In vizor

În Lomb e ca la mănăstirea lui Manole. Ce se construiește azi se dărâmă mâine – FOTO

Dezastrul din Dealul Lomb, unde se află Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC – Buftea de Cluj) și Centrul de Sprijinire a Afacerilor TEAM, nu se mai oprește. După ce Primăria a investit bani în realizarea clădirilor, a locurilor de parcare și a drumului de acces (mai corect spus a intenției de a face drumul de acces), acum a luat-o de la capăt.

Betonul din zona TEAM a crăpat și chiar unele clădiri dau semne că sunt afectate de alunecările de teren. În urmă cu o lună, tot betonul din jurul clădirilor TEAM a fost spart și făcut mormane. În locul acestuia, acum se face altă lucrare. Alți bani, altă distracție.

Termenul de finalizare a lucrărilor de consolidare a terenului a fost 11 octombrie. Așa scrie pe anunțul oficial al șantierului. Nici vorbă însă să se respecte această dată. Mai este mult de lucru. Abia a fost spart betonul, iar în zona drumului a fost construit un zid de sprijin care să împiedice alunecările de teren.

Viceprimarul Dan Tarcea declara în urmă cu aproximativ două săptămâni cu totul altceva despre termenul de finalizare a lucrărilor de consolidare a terenului.

“În urma vizitei pe care am făcut-o în teren la finalul săptămânii trecute aș vrea să vă spun că până în data de 15 octombrie vor fi finalizați toți piloții forați, vor fi puși toți piloții forați, urmând ca până la mijlocul lunii noiembrie să fie turnat și gradierul astfel încât partea de consolidare a drumului de acces pe patru benzi va fi în totalitate realizată”, spunea Tarcea, la ultima ședință de Consiliu Local.

Citește și:

Drumul cu patru benzi din Lomb mai are de așteptat. Conducerea Primăriei a anunțat abia termenul de finalizare a consolidării terenului

CREIC ar fi trebuit deschis tot în 11 octombrie, potrivit surselor Ziar de Cluj. Clădirea stă însă închisă din cauză că nu sunt gata lucrările de consolidare a terenurilor din zona drumului cu patru benzi. Iată câteva imagini, în premieră, din interiorul Buftea de Cluj:

Construcția CREIC a început în 2013, iar a TEAM în 2014. Ca să înțelegeți mai bine enormitatea dezastrului și sumele foarte mari de bani cheltuite pentru cele două investiții din Lomb, citiți și:

Povești fără sfârșit marca Primăria Cluj-Napoca. Astăzi, drumul de acces din Oașului în Lomb, care înghite 7 milioane euro din banul public după ce au fost pierdute fondurile europene

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *