In vizor

Hotel Alpin din stațiunea Muntele Băișorii a fost scos din nou la vânzare

Omul de afaceri Augustin Baciu a scos la vânzare Hotelul Alpin din Muntele Băișorii pentru suma de 930.000 de euro. Inițial acesta ceruse pentru hotel 1,15 milioane de euro,  potrivit economica.net.

Omul de afaceri deține 84% din pachetul majoritar de acțiuni al SC Turism Ariesul SA, care cuprinde printre altele Hotelul Alpin în Muntele Băișorii, Cabana Cheile Turzii, baza de tratament Ariesul din Turda și Hotelul Stejeriș de 3 stele situat pe drumul national Cluj-Alba Iulia.

Din 2018, firma SC Turism Arieșul funcționează pe pierderi.

Omul de afaceri deține și hotelul Onix din Cluj-Napoca, pe care l-a scos la vânzare în 2010 pentru suma de 11 milioane de euro. Tot atunci a scos la vânzare și pachetul de acțiuni pe care îl deține la societatea Turism Ariesul pentru suma de 9 milioane de lei. 

Firma care administrează hotelul Onix, AB Onix Hotel SRL a avut în 2019 o cifră de afaceri de 3.053.194 lei și un profit de 209.094 lei. 

Hotelul este situat la o altitudine de 1385 m, în centrul statiunii climaterice Muntele Baisorii, la o distanta de 200 m fata de partia de schi.

Hotelul dispune de 110 locuri de cazare in camere cu 2 locuri (twin sau double). Complexul turistic este deservit de un restaurant modern, clasificat la 3***, sala de conferinte, bar de zi, terasa, sala de billiard si tenis de masa.

Suprafata totala construita 3070 mp, suprafata terenului 3070 mp.

În 2015, hotelul a fost scos la vânzare pentru suma de 1,9 milioane de euro.  În 2018, prețul a ajuns la 1,1 miioane, iar acum proprietarul a diminuat din nou suma, sperând că astfel să găsească un cumpărător interesat. 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *