
În mod eronat, susțin, în Raportul de evaluare publicat joi de Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei scrie că, citez: ”România a dezvoltat un cadru instituţional şi juridic de integritate pentru a promova integritatea şi a preveni corupţia în funcţiile executive de vârf ale guvernului central şi în cadrul agenţiilor de aplicare a legii, dar sunt încă necesare îmbunătăţiri în mai multe domenii”.
La cum arată lucrurile de când au început să apară dovezi tot mai concrete ale eșurării statului român (de la șoferi drogați, la explozia stației de GPL de la Crevedia și până la un președinte abulic care neagă evidența), în Raport trebuira să scrie (și îmi asum): ”Politicienii din România au dezvoltat un cadru instituţional şi juridic de CUMETRIE pentru a promova CORUPȚIA, PILA, CUNOȘTINȚA ȘI RELAȚIA, FAVORITISMUL ȘI INCOMPETENȚA şi a preveni INTEGRITATEA, PROFESIONALISMUL ȘI COMPETENȚA în toate funcţiile executive de vârf ale guvernului atât central, cât și local, precum şi în cadrul funcțiilor publice și al agenţiilor de aplicare a legii. Nu mai sunt necesare îmbunătățiri, Dumnezeu să îi ocrotească pe români!”
Raportul GRECO bate apa-n piuă și cam atât, fiind departe de adevărul care se vede cu ochiul liber: românii sunt la voia sorții, departe de a avea un stat care să le respecte dreptul la viață, sănătate, educație, calitatea vieții șamd.
Și vine cu recomandări pentru politicienii noștri, să aibă și ăștia din nou ce ignora, așa cum ignoră tot ce ține de respectul pentru banii din care se îmbuibă de peste trei decenii și se îmbogîțesc cât neam de neamul lor de parveniți nu au visat vreodată să o facă. Care-s noutățile din acest raport care să justifice existența încă unui raport GRECO? Singura noutate este că s-au plictisit și ăștia ca de mere acre de neamul prost din politica românească și repetă pe ton de ”recomandare” (dacă sunteți amabili să), ceea ce cândva dezaprobaul extrem de vocal.

Se mai dorește un ”mecanism independent de supraveghere”? Stați copii, să ne crească nepoții și le facem și lor o agenție, nu disperați, recomandarea dumneavoastră este în curs de soluționare.
Păi, bă-băieți și fă-fetițe, poate nu ați remarcat că întrega legislație a României suferă de altceva, nu de volum și dispersie, ci de coerența cu care apare punctul și virgula la fiecare sfârșit de paragraf de lege care se termină în coada de pește a excepțiilor care sunt extrem de frumos înșirate de așa manieră încât orice privilegiat al sorții rămâne privilegiat cât timp nu-și supără calnul, în timp ce restul populimii o ia în freză cu celeritate și aspră judecată pentru o felie de pâine cu salam.
Cât despre fenomenul ”uşilor rotative” pentru persoanele cu funcţii executive de vârf trebuie și care ar trebui reglementat, acesta este o tradiție veche în România.
Pe vremea Abuziv-Împușcatului se numea ”rotația cadrelor”. Și cum cadrele conduc România de peste trei decenii, este firesc să se ”rotească”: fiul în locul tatălui, nepotul în locul unchiului – în curând apar și nepoțeii… – se cheamă schimb de generații, băi, retrograzilor!
Au descoperit și cei de la GRECO mersul pe jos și umbra de la apa caldă (care se dă în București: ”În ceea ce priveşte poliţia şi jandarmeria, autorităţile ar trebui să ia măsuri pentru a reglementa numirea pe scară largă a ofiţerilor de aplicare a legii în funcţii de conducere, în special în virtutea fenomenului de ”împuternicire”, care este lăsat în principal la discreţia superiorului ierarhic direct.”
Păi cum să ții ”la dispoziție” pe cineva care poate apoi să aibă inițiative contrare inițiativelor pentru care l-ai împuternicit să fie acolo? Acum se descoperă gradul de impostură și de incompetență din România, acest must have al accederii în funcțiile publice, în politică și la guvernare? Câtă competență emană Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Lodovică Orban, Rareș Bogdan, Raluca Țurcana, Gorghiu, Iohannis șamd? Ce să pună sub ei, chiar competenți? Nu, au să pună după chipul și asemănarea lor. Un mănunchi de limbi în dos dau o senzație de levitare de nedescris.
Raportul recomandă, de asemenea, ca verificarea periodică a integrităţii să fie consolidată şi să se desfăşoare pe tot parcursul carierei celor care lucrează în domeniul de aplicare a legii.
Păi cine să verifice? Că cei care verifică în România sunt primii care dezverifică. Și pe măsură ce-i pui pe alții să verifice se contaminează. E mai grav ca dilema Oului lui Columb să afli cine-i verifică pe cei care verifică. În România nu știi niciodat ce a fost mai întâi. corupția sau funcționarul/politicianul/guvernantul? Cine pe cine a ”ouat”?