Bogdan Rosca este noul manager al Studioului Regional Cluj din cadrul Societatii Romane de Radiodifuziune, castigand in fata contracandidatului sau, Augustin Criste. Ironia sortii este ca in aceasta saptamana Comisia de etica a UBB Cluj va da un rezultat privind acuzatiile de plagiat ce i se aduc lui Rosca.
Potrivit site-ului oficial al Societatii Romane de Radiodifuziune, Bogdan Rosca a fost admis pentru postul de manager al studioului din Cluj, obtinand 90,21 de puncte. Contracandidatul sau, Augustin Criste a fost respins, obtinand numai 68,14 puncte la etapa a II-a.
Cercetat pentru plagiat
Bogdan Rosca este cercetat, in aceste zile de Comisia de etica a Universitatii Babes-Bolyai. Potrivit informatiilor noastre, aceasta va lua, maine, o decizie privind acuzatia de plagiat ce i se aduce lui Rosca.
Concret, este vorba de o lucrare de licenta, sustinuta de Bogdan Rosca in 1998 si copiata aproape in intregime de la un coleg de-al sau de la Radio Cluj, Ioan Mihai Miclaus.
Singura diferenta este ca lucrarea lui Rosca se numeste “Politica prin Televiziune”, iar cea a jurnalistului Miclaus, “Campaniile prezidentiale televizate”.
Lucrarea a fost copiata de Bogdan Rosca la numai un an dupa ce Ioan Mihai Miclaus o prezentase la aceeasi universitate clujeana, UBB.
In cazul in care se va dovedi ca lucrarea a fost plagiata, rectorul Ioan Aurel Pop poate solicita instantei sa anuleze titlul de licentiat obtinut de jurnalist in 1998. De altfel, este singura masura pe care UBB Cluj o poate lua in acest caz, deoarece Rosca nu este angajat al universitatii.
Foto: revistabulevard.ro