Sanatate

În 8 martie, la Cluj sosesc încă 29 250 doze de vaccin Pfizer BioNTech

Luni, 8 martie, sosește în România o nouă tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 224.640 doze. Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă. 

Din cele 224 640 doze, Centrul Regional de Depozitare Cluj va primi 29.250 doze.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene.

Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 15 martie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *