personal al primarului Valentin Dorel Pojar. 

 

E normal, prioritară rămâne construcția drumurilor. Iar aceasta presupune suma necesară în care să te poți încadra. Oricum, prioritare rămân drumurile, evident. Până la urmă toate trebuie făcute: este necesară și o zi a comunei, a satului. Depinde de fiecare primărie și de ce sume dispune în acest sens, adică pentru organizarea evenimentelor în comunitate. Noi am alocat, de obicei, sume modeste pentru organizarea diverselor evenimente cu caracter cultural”, a declarat consilierul primarului din comuna Mărgău, Purcel Viorel.

Dar, consilierul Purcel Viorel, s-a declarat de acord cu prioritizarea sumelor din bugetul local, astfel încât proiectele importante să aibă întâietate.  

Viceprimarul comunei Luna, Mihai Mărginean, consideră că dacă situația o cere, bugetul local poate fi regândit în așa fel încât unele sume să fie redirecționate către proiecte prioritare concrete:

Bravo lui! Cred că decizia pe care a luat-o primarul orașului Dolhasca a fost în numele comunității pe care o reprezintă.

Acum, depinde și de evenimente care au loc în zonă: dacă merită, poți renunța la sărbători și evenimente în comună. Totul depinde de importanța evenimentelor care au loc, de fenomenele extreme, inundații etc. Dacă, Doamne ferește, sunt situații extreme, fără discuție că s-ar lua decizii de redirecționare a anumitor sume. Și sărbătorile în comunitate au un rost – de a mai socializa, de a ne mai întâlni”, a declarat viceprimarul Mihai Mărginean. 

Nu vă mai spunem modul în care abordează această dilemă Primăria municipiului Cluj-Napoca, știut fiind faptul că prioritare pentru administrația locală se dovedesc a fi serbările de tot felul și evenimentele cu bere și cârnați din Piața Unirii. 

Argumente pentru această afirmația sunt destule. Este suficient să ne uităm la problema traficului rutier din oraș, a deșeurilor, a parcărilor, a creșelor, lipsa unei rețele de piste pentru biciclete și lista poate continua la nesfârșit.

Oricum, o mare parte dintre primari se află în concedii. Vor reveni la muncă exact atunci când vor începe sărbătorile. Cert rămâne faptul că petrecerile din comunitate sunt prioritare pentru multe dintre primăriile județului Cluj. Atât timp cât o zonă nu a fost atinsă de catastrofe și de fenomene extreme, nimeni nu este cu adevărat pregătit să regândească proiectele unei comunități. 

Așteptăm să aflăm și ce sume au fost alocate pentru evenimentele culturale din diversele comune ale județului Cluj, iar astfel discuția va fi mult mai aplicată. Cifrele nu mint.

 

Decebal Isachi, primarul oraşului sucevean Dolhasca, a anunţat recent faptul că va aloca suma de 80.000 de lei destinată organizării „Zilelor oraşului” pentru repararea drumurilor şi a podeţelor afectate de inundaţii.

”Vreau sa comunic o decizie pe care am luat-o astăzi după ce mi s-a comunicat suma de la Guvern României şi al tuturor românilor, pentru reabilitarea infrastructurii rutiere a podeţelor calamitate în urma precipitaţiilor abundente căzute în ultima perioada. Oraşul Dolhasca a primit «generoasa» sumă de 16.000 de lei, mulţumesc pe această cale celor care s-au gândit că aceşti bani sunt suficienţi pentru a rezolva măcar în parte avariile care s-au constatat în urma vizitei în teren a comisiei mixte, Prefectura, ISU, SGA Suceava şi a specialiştilor în drumuri, dar sunt buni şi ăştia la ceva. Am luat decizia, pe care oricum aş fi luat-o, să propun în şedinţa de consiliu, rectificarea bugetului în vederea transferului de sume care au fost alocate pentru organizarea <> către repararea drumurilor de pe raza oraşului şi a satelor aparţinătoare. Pentru cei care nu înţeleg aceasta decizie o să postez imagini cu parte din aceste drumuri pentru a fi mai clar în acest sens. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi sper ca la anul, dacă vremea ne ajută, vremurile şi o să avem şi bani în buget, să reuşim să organizăm acest eveniment împreună cu dumneavoastră şi pentru dumneavoastră”, a scris pe pagina sa oficială de socializare, Decebal Isachi, primarul orașului Dolhasca.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *