FEISBUCISME

ÎMPODOBEȘTE, MAMĂ, ACADEMIA ROMÂNĂ

Scris de 1095

S-a pus jurnalistul Constantin Neculai Munteanu să îl împroaște cu ou și oțet pe clujeanul de samă Ioan Aurel Pop, prea-înaltul Academiei Române.  Asta după ce onorabilul președinte academician și-a pus măiestria în funcțiune și a prefațat cartea conjudețeanului din Turda, Fuego.

«CUVINTE POTRIVELNICE*)

Ioan-Aurel Pop este istoric, este președintele Academiei Române și, desigur, este „suflet în sufletul neamului“ său! În această triplă calitate a scris prefața volumului „Confesiuni. Cu sufletul pe scena vieții”, semnat de Paul Surugiu, da, da, da, Fuego al nostru, artistul unic și atât de multilateral dezvoltat!

Dacă Fuego și-a pus sufletul pe scena vieții, Ioan-Aurel Pop îl și întrece. Spicuim din academicianul prefațator:

„Fuego, deja de câteva decenii încoace, răspândește în jur lumină de adevăr și de dreptate, dar mai ales de bunătate și de iubire. Mesajul său este autentic și este receptat așa de masiv fiindcă este sincer. Preaplinul sufletului său este același cu mesajul operei sale, cântate sau vorbite sau exprimate în alte forme artistice. Iar publicul ales căruia i se adresează simte asta, simte autenticitatea și sinceritatea, simte potriveala de care vorbeam, simte inima vibrând și mintea gândind frumos și curat. Prin toate acestea, marele artist încetează să fie un rapsod local, proiectându-se înspre lume, înspre universalitate.”

Răspânditor de „lumină de adevăr și de dreptate”, „de bunătate”, „de iubire”, de „universalitate”! Academicianul degustător de muzică lejeră s-a oprit la vreme ca să nu-și plaseze eroul prea aproape de Iisus. Dacă Fuego ar fi mers și pe ape…

Îl bănuiam pe președintele Academiei de sfințenie și de gusturi înalte, dar la asemenea înălțimi amețitoare nu ni-l imaginam.

Mea culpa!

*) POTRIVELNICE DE LA POTRIVEALĂ», a scris Constantin Neculai Munteanu pe facebook



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours In vizor
    Le-au trebuit PATRU ani de la concursul de soluții pentru a ajunge, în sfârșit, să prezinte Comisiei de Urbanism (de Cumetrie din ”bocărie”) reamenajarea Cetățuii!
  • Acum 3 hours Sport
    Dan Petrescu a sărit la bătaie cu propriul jucător și i-a bătut obrazul lui Hagi
  • Acum 3 hours Eveniment
    Greva din învăţământ continuă: ”Guvernul trebuie să înțeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas”
  • Acum 3 hours Politica
    OPTIMISM: Vasile Dîncu susține că ”rotativa” OSĂ se facă
  • Acum 4 hours Politica
    ROTATIVA S-A ÎNȚEPENIT ÎN SARABANDA GREVELOR: Angajaţii CFR protestează luni în faţa Ministerului Transporturilor
  • Acum 15 hours Straineze
    După numărarea a 98% dintre voturi, Erdogan a câștigat alegerile prezidențiale inclusiv în numărătoarea opoziției
  • Acum 17 hours Politica
    STRÂNȘI DE ”OUȚE”, GUVERNANȚII SE MIȘCĂ: Premierul Ciucă i-a cerut ministrului Muncii să se întâlnească luni cu sindicaliștii pentru ca legea salarizării să fie finalizată mai repede iar profesorii să primească salarii mărite înainte de 15 iulie
  • Acum 22 hours In vizor
    Profesorii resping propunerile Guvernului și prevederile OUG anunțată duminică și transmit că vor continua greva: ”Un pic de bani și au redenumit primele, nu asta așteaptă colegii noștri”
  • Acum 23 hours Politica
    Cum vrea Guvernul să oprească greva profesorilor de marți
  • Acum 1 day Din oras
    Greva generală din învățământ continuă. Profesorii din Cluj pregătesc noi proteste în fața Prefecturii
  • Acum 1 day In vizor
    JOCURILE DE CABANĂ ALE SECURITĂȚII ÎN IMAGINI EXCLUSIVE: Coldea, Dîncu & finuțul Popică au prânzit cu doamnele la libanez! Claudiu Târziu a ”băgat” și el capul în tabloul aproape familial
  • Acum 2 days Politica
    FIE GREVA CÂT DE GREA, GUVERNUL UN BAN N-AR DA: Ministrul Muncii zice că ar vrea, dar nu poate că scârți-scarți rezolvă cu angajamentul din PNRR până marți
  • Acum 2 days Eveniment
    Roger Federer, în vizită în România
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE