Anchete

În pădurile din județ, pe lângă industria de tăiere a lemnului s-a dezvoltat și o adevărată industrie a reclamațiilor, în care toată lumea acuză pe toată lumea

În pădurile din județul Cluj, pe lângă industria ad-hoc de tăiere a lemnului s-a dezvoltat și o adevărată industrie a reclamațiilor, în care toată lumea acuză pe toată lumea, adevărul rămânând dincolo de noi, în pădure, putând fi ușor identificat doar pe teren, primăvara, prin constatarea obiectivă a numărului de copaci tăiați. Un locuitor din Ciucea, Sorin Stanciu, ne-a sesizat faptul că pădurarul din zonă, Marius Merca, ar fura lemne, reclamațiile pe care el le-a făcut la Garda Forestieră fiind remise spre soluționare Direcției Silvice, în opinia reclamantului, pentru ca cei de la Direcția Silvică, mână în mână cu șeful pazei de la Huedin, să îl scape pe pădurar. Reprezentanții Direcției Silvice și responsabilul cu paza de la Huedin infirmă acuzele locuitorului din Ciucea, arătând faptul că reclamațiile de acest gen sunt frecvente, dar că până acum s-au dovedit nefondate. Pădurarul, la rândul său, îl bănuiește pe reclamant că ar avea probleme psihice, spunând că proprietarii de păduri din zonă se reclamă chiar și ei între ei, problema lor fiind că nu sunt lăsați să își taie în voie pădurile, pentru că nu le permite legea. 

Cazul de față ne oferă, dincolo de această speță anume, o imagine de ansamblu asupra unui fenomen, al tăierilor ilegale, în care doar copacii știu cine i-a tăiat, câți au fost tăiați și câți vor mai fi tăiați.

Stanciu Sorin, reclamantul din Ciucea: „Pădurarul e capul răutăților! Fură lemne câte vrea el!”

Stanciu Sorin, reclamantul din Ciucea, ne-a povestit telefonic punctul său de vedere, unul care îi incriminează pe reprezentanții statului, pe cei care trebuie să vegheze pentru ca pădurile să nu fie tăiate ilegal:

„I-am făcut solicitare la domnul Merca Marius, pădurar la Ciucea Vânători, am făcut la Garda Forestieră, la care dânșii au trimis la Direcția Silvică, ca să poată să-l ajute. Am făcut o plângere care are peste 100 de pagini, cu tăieturi ilegale, cu știrea lui, bineînțeles. Trebuie să mai vină la verificat, de la Cluj, șefii de la pază, domnul Neag, care a venit la prima… când nu am putut să mă duc cu ei, pentru că în mod normal trebuie să anunțe și să merg cu ei. În plângere le-am spus cum fură lemne, are o grămadă de cioate nemarcate. Nu am scris cu nume cine, dar le-am găsit toate cioatele. Și domnul când a venit la verificat a făcut poze la alte cioate, nu am putut să mă duc în ziua aia. Am trimis la Garda Forestieră, de acolo dânșii, probabil sau mai mult ca sigur, la insistența Ocolului Silvic Huedin, ca să-l scape pe domnul pădurar, au trimis la Direcția Silvică. Mă gândesc că acolo  a avut ceva relații. Și de acolo a venit șeful de pază de pe Direcția Silvică Cluj, domnul Neag, care mi-a spus să stau liniștit, că el nu vrea să își păteze haina verde, mă rog… lucruri din-astea. 

Domnul pădurar a mai avut o plângere făcută la Huedin, în primăvară, la 88 de cioate, care trebuia să-l dea afară! A venit de la Huedin domnul Trif Marinel, care e șef la pază pe Huedin, și nu știu cum l-a scăpat, dar alea 80 și ceva de cioate i-a bătut de plată vreo 7-8 maxim! Am fost și am verificat! 

A venit domnul inginer de la Cluj, domnul paznic mi-a zis: «să veniți cu noi», dar cum să vin, că nu m-ați anunțat înainte! În mod normal trebuia să mă anunțe cu o zi sau două înainte! Eu am mers la verificat după ei să văd, că ei normal trebuie să facă cu un ciocan dreptunghiular cioatele care i se impută la pădurar. Ei nu au făcut chestia asta! Ei nu au făcut poze la alea, le-au făcut la alte cioate! Au zis că mai vin la o săptămână, nu au mai venit, i-am sunat eu: «Domnu inginer, de ce nu mai veniți la astea să verificați?» „A, că am uitat, că am avut treabă!» I-am zis: «Domnu inginer, ați verificat alea de brad?» «Da, le-am verificat!» «Și, cum sunt?» «Păi, toate-s putrede!» I-am zis: «Cum le-ați verificat, că-s putrede, că eu am fost la ele și cioatele sunt tari, sunt toate din vară, cum sunt?» «Păi, dau cu piciorul în ele și…» Domnule, i-am spus, am înțeles că nu le-ați verificat! «Cum să nu? Am fost!», a zis. Eu le-am făcut cu spray albastru cioatele care am văzut că sunt proaspete, le-am făcut eu un semn cu spray. Ei au fost la alte cioate, dacă nu am fost eu cu ei, au făcut poze la alte cioate care-s pline de mușchi și, într-adevăr, dacă dai cu piciorul…! 

Pădurarul acesta e un mare mârșav. S-a tăiat cu știrea lui. Cât știu eu, depășește 150 de metri cubi, 200, de brad, fag, dar mai mult fag. S-a tăiat pentru lemne. Merg prieteni de-ai lui și le dau, le vând, îi dau și lui dreptul. Calculați așa, două milioane metrul cub… Bine, pe lângă asta mai știu și altceva, mai nasol. El nu știu cum pune cu ciocanul de marcat și în unele parcele merge, după ce marchează,  începe firma să exploateze sau cine e acolo, și el merge și mai marchează 50 de fire, lemn de lucru. Și când începe acela să exploateze, își fac ei treaba! 

Pădurarul e capul răutăților! Deci ăsta fură lemne câte vrea el! În primăvară trebuia să îl dea afară! Dar cel de la Huedin, inginerul silvic și șeful de la pază, Trif Marinel, nu știu cum l-a scăpat! Bineînțeles, prin ceva mârșăvii! Acum, eu când am făcut la Cluj am făcut la Garda Forestieră, dar ei au trimis la Direcția Silvică, normal, ca să-l scape iarăși, mă gândesc tot prin domnul Trif, auzind, sunt acolo prieteni la Direcția Silvică, or fi vrut să-l rezolve, să-l scape. Întrebați la Garda Forestieră: aveți o plângere de la Ciucea, de la domnul Stanciu Sorin, pentru pădurarul Marius Merca? Și cum s-a rezolvat?”

Marinel Trif, responsabil cu paza la Ocolul Silvic Huedin: „Acum s-a terminat! Gata! Fiecare pentru faptele lui trebuie să răspundă!”

Marinel Trif, responsabil cu paza la Ocolul Silvic Huedin, a infirmat acuzațiile reclamantului, având convingerea că Sorin Stanciu îi face sesizări pădurarului pentru că acesta nu l-a mai lăsat să taie copaci din propria pădure:

„E prima sesizare făcută de acest domn și a fost domnul Neag, de la Direcție, să o verifice. Exagerează omul, nu pot să vă spun altceva! Dacă doriți alte informații, vă rog, contactați-l pe domnul Neag, el e purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice. Vorbiți cu dânsul, dânsul a fost acum ultima dată, eu nu am nicio problemă acolo. Când se depune la Garda Forestieră vine Direcția Silvică și verifică reclamațiile. Garda Forestieră se ocupă mai mult cu reclamațiile în suprafețele private și cu pădurarii angajați la ocoalele silvice private. Fiind pădurar angajat, Merca, la Ocolul Silvic de stat, probabil că așa au gândit ei, că e mai bine să verifice Direcția Silvică.

Acolo se poate merge, ultima dată întâmplarea a făcut că am fost și eu acolo, în pădure, cu domnul Neag, din partea Ocolului, dar era zăpadă, nu s-au putut face prea mari verificări. Nu s-a putut verifica, a fost zăpadă. După regulamentul de pază, controalele se fac primăvara, după topirea zăpezii, și toamna, după căderea frunzelor. Dar, în anumite situații, dacă este o sesizare și se poate face controlul, se face. Dar, dacă este zăpadă… 

Marius Merca e printre cei mai buni pădurari de la Ocolul Silvic. În sensul că nu a avut probleme, că acum totul se rezumă la pagube. Eu nu am nicio problemă și lucrez de foarte mult timp la Ocolul Huedin, nu am avut nicio problemă cu acest pădurar. Problema e că acest Stanciu exagerează. Eu așa cred. Pentru că pădurarul nu îl mai lasă să-și taie el din proprietatea lui. Eu așa cred, că de acolo au pornit toate reclamațiile. El a avut o proprietate, a început să și-o taie. Pădurarul i-a spus: «Măi, omule, liniștește-te, că nu se mai poate! Gata!» Omul nu lucrează nicăieri, poate să facă reclamații unde vrea el pentru că, din punctul de vedere al Ocolului Silvic, nu sunt probleme acolo. Eu sper să nu fie nici după topirea zăpezii! Dar pădurarul are și suprafață mare, are două cantoane pe care le păzește. 

Eu sper ca, după topirea zăpezii, domnul Neag, că acum la dânsul a fost reclamația, să vină, să-și continue treaba când se va putea și o să-i dea răspuns. Normal în 30 de zile trebuia să-i dea răspuns, acum, eu nu mai știu dacă i-a dat sau nu. Dar, dacă nu s-au putut face verificări, se vor face când timpul și condițiile meteo vor permite acest lucru. 

Știți cum e la Ciucea? Tot timpul au fost sesizări! Acum, nu știu de ce, pentru că suprafețele pe care le păzește Ocolul Silvic Huedin nu au… au fost, acum doi ani de zile, dar nu la Merca! Problema e că oamenii și-ar tăia pădurea dacă ar putea. Este exemplul acum la Surduc, au fost rase vreo 150 de hectare de la Revoluție încoace, dar acolo sunt suprafețe care nu sunt păzite. Și acum noi, dacă am intervenit să facem controale, tot în capul nostru se sparg, că de ce nu îi lăsăm să taie! Moral și noi răspundem de aceste suprafețe, cu toate că nu ar trebui să răspundem nici moral, pentru că nu sunt la noi în pază și nu sunt la nimeni în pază. Au fost cei de la Gardă, i-au amendat, nu știu la final ce s-a ales. Oamenii sunt obligați să își asigure paza, indiferent că cu ocol silvic de stat sau privat. Noi ne vedem de suprafețele care-s la noi în pază.

Referitor la acest pădurar, eu am fost, din câte îmi amintesc, în toamnă sau în primăvară la el la control. A avut, în limite acceptabile, pagube, dar nu așa ce incriminează el… Nu! Când este și găsești un pădurar, el își ia pedeapsa! Pagube prin furturi! Dar nu am avut probleme de genul! Dacă pădurarul nu justifică anumiți arbori tăiați din pădure, el e bun de plată! I se impută pădurarului! Dacă le justifică, trebuie să încheie acte de contravenție sau infracțiuni, să prindă autorii! Dar vă dați seama, dacă un pădurar are în jur de 1800-2000 de hectare, e greu să ajungi în fiecare zi pe toată suprafața. 

Acesta e punctul meu de vedere, sperăm ca după ce se topește zăpada domnul Neag de la Direcție să vină să își continue controlul, ce este este, ce nu este nu este și o să primească și domnul Stanciu răspuns, că trebuie să primească un răspuns. El nu o să fie mulțumit niciodată de răspuns pentru că nu îl lasă să taie când vrea el! Acum s-a terminat! Gata! Fiecare pentru faptele lui trebuie să răspundă!”

Traian Neag, șeful biroului Pază de la Direcția Silvică Cluj: „Dacă voi constata aspecte de natură a se lua măsuri disciplinare împotriva personalului silvic nu voi sta la discuții, dar nici nu voi lăsa ca anumite persoane care au alte interese să încerce să submineze autoritatea personalului.”

Inginerul Traian Neag, șeful biroului Pază de la Direcția Silvică Cluj, declară că situația din teren poate fi analizată în mod obiectiv și cu profesionalism doar după topirea zăpezii, oamenii fiind în general nemulțumiți de reglementările în vigoare care nu le permit să exploateze decât o cantitate redusă de masă lemnoasă din propriile păduri:

„Din ceea ce spuneți dumneavoastră se pare că într-adevăr este o solicitare a domnului Stanciu Sorin vizavi de o sesizare a dânsului. Să știți că în momentul de față atât vă pot spune, că din ceea ce am constatat momentan, având în vedere că este și perioadă de iarnă în teren, nu putem să ne pronunțăm vizavi de ceea ce dânsul a afirmat deoarece în teren este zăpadă și nu se poate face un control de fond, să cuantificăm sau să probăm sau să infirmăm sau să considerăm viabile afirmațiile dânsului, în sensul că fiind zăpadă în teren nu se poate face un control de fond, în sensul identificării delictelor, a arborilor tăiați, a mărcilor. 

Vizavi de controalele care s-au efectuat, acolo să știți că problemele pe care dânsul vi le invocă nu ne-au fost aduse la cunoștință. Au fost controale de fond care au vizat cantonul respectiv, dar nu s-au constatat nereguli care să ducă mai departe la sancționarea pădurarului Merca Marius. Acum, din ceea ce dânsul susține, urmează ca să verificăm în teren situația exactă. Dânsul spune că s-au sustras arbori, că s-au marcat mai mulți arbori, deci este o lucrare destul de laborioasă și asta nu se poate face pe timpul iernii. Eu personal am fost cu domnul Stanciu Sorin, am fost personal în teren cu dânsul, m-am întâlnit cu dânsul, mi-a dat chiar o declarație în sensul acesta, că va participa, l-am anunțat, am fost în teren cu dânsul, el mai departe dorea să facem control pe timp de iarnă, dar controlul pe timp de iarnă nu se poate face în așa fel încât să surprindă toate aspectele cu obiectivitate. Într-adevăr am fost cu dânsul în teren și ne-a prezentat niște arbori doborâți, dar care nu se vedeau din cauza zăpezii și a situației din teren, nu se putea identifica marca în mod cert, dar nu pot trece mai departe să spun că acei arbori au fost tăiați în delict pentru că era vorba de arbori dezrădăcinați și care prezentau un pericol de risc vizavi de identificarea în momentul deplasării în teren. Am fost în teren, ce am identificat eu personal vizavi de ce dânsul mi-a prezentat este o părere clară a mea, din punct de vedere tehnic, silvic, și nu pot comenta cu domnul petent vizavi de probitatea celor constatate în teren. Sunt, mai departe, alți specialiști tehnici care pot certifica afirmația mea sau pot să o infirme. Dânsul ne-a prezentat, ne-a relatat niște locuri unde eu am fost și am verificat și nici nu poate fi pus sub semnul îndoielii, am recoltat inclusiv probe din punct de vedere tehnic-silvic care să îmi susțină afirmația că arborii sau cioatele arborilor nu fac nicidecum obiectul unor delicte silvice la care dânsul face referire. 

Mai mult de atât, mergând în teren și văzând modul în care dânsul pune problema, am înțeles că are o problemă de atitudine vizavi de acel pădurar. Nu contest asta, nici nu face parte din spectrul meu de verificare, dar totodată țin să subliniez faptul că în momentul în care eu, Neag Traian, ca reprezentant al Direcției Silvice, încep un control, vreau să-l fac cu profesionalism și nu sub imperiul că acum, astăzi și mâine, dacă condițiile meteo și regulamentul și hotărârea de Guvern în vigoare nu-mi permit asta. Cioatele respective nu dispar, nu suferă modificări, nici din punctul de vedere al dimensiunilor, nici din punctul de vedere al prezenței lor în teren, deci se pot verifica și de mine și de către alte persoane cu obiectivitate și profesionalism. Nu am niciun interes de a acoperi eventualele nereguli ale personalului silvic, dar nici nu pot să dau curs, să zic așa, un preambul în decembrie, să fac un control.
 
Garda Forestieră ne-a remis nouă solicitarea de verificare în termenul pe care l-am avut și, mai ales, conform cu ce se vede în teren, e zăpadă, nu se poate face. Trif Marinel este responsabilul cu probleme de pază din cadrul Ocolului Silvic Huedin. Nu am avut până acum nici un fel de sesizare vizavi de moralitatea și profesionalismul acestui coleg inginer și nu pot să aplec urechea, dar asta nu înseamnă mai departe că nu o să verific. Dar din datele pe care le avem și mai ales din modul în care inginerul Trif Marinel își face datoria, nu cred că poate să acopere un pădurar! Mai ales că zona Huedinului a fost păstorită cu suficientă înțelepciune și discernământ. Nu au fost probleme pe care domnul Trif Marinel să încerce să le acopere, să le mușamalizeze. Dimpotrivă, dânsul a fost unul dintre cei care au aplicat, fără nici un fel de tăgadă, sancțiuni vizavi de tăierile ilegale și inclusiv sancționarea personalului silvic, acolo unde a fost cazul. Și sunt cazuri nenumărate și, dacă timpul dumneavoastră și eventualele adnotări pe care doriți să le faceți în cadrul unui articol, vă stau la dispoziție cu toate datele, pentru că suntem o unitate deschisă. Dar, pe mine mă mâhnește când cineva vine să spună despre un coleg că este părtaș la un furt. 

Problema este de următoarea factură: în momentul în care ați văzut – și toți simțim – presiunea care se pune pe pădurari, mai ales prin prisma noilor reglementări vizavi de valorificarea masei lemnoase către populație, oamenii într-adevăr sunt nemulțumiți, dar personalul silvic nu poate să încurajeze ca persoanele să-și exploateze în mod irațional, având în vedere factorul coercitiv, că tot împotriva lor se îndreaptă. Chiar dacă pe undeva este de înțeles, având pădure, să nu i se permită unui om să exploateze decât un metru cub, dar dacă legea este făcută în sensul acesta, noi nu putem să facem altfel decât scrie în lege. De exemplu, dumneavoastră aveți o suprafață de pădure în care vi se spune: aveți la un hectar, conform hotărârii de guvern actuale, și sper că vor fi și modificări, aveți dreptul să exploatați pe un hectar un metru cub pe an și pe hectar dacă nu aveți amenajament silvic. Și nu aveți posibilitatea să faceți amenajament silvic, pentru că amenajamentul silvic se întocmește pentru o suprafață de minimum 100 de hectare. Și atunci vi se marchează de către personalul silvic de la ocol, nu de către pădurar, un metru cub pe an pe hectar. Mai mult de atât nu este permis. Și omul spune întotdeauna, normal: nu ajunge, nu se poate! Legile sunt făcute nu de noi, sunt făcute pentru noi, pentru toți, și trebuie să le respectăm întocmai. Și, de aceea, personalul silvic este văzut… nu îi lăsăm să taie! 

Garda Forestieră, conform noilor reglementări, este cea care are verificare și control și de implementare. Din păcate, rolul Gărzii Forestiere, prin personalul pe care îl are, nu substituie aspectele legislative care ar trebui corijate. Chiar dacă am un dinte vizavi de ce înseamnă Gardă Forestieră, îi înțeleg, pentru că și ei sunt prinși între ciocan și nicovală. Vă dați seama, ei sunt acolo o mână de oameni și multitudinea de petiții pe care dânșii le consideră, bănuiesc că au și petiții de o anumită gradualitate sau de un risc pe care dânșii sunt obligați să le verifice împreună cu celelalte organe de cercetare, Poliție, Parchet, și probabil că dânșii au considerat că petiția respectivă este de competența Direcției Silvice și mai departe dânșii au posibilitatea – deci nu se spală pe mâini distribuind mai departe această petiție pentru verificare – ei au posibilitatea revenirii ulterioare cu un control, să verifice dacă într-adevăr persoana desemnată, în cazul de față eu, mi-am făcut cu profesionalism treaba. Și să știți că în urma verificărilor făcute nu am avut niciodată probleme și sunt convins că nici de data asta. În momentul în care timpul ne va permite 100% o să ies în teren, o să verific și să fiți convins că dacă voi constata aspecte care sunt de natură a se lua măsuri disciplinare și chiar și de altă natură împotriva personalului silvic nu voi sta la discuții, pentru că nu sunt de acord niciodată ca personalul silvic să acționeze împotriva spiritului silvic, dar nici nu voi lăsa ca anumite persoane care au alte interese să încerce să submineze autoritatea personalului.”

Marius Merca, pădurarul de la Ciucea: „I-am pus cu botul pe labe pe acolo, îmi poartă frică și ăla e baiul!”

Marius Merca, pădurarul de la Ciucea, consideră că cel care l-a reclamat are probleme psihice, infirmând acuzele care i se aduc:

„Ăsta e un om bolnav la cap! Am fost cu un om de la pădure, nici nu a stat cu noi la discuții! A venit pe acolo și a fugit de acolo și ne-a dat pace în pădure! Da, nu l-a anunțat dracu! Bine, domnule! Ăsta este un om… e bolnav la cap, ce să mai zic eu altceva! Eu unul nu am nimic cu el, dar el e așa, că nu are ce lucra, că nu lucrează nicăieri și trebuie să se ocupe de ceva! El a vrut să taie tot și e în pază la mine și nu l-am lăsat! A vrut să taie să-și facă omul bani, dacă nu îi place să muncească nicăieri! De atunci e un an imediat! A marcat dracu lemn ilegal! Ăsta nu știe să vorbească! El habar nu are, nici nu cunoaște pe acolo pe unde a făcut reclamația, numai cum i le înaintează alții, îl bagă acolo! Oamenii vor să își taie pădurile și nu îi las și ăla e baiul, că vor să devasteze și ce a mai rămas în țara asta! Și i-am pus cu botul pe labe pe acolo, îmi poartă frică și ăla e baiul! I-am pus cu botul pe labe cu legile, cu jandarmii, cu Poliția! Și acum trebuie să mă duc cu Poliția la niște constatări săptămâna viitoare, tot așa pe niște proprietăți, s-au reclamat între ei! Lumea e nebună!”

Așadar, doar o dată cu primăvara se va putea face lumină și printre reclamațiile oamenilor și de sub zăpada proaspăt topită s-ar putea cerne adevărul de minciună, se vor putea discerne adevărații reclamanți de reclamangii. Să sperăm că, până atunci, în pădurile din județ, toți copacii vor rezista în picioare intemperiilor iernii și topoarelor oamenilor.

Foto: alba24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *