Rautacisme

În 2020, firmele de salubritate le vor face duș străzilor pe ploaie pe mai mulți bani!

Nu sunt puține cazurile în care, pe vreme ploioasă, firmele de salubritate din Cluj ies în stradă cu mașinile speciale cu care spală cu apă carosabilul, semn că la noi salubritatea muncește, nu gândește!

Marii gânditori ai urbei, consilierii locali, au „salubrizat” ieri bugetul public, alocându-le firmelor de salubritate, în cadrul ședinței de C.L., mai mulți bani pentru realizarea curățeniei stradale.

Ziar de Cluj a surprins în luna noiembrie, pe ploaie, o mașină a Rosal care spăla drumul cu apă, profitând, probabil, de acțiunea de prespălare a ploii, pentru o curățenie mai temeinică:

La Cluj, gunoaiele nu se ridică la timp, pubelele sunt mereu pline cu vârf, colectare selectivă nu se face, însă se spală drumul pe ploaie, pentru ca firmele de salubritate să își justifice banii încasați, mai mulți de la anul, pentru că tarifele au fost majorate, prin bunăvoința primarului Emil Boc și a consilierilor săi locali, care ridică mâinile în unanimitate la vot, ca focile.

Citește și:

Curățarea străzilor, mai scumpă de anul viitor

Pe vreme ploioasă, pe banii clujenilor, Rosal spală carosabilul în Mănăștur

Jos pălăria pentru firmele de salubritate care știu să lucreze împreună cu natura și cu Primăria pentru un municipiu și un ban public mai curat, mai spălat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *