De cartier

În orașul ”smart”, capacele de canal – pericol public sunt schimbate numai din vorbe, la radio

Participant la obișnuita emisiune radiofonică de joi, viceprimarul municipiului ”smart”, Dan Tarcea, a fost sesizat privind necesitatea înlocuirii capacelor de canal, acolo unde ele sunt distruse. Primăria a fost sesizată de cetățeni, încă din primăvară, prin aplicația My Cluj, însă nimic nu s-a rezolvat – capacele stradale sunt un pericol public în continuare, atât pentru mașini, cât și pentru pietoni.

„Să știți că, legat de acest subiect, monitorizăm străzile pe care apar astfel de situații. Din păcate, odată cu lăsarea frigului, situațiile acestea vor fi tot mai dese și le comunicăm Companiei de Apă să le schimbe sau, acolo unde străzile sunt în garanție, să fie schimbate pe cheltuiala celui care a făcut strada.

Încă mai sunt canale vechi, făcute acum 5 ani, acum 7 ani, acum 10 ani, care nu sunt telescopice și acolo se deteriorează mai repede. Sunt și foarte multe spargeri, dar lucrăm la acest aspect, le monitorizăm și le modificăm.

Eu îi încurajez pe clujeni să ne trimită astfel de situații, pentru că discutăm de mii și intervenim la ele, le cunoaștem, intervenim la ele după un program clar stabilit și în fiecare zi se intervine”, a declarat astăzi Dan Tarcea.

Afirmațiile viceprimarului sunt însă în contradicție flagrantă cu realitatea. Ziar de Cluj a semnalat, de pildă, deja de 2 luni, faptul că Dorel a lucrat pe strada Oașului, creând o capcană pentru călători în stația de tramvai. A decupat o gaură ”smart” în capacul canalului, în care cei care se grăbesc să urce sau să coboare din tramvaiele mov își pot prinde picioarele:

Primăria nu a întreprins nicio măsură de remediere, cu atât mai mult cu cât capacele vandalizate în acest mod, prezente și în Piața Karl Liebknecht, și pe Bulevardul Muncii, nu aparțin Companiei de Apă Someș, ci municipalității.

Mai precis, conform surselor Ziar de Cluj, ele ar fi încă în garanția dată de firmele care au lucrat pentru Primărie la reabilitarea tramei stradale, deci municipalitatea este cea care trebuie să oblige respectivele firme să schimbe capacele. Doar după ce capacele ies din garanție, Primăria are obligația de a le preda către administrarea Companiei de Apă, care în prezent nu poate interveni.

De ce nu intervine Primăria, de 2 luni deja? Probabil, fiindcă „lucrarea” a fost executată intenționat, pentru ca, prin găurile canalelor, să se scurgă apele pluviale. Trama stradală de lângă linia de tramvai a fost reabilitată în anul 2011, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, însă acum este „remodernizată” cu flexul.

Așadar, degeaba trimit cetățenii sesizări pe My Cluj, degeaba sesizează presa. În orașul ”smart”, municipalitatea se ocupă doar de lucrări virtuale: planșe, poze și SF-uri, frumos postate pe Facebook. Pe teren, se ocupă Dorel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *