Din oras

In Cluj arta sta pe raftul al doilea: artistii locali nu sunt promovati, dansatorii nu au spatii suficiente pentru repetitii, iar CCT inca e doar o idee frumoasa

Povestile despre Centrul Cultural Transilvania sunt vechi, consistente si fara materializare. Chiar saptamana trecuta, cand a experimentat interactiunea live pe Facebook, primarului Emil Boc i s-a reamintit de situatia CCT. Pe cand vor incepe, asadar, lucrarile la aceasta cladire? Curand. Dupa inca o serie de discutii de cautare de investitori si alte cele. Problema este, insa, aceea ca taraganarea construirii unei astfel de cladiri scoate la suprafata o problema majora a acestui oras: ignorarea laturii artistice. Clujul e plin de scriitori, de dansatori, de pictori, de actori si de muzicieni. Pe acestia din urma ii vedem adesea si pe strada. De cele mai multe ori studentii de la coregrafie sau actorie nu au unde sa-si faca repetitiile, e nevoie de sali speciale pentru ei.

Centrul Cultural Transilvania e un subiect in discutie inca din anul 2010. Cu toate ca scopul acestei constructii este unul nobil, amanarea ei este de-a dreptul enervanta si ia forma unei promisiuni frumoase. Costul proiectului este de 64 de milioane de lei si prespune construirea unui sediu atat al Filarmonicii cat si al Academiei de Muzica, cu o sala de concerte si o cladire dedicata artelor plastice si dramaturgice. E un proiect amplu care necesita in jur de 4 ani pentru realizarea lui. Un proiect anuntat in 2010 pentru care nu s-a facut nimic inca. Daca clujenii si, mai ales, artistii locali, au noroc si lucrarile incep din acest an, cel mai probabil el va fi finalizat doar in 2020.

Tocmai pentru ca aceste lucrari sunt complexe si ajung la un cost atat de mare, primarul a reamintit saptamana trecuta, in timpul discutiei live de pe Facebook, de nevoia unui parteneriat cu un investitor privat.

„Am semnat o autorizatie de constructie, numai ca finalizarea Centrului Cultural Transilvania presupune doua etape: in primul rand, acolo este prevazuta posibilitatea ca un investitor privat, in schimbul unui teren pe care il primeste in concesiune, sa realizeze fie un hotel, fie o cladire si sa construiasca un parking pe care se va construi Centrul Cultural Transilvania, parkingul urmand a fi exploatat de catre cel care va castiga licitatia. Deci, prima etapa este aceasta si o incepem deja vineri, urmand ca dupa aceea sa realizam constructia Centrului Cultural Transilvania pe parkingul care va fi realizat de investitor. Este un proiect de peste 50 de milioane de euro”, a declarat Emil Boc.

Foto: clujlife.com

Putine spatii pentru spectacole si repetitii

Problema, de fapt, e mult mai serioasa. Nu e vorba de faptul ca actuala cladire de pe Bulevardul 1 decembrie, unde urmeaza a fi ridicat CCT, este in paragina. Nu este vorba nici de faptul ca proiectul e inca in plan de discutii. Cu povestile s-au obisnuit toti, asta e si motivul pentru care artistii au inceput sa se descurce singuri si au transformat o serie de locatii in noduri culturale. Majoritatea au fost initiate de diverse asociatii sau ONG-uri. Ele sunt folosite pentru lansari de carte, evenimente muzicale, piese de teatru, vernisaje sau cursuri si workshopuri. Aici intra Fabrica de Pensule, gara mica, depozitul de filme de pe strada Maiakovski sau Continental. 

De asemenea, artistii independenti s-au grupat in diverse asociatii precum Reactor de creatie si experiment sau Zug Zone. De altfel, pentru diverse spectacole si in ajutorul altor artisti sau al studentilor de la Academia de Muzica Gheorghe Dima, tot ei sunt si cei care ofera spre inchiriere salile de care dispun. Cu toate acestea, problema unui spatiu in care artistii sa performeze e una majora cu care ei se confrunta in permanenta.

„In primul rand este o problema a spatiilor. Pentru un spectacol, ca insititutii de stat exista doar Teatrul National si Teatrul Maghiar. Mai este Filarmonica dar ea tine de Babes Bolyai. Practic, pe langa acestea, functioneaza doar trei spatii separat, pentru arta. Sunt trei spatii neconventionale, mai exact, Fabrica de Pensule, Zook Zone si Reactor. Sunt actori independenti care si-au infiintat propriile spatii pentru arta.

Asta este o problema pentru ca, in primul rand, nu sunt destule spatii unde sa practici arta in Cluj-Napoca, iar, pe langa asta exista si o a doua problema pe care noi, artistii o avem. Nu exista spatii unde sa se repete. Studentii se dau tot timpul de problema ca nu au loc unde sa repete. Cel mai mult se intampla asta la Conservator. Aici, studentii de la Coregrafie sunt nemultumiti deoarece nu au spatiu. E o sala de balet si atat si nu e indeajuns pentru a repeta pentru spectacole in sine”, este nemultumirea unui fost absolvent al Academiei Gheorghe Dima din oras.

Singurul loc amenajat adecvat pentru acestia este Liceul de Coregrafie si Arta Dramatica Octavian Stroia, unde sunt mai multe sali de balet, dar la care nu au mereu acces. In rest, cei pasionati de dans se descurca cum pot. Ei au nevoie de sali cu oglinzi, parchet si chiar covor de dans, un element nelipsit in spectacole. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *