Din oras

În sfârșit s-a enervat Emil Boc. Primarul postează un clip cu trotinetele electrice ridicate de RADP! VIDEO

După ce a stat o jumătate de an fără nicio reacție la cum clujenii condamnau apariția peste noapte a sute de trotinete, Emil Boc promovează acum ridicarea acestora de pe domeniul public, dacă nu sunt parcate neregulamentar. 

„Ridicare trotinete amplasate ilegal pe domeniul public: Susținem mobilitatea alternativă la mașină, inclusiv utilizarea trotinetelor în oraș, DAR cu respectarea regulilor prevăzute de lege.

Primăria Cluj-Napoca aplică toate măsurile necesare pentru ca amplasarea trotinetelor electrice pe domeniul public al municipiului să nu creeze disconfort pentru ceilalți participanți la trafic, inclusiv pietoni.
În acest sens, Primăria prin R.A.D.P Cluj-Napoca ridică și se va continua să ridice trotinetele amplasate neregulamentar, conform regulamentului aprobat în ședința de Consiliu local din data de 3 noiembrie, care poate fi consultat aici: https://files.primariaclujnapoca.ro/2020/11/06/790.pdf
Potrivit acestui regulament, este INTERZISĂ amplasarea/staționarea trotinetelor electrice în următoarele locații:
– pe trotuare cu lățimea mai mică de 2m
– în zona stațiilor de transport în comun, pe toată lungimea stației și 25m înainte și după stație
– pe aliniamentele clădirilor sau gardurilor
– în zona standurilor de taxi, pe toată
lungimea standului
– în locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme
– pe spațiile verzi
– în zonele trecerilor de pietoni, pe toată lungimea trecerii și 25m înainte și după trecerea de pietoni
– în intersecții și la mai puțin de 10m de intersecții
– în zona acceselor auto și pietonale
– pe șantierele în lucru de pe domeniul public
– pe gurile de canal/aerisire sau căminele aferente rețelelor edilitare subterane
Pentru nerespectarea regulamentului, operatorii sunt sancționați cu amenzi cuprinse între 200-400 lei pentru neridicarea trotinetelor din locațiile interzise într-un interval de 120 min sau pentru staționarea acestora în locuri interzise, și cu amenzi cuprinse între 1.000-2.500 lei pentru amplasarea trotinetelor pe domeniul public de către operatori fără avizul Serviciului Siguranța circulației sau pentru amplasarea pe domeniul public de către operatori a unui număr mai mare de trotinete decât cel aprobat de Primăria Cluj-Napoca”, a precizat primarul pe pagina sa de FB.

În atașamentul postării apare o filmare în care sunt ridicate mai multe trotinete electrice: 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *