Sunt putini dascali carora le-a pasat indeajuns incat sa sara zidul pe care fiecare elev si-l construieste in jurul sau la un moment dat. Dar doamna Mariana Muthu, profesoara de limba si literatura romana la Liceul Teoretic “Avram Iancu” din Cluj a fost altfel. Azi, chiar daca ea nu mai e in viata, unul dintre fostii sai elevi ii dedica o carte, cartea lui de debut. Si pentru ca gestul sa fie cu atat mai mare, orice profesor de limba romana din Romania poate primi, in mod gratuit, manuscrisul.
Victor Miron, un tanar autor, isi ofera gratuit cartea de debut pentru toti profesorii de limba romana din licee. Cartea lui, “Cartile pe fata”, a fost lansata in 9 octombrie la Cluj-Napoca, iar in ea spune povestea campaniei de promovare a lecturii cu acelasi nume si detaliaza motivele care il fac pe el sa citeasca minimum o ora pe zi.
“Cartea este dedicata doamnei Mariana Muthu, profesoara mea de limba romana din liceu, datorita careia am devenit cititor. Din pacate, dansa nu mai este printre noi si prin acest gest vreau sa imi arat recunostinta pentru activitatea dascalilor”, spune Victor Miron.
Ea a fost cea care a stiut sa gaseasca, pentru fiecare dintre elevii sai, acea carte care sa le deschida apetitul pentru citit. In cazul lui Miron, a fost vorba despre “Romanul adolescentului miop”, de Mircea Eliade.
“In cartea asta e vorba despre un baiat, ca si mine pe atunci, care se straduieste sa se educe si sa se trezeasca in fiecare dimineata cu un minut mai repede, sa poata citi mai mult. De aici incolo, ea mi-a ghidat lecturile, carti care m-au format in adolescenta. De aceea, ei ii dedic toata campania aceasta, ea e femeia care m-a facut sa ma indragostesc de lectura. A stiut sa ne recomande carti, care sa ne prinda, sa gustam ce e frumos intr-o carte, ce e cu adevarat remarcabil”, isi aduce aminte fostul elev al doamnei Muthu.
Victor Miron vrea sa le arate, astfel, tuturor dascalilor, ca munca lor este cu adevarat valoroasa. Chiar daca rezultatele eforturilor lor nu vad imediat, peste ani, elevii care vor deveni maturi vor aprecia ce au facut profesorii pentru ei, sustine aceasta.
“Majoritatea oamenilor devin cititori in liceu, asa ca rugamintea noastra pentru profesori este ca ei sa imprumute cartea si elevilor. Am fost sa prezentam campania noastra in randul mai multor clase de liceu. Elevii au reactionat foarte bine si s-au aratat dornici sa citeasca mai mult. Desi am vrea sa putem merge in toate clasele de liceu din tara, ne-ar fi imposibil sa o facem intr-un timp rezonabil. Cu ajutorul profesorilor putem sa ajungem la foarte multi elevi”, mai spune Victor Miron.
Profesorii care doresc aceasta carte sunt rugati sa trimita un mesaj pe pagina de Facebook a campaniei unde sa isi spuna adresa si liceul la care predau. Cadre didactice din Bistrita, Cluj-Napoca, Bacau, Nasaud, Baia Mare si Targu Ocna au contactat deja echipa „Cartile pe fata” pentru a primi cartea.
Toate actiunile de promovare a lecturii initiate in cadrul campaniei “Cartile pe fata” sunt la fel de iesite din comun ca acesta gratuitate pentru profesori. In carte sunt prezentate actiuni deja implementate, ca: reduceri inedite pentru oamenii care au poza de profil pe Facebook citind o carte, service auto cu biblioteca, intrare gratuita la Gradina Botanica daca ai o carte la tine, cabinet stomatologic anticariat, transport gratuit cu autobuzul daca citesti pe durata calatoriei, semne de carte cu mesajul “Daca astepti un semn pentru a citi o carte, acesta e semnul” dar si modul in care au ajuns sa devina ambasadori ai campaniei: Horia-Roman Patapievici, Adrian Despot de la Vita de Vie sau Andi Moisescu. De asemenea, in ziua lansarii cartii la Cluj-Napoca, a existat un taxi gratuit pentru cititori.
In jurul campaniei Cartile pe fata s-au strans pe Facebook, din martie si pana in prezent, peste 20.000 de fani.