Imunoterapia consta in stimularea mecanismelor de aparare ale organismului pentru ca acesta sa poata lupta cu mai multa eficacitate impotriva invaziei de celule canceroase.
Stimularea mecanismelor de aparare naturala ale organismului antreneaza o hiperactivitate a leucocitelor care secreta un numar mai mare de anticorpi. Acestia din urma au rolul sa distruga substantele straine (antigenele), cum sunt celulele canceroase care au o structura diferita de a celulelor normale.
Imunoterapia este in prezent in faza experimentala. Cu toate acestea, ea face obiectul a numeroase studii, fiind vorba fara indoiala de una din strategiile importante de viitor pentru tratarea si vindecarea cancerului, caci ea actioneaza intr-o maniera specifica pe tesutul canceros, neafectand tesuturile sanatoase, contrar chimioterapiei sau radioterapiei.
Ea se bazeaza in prezent pe doua variante: administrarea de cytokine si imunoterapia celulara.
Tratamentul cu cytokine. Citokinele sunt substante prezente in mod normal in organism. Ele sunt secretate de leucocitele cu rol in distrugerea celulelor canceroase (limfocitele T) si de celulele cu rol in fagocitarea elementelor straine (macrofacge).
Rolul citokinelor este acela de a controla activitatea unor leucocite si de a participa astfel la apararea imunitara impotriva celulelor canceroase. Citokinele folosite in imunoterapie sunt produse artificial in laborator. Interleukina 2 este cea mai utilizata dintre ele.
Au fost obtinute rezultate in unele tipuri de cancer: cancerul renal, melanomul malign cu metastaze (cancer de piele ce a cuprins si alte organe) si leucemiile. Dar activitatea interleukinei 2 este variabila si de scurta durata iar efectele ei secundare sunt importante (febra, greata, diaree, confuzie mentala, prabusire a tensiunii arteriale).
Imunoterapia celulara. Aceasta modalitate terapeutica consta in a preleva leucocite de la bolnav si in a le activa artificial cu cytokine inainte de a le reinjecta aceluiasi bolnav.
Aceasta activitate produce trei categorii de celule cu rol in distrugerea celulelor canceroase, mai eficace comparativ cu celulele de origine: limfocitele killer activate, macrofagele killer activate si limfocitele ce infiltreaza tumorile.
Hormonoterapia se bazeaza pe utilizarea hormonilor sexuali pentru tratarea cancerelor de prostata la barbat, de san si uter la femeie.
Unele celule canceroase poseda receptori sensibili la hormoni sexuali: la hormonii feminini (estrogeni si progesteron) secretati de ovare si la hormonii masculini (adrogeni) secretati de testicole. Acesti receptori reactioneaza la prezenta hormonilor, declansand un proces de diviziune a celulelor, care se multiplica dand nastere astfel unei tumori.
Obiectivul hormonoterapiei e acela de a impiedica comunicarea dintre hormoni si celulele canceroase. Aceasta poate fi folosita ca unica terapie sau asociata chimioterapiei si radioterapiei anticanceroase.
Tipuri de tratament. Tratamentul cel mai radical consta in suprimarea organelor ce produc hormonii, adica extirparea chirurgicala a ovarelor sau testiculelor. La femei, daca este extirpat un singur ovar, ovulatia este mentinuta si femeia este in consecinta fertile. In schimb, extirparea celor doua ovare efectuate inainte de monopauza produce sterilitate. Tratamentul cel mai frecvent folosit consta in administrarea de medicamente hormonale care blocheaza secretia de hormoni (castrare chimica), impiedicand producerea sau activitatea lor (antihormoni) sau inhiband inmultirea celulelor canceroase (antagonisti hormonali), cum sunt estrogenii care neutralizeaza actiunea androgenilor si se folosesc in cancerul de prostata.
Jumatate din cancerele de san reactioneaza la hormoni (hormonodependenti) si 30 % dintre ele sunt sensibile la hormonoterapie. Tratamentele se bazeaza pe adminstrarea de antiestrogeni si de progestative in doze mari. In unele forme de cancer uterin progestativele sunt eficae, iar in cancerul prostatei, adminstrarea de antiandrogeni permite o reducere a volumului tumorii in 75 % dintre cazuri.