Justitie

Imobiliari clujeni obligați să investească 2 milioane euro pentru consolidarea unui mal de pământ

Tribunalul Cluj a dat o sentință definitivă prin care familiile Gabriela și Nicolae Badiu, Gabriela și Adrian Badiu, împreună cu Radu Căciulă și Pavel Bâldea sunt obligați să investească aproximativ 2 milioane de euro pentru consolidarea unui mal de pământ. Este vorba despre o investiție imobiliară de pe Calea Baciului, un bloc a cărui construcție a provocat destabilizarea unui mal de pământ care riscă să se prăbusească peste un alt teren, se arată într-un material publicat de Gazeta de Cluj.

”Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul LUCA VASILE împotriva pârâţilor CĂCIULĂ RADU CONSTANTIN, BADIU NICOLAE IULIAN, BADIU GABRIELA, CRAZNIC ADRIAN GAVRILĂ, şi CRAZNIC GABRIELA şi BALDEA PAVEL CRISTIAN. Obligă pârâţii în solidar ca în termen de cel mult 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, să efectueze demersurile necesare în vederea obţinerii autorizaţiei de construire pentru lucrările ce se impun a fi realizate pe terenul înscris în CF nr. 50772 Baciu cu nr. cad. 50772, pentru consolidarea versantului imobilului teren proprietatea acestora înscris în CF nr. 50772 Baciu cu nr. cad. 50772. Obligă pârâţii în solidar la efectuarea şi finalizarea, pe terenul înscris în CF nr. 50772 Baciu cu nr. cad. 50772, a lucrărilor ce se impun pentru consolidarea versantului imobilului teren proprietatea acestora înscris în CF nr. 50772 Baciu cu nr. cad. 50772, lucrări care să fie realizate şi finalizate în termen de cel mult 90 de zile, termen care începe să curgă de la data emiterii autorizaţiei de construire, dar nu mai târziu de 60 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, arată soluția judecătorească pe care Tribunalul Cluj a menținut-o cu titlu definitiv în cursul zilei de ieri.

Afaceriștii clujeni Radu Căciulă, soţii Badiu, Gabriela şi Nicolae, au construit, împreună cu SC Bluexpress (societate deţinută de Adrian Craznic şi Ioan Repede) mai multe blocuri pe strada Calea Baciului care stau să se prăbusească. După câteva controale făcute de cei de la Inspecția în Construcții Cluj, instituție care a depus și o plângere penală pe numele constructorilor, s-a luat decizia ca terenul pe care au fost construite imobilele trebuie neapărat consolidat pentru a nu avea loc o tragedie.

Însă, pentru că aceste lucrări, conform specialiștilor, costă în jur de două milioane de dolari, afaceriștii clujeni i-au dat în judecată pe vecini pentru a participa și ei la cheltuielile de consolidare, chiar dacă ei (Luca Vasile, Grosu Gheorghe și societățile Gruhring și Valtex Grup) nu au beneficiat cu nimic de pe urma vânzării locuințelor din blocurile care stau să se surpe. Procesul a fost deschis în urmă cu aproximativ doi ani și a fost judecat de actualul Președinte al Judecătoriei cluj Napoca, magistratul Sorina Seleșiu, care în final le-a respins plângerea afaceriștilor.

Plângere penală de la Inspecția în construcții

Nicolae Badiu şi Radu Căciulă sunt cunoscuţi pentru faptul că au vândut la sute de clujeni apartamente în complexul Europort de pe Calea Baciului fără să respecte calitatea apartamentelor asumată în contract. În unele cazuri a căzut tavanul, în altele a apărut mucegaiul, iar alte apartamente au dimensiuni mai mici faţă de cele stipulate în contractul de vânzare-cumpărare. Chiar dacă oamenii au deschis procese, nefiind mulţumiţi de ce li s-a spus că cumpără faţă de ce au primit în final, justiţia sau vreo instituţie pentru protecţia consumatorilor nu s-a autosesizat.

Drept pentru care, Badiu şi Căciulă au continuat proiectele imobiliare şi au construit mai multe blocuri de locuinţe, în apropierea ansamblului Europort, pe care le-au scos la vânzare. Problema este că, în unele cazuri apartamentele au dimensiuni mai mici faţă de proiect, iar imobilele sunt în pericol de a se prăbuşi peste proprietăţile alăturate. Blocurile au fost construite pe buza unui deal care nu a fost consolidat, chiar dacă inspectorii în construcţii au făcut mai multe controale în urma cărora i-au sfătuit pe investitori să stabilizeze versantul. Pentru că, până în momentul de faţă, când o parte din apartamente au fost deja cumpărate, investitorii nu au stabilizat versantul respectiv, Inspectoratul Teritorial în Construcţii Cluj a făcut o plângere penală pe numele lui Radu Căciulă, Gabriela şi Nicolae Badiu, Ioan Repede, Anca Gabriela şi Adrian Craznic, investitorii proiectului cu probleme de pe Calea Baciului. “Ca urmare a mai multor controale efectuate de către inspectorii din cadrul instituţiei noastre, începând cu luna noiembrie 2009, la imobilele de locuinţe colective (corp A, B1, B2, C) situate în comuna Baciu F.N. judeţul Cluj, s-a constatat că s-au executat lucrări de construcţie, fără a se respecta prevederile proiectului în ceea ce priveşte stabilizarea versantului dinspre proprietăţile vecine. Urmare a celor constatate s-a dispus oprirea imediată a lucrărilor de execuţie la blocul C, expertiza tehnică privind stabilitatea şi stabilizarea versantului, execuţia lucrărilor de stabilizare, în baza unui proiect întocmit şi verificat conform prevederilor şi reglementărilor în vigoare şi punerea în siguranţă a zonei până la începerea lucrărilor de stabilizare. Având în vedere cele arătate mai sus, precum şi a faptului că în luna iulie 2010 s-a constat neînceperea lucrărilor de stabilizare a versantului, ITC Cluj a comunicat investitorilor că neînceperea lucrărilor din cauză constituie infracţiune potrivit art 31 din Legea 10/1995 privind calitatea construcţiilor”, arată reprezentanţii Inspectoratului Teritorial în Construcţii Cluj.