Politica

Îi dau dreptate lui Boc în ședință, dar fac opoziție pe Facebook. Vezi de ce

USR acuză o execuție sub 50% din bugetul de dezvoltare.

Emil Boc: „Dacă Ministerul Fondurilor Europene ar fi deschis call-urile de proiecte, acei bani erau cheltuiți”

„Noi avem bani în buget și nu avem pe ce-i cheltui”, a apreciat primarul Emil Boc, ca reacție la poziția USR. „Dacă Ministerul Fondurilor Europene ar fi deschis call-urile de proiecte, din exercițiul financiar 2021-2027, acei bani ar fi fost cheltuiți”, a adăugat edilul.  

Proiectul privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2021 a provocat discuții în contradictoriu în cea mai recentă ședință de Consiliu local. 

(Proiectul AICI).

„Din execuția bugetară pe secțiunea de dezvoltare/investiții vedem că am reușit să atragem doar 47.81% din ce ne-am propus a atrage până la această dată și am reușit să cheltuim chiar mai puțin de atât, doar 34.34%”, semnala consilierul Adriana Cristian (USR) pe Facebook. 

Reprezentanții USR au solicitat clarificări în ședința de Consiliu local de luni, privind rectificarea bugetului. 

Chiar dacă au acceptat, în bună măsură, explicațiile primarului privind execuția bugetară – adoptarea cu întârziere a bugetului pe anul 2021, finanțarea complementară a sectorului educațional din bugetul local, precum și deschiderea cu întârziere a apelurilor de proiecte de către Ministerul Fondurilor Europene – și au sugerat o analiză mai clară pentru o planificare mai bună a bugetului de anul viitor, reprezentanții USR din cadrul Consiliului local au continuat „opoziția” virtuală, pe Facebook. 

„Aș vrea să-l rog pe domnul primar să retragem acest proiect de pe ordinea de zi, până ce primim informațiile pe care le-am cerut în cadrul ședinței Comisiei de buget și care nu ne-au fost puse la dispoziție de vineri până astăzi (luni – n.r.).  

Cu alte cuvinte, situația la zi a proiectelor în implementare sau previzionate, ce au dus la o execuție de sub 50% din bugetul de dezvoltare pe primele 9 luni, respectiv planul de investiții și acțiuni pentru redresarea acestei situații, în perioada rămasă din 2021, împreună cu obiectivele smart ale fiecărui departament responsabil de implementare a acestor proiecte. 

Altfel, ne uităm la un buget în care nu știm de ce am reușit să cheltuim sub 50%: 47,8% pe zona de venituri, respectiv 35% pe zona de cheltuieli”, a fost intervenția consilierului Adriana Cristian (USR).

Emil Boc: Toamna se numără bobocii

„Apreciez, cu sinceritate și, repet, fără ipocrizie, preocuparea dumneavoastră constantă pentru eficiență și pentru cheltuirea corectă, și cu rezultate, a banilor din bugetul local. 

Mai e o vorbă românească însă, care spune că toamna se numără bobocii…

Adică e prematur să tragem concluzii generale până când nu se finalizează toate plățile.

Pentru că, știm bine, bugetele se aprobă cu greu la începutul anului – anul ăsta când s-a adoptat bugetul? În Aprilie! Vă dați seama, până când ai putut să-l promovezi a fost luna Mai, până când am dezvoltat proiectele a fost în luna Iunie-Iulie.

Nu poți să judeci după momentul de Octombrie finalizarea unui proiect de buget, când bugetul ți se aprobă în luna Aprilie. Și atunci, noi nu putem acum să amânăm rectificarea, pentru că asta ar însemna să lăsăm proiecte europene nesusținute financiar, școli fără finanțare, asistență socială fără completare, plata asistenței persoanelor cu nevoi speciale, pentru că trebuie să facem în Anghel Saligny și, din acest punct de vedere, avem nevoie de această rectificare bugetară operațională, pentru a putea, tocmai, să realizăm o mai bună absorbție a tuturor fondurilor și o mai bună execuție bugetară. 

De aceea, apreciind dimensiunea dumneavoastră de preocupare, nu pot susține propunerea pe care dumneavoastră ați formulat-o”, a fost reacția primarului Emil Boc la solicitarea USR. 

Acesta a oferit și un exemplu în acest sens, din perspectiva co-finanțării sistemului educațional clujean: 

„Pe domeniul educației, avem investiții totale de 199 de milioane de lei. Din care, de la bugetul de stat sunt 46 de milioane și de la bugetul local 156 de milioane. 

Faceți, vă rog, comparația! Ca să-nțelegeți cât pune Clujul pentru a putea susține fenomenul educațional. 

Ca să vedeți diferența între finanțarea de bază, pe care o asigură statul, și finațarea complementară. 

Și, când am spus că jumătate de școlile din Cluj s-ar închide dacă nu ar avea finanțarea complementară, din bugetul local, aceasta vine să o confirme cifrele pe care vi le-am prezentat acum”, a adăugat Emil Boc. 

„E adevărat că avem bani și știm că la nivel de Cluj-Napoca avem, fără a susține atât învățământul, cât și spitalele, acestea nu s-ar descurca fără noi. 

Pe de altă parte, una este să alocăm acești bani, și alta e să-i cheltuim. Iar realitatea este că, repet, din ceea ce am putut să analizăm, uitându-ne strict numai la cifre – pentru că nici în proiectul nr 1 și nici în proiectul nr 2 nu sunt detaliate proiectele stadiilor de implementare, arată că din banii pe care noi, Consiliul local, i-am pus la dispoziție, am cheltuit undeva sub 50%, pe primele 9 luni.  

Înțeleg că, spuneți, pe ultima perioadă se va cheltui mai mult. Și asta este foarte bine și ar trebui să se revadă în niște obiective din cadrul fiecărui departament, după cum ceream, responsabil de proiecte și, doi, ceream un plan de investiții. 

De ce? Atunci când s-a făcut bugetul, pe ultimul trimestru, s-a luat în calcul că se vor finaliza anumite proiecte și în acest timp. Deci este clar că, îmi este greu să cred, din analizele făcute până acum, bugetul nu a fost unul liniar.

Ceea ce arată: cifrele arată că, în momentul de față, ceea ce am planificat noi – târziu!, anul acesta, aveți dreptate – în aprilie, suntem într-o întârziere de 50% care, e clar că nu se datorează doar întârzierilor din proiecte, ci și altor întârzieri. 

Poate de la nivel national, pentru că s-au aprobat anumite linii de finanțare mult mai târziu, poate că am planificat noi anumite lucruri. 

Dar realitatea este că nu avem aceste date în momentul de față, nu știm de unde sunt aceste întârzieri”, a mai adăugat Adriana Cristian (USR), solicitând ca, în cazul în care nu este aprobată cererea de retragere a proiectului, consilierii locali să beneficieze de o analiză clară, cu diferențele privind stadiul de implementare al proiectelor finanțate, pentru a obține o mai bună planificare pentru anul viitor. 

„Voi intra în detalii mai multe, dacă tot ați solicitat”, a intervenit Emil Boc. 

„Din cauza faptului că Ministerul Fondurilor Europene (USR, coordonat de Cristian Ghinea – n.r.) n-a dat drumul la call-urile pe proiecte pe parcursul anului, astfel încât să putem cheltui banii, pentru care am pus bani în buget la începutul anului, sau când s-a aprobat bugetul, în luna Aprilie. 

Dacă Ministerul Fondurilor Europene ar fi deschis call-urile de proiecte, din exercițiul financiar 2021-2027, acei bani ar fi fost cheltuiți. 

Acesta este motivul pentru care o parte mare din bani nu sunt cheltuiți: datorită incompetenței unor ministere de la nivel central, care nu au dat drumul la call-urile de proiecte. 

Și noi avem bani în buget și nu avem pe ce-i cheltui, a conchis Boc. 

Proiectul bugetului rectificat al municipiului Cluj-Napoca pentru 2021 a trecut cu 20 de voturi „pentru”, 4 voturi „împotrivă” și 2 abțineri. 

CITEȘTE ȘIAutoritățile aprobă rectificarea bugetului municipiului Cluj-Napoca: Creditele de angajament pentru proiectele multianuale sunt majorate cu sute de mii de lei

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *